Supus investigatiei psihanalitico-politienesti a lui Ion Vianu,Mateiu I.Caragiale isi dezvaluie (pentru a cata oara in ochii scrutatori ai criticii?!) „resentimentul tenace al fiului ilegitim”,precum si „o configuratie baroca a imaginatiei care se invecineaza cu delirul”(diagnostic de o gravitate alarmanta pentru nemateini,avand in vedere ca autorul a scris si o „Introducere in psihoterapie”).Fara a propune o biografie sistematica,autorul mizeaza pe anumite conexiuni intre viata si opera in aceeasi maniera neaprofundata metodologic (fara a implica raspunsuri la intrebarile : e posibila psihanaliza autorului?dar a personajului;de ce nu demersul psihocritic explicit?mistificarea autorului nu are alte strategii decat constructia personajului?etc).
Noutatea o reprezinta explorarea cruzimii exilate in straturile profunde ale psihismului ,pornind de la invataturile ariviste ale profesorului de istorie Anghel Demetriescu catre elevul sau Mateiu,precum si de la romanul lui Champsaur,oferit celui din urma spre delectare fructuoasa.”Dubiosul estet” Bogdan-Pitesti devine pentru Ion Vianu un substitut patern iar A.K.,amanta poloneza a acestuia,sursa unei iubiri inversate (=ura).Mateiu isi primeste locul in triunghi ca un asasin in potentia al ” creaturii detracate,vulgare,necioplite si ordinare” – cum o numeste in „Jurnal”- in vederea obtinerii banilor dubiosului sus-numit.Argumentele incep sa cada ghilotinic :Pantazi se refera in spovedania lui la iubirea pentru poloneza(aha!) Wanda a carei faptura nu-i trezeste „o banuiala macar de o pofta trupeasca” in timp ce Mateiu vorbea de repulsia fata de A.K.,repulsie surmontata de fapt in directia unei intimitati declarate);Mateiu evoca in Craii…legitimitatea crimei prin vocea lui Pantazi („[daca] ar fi fost nevoie sa faptuiesc ceva mai grav decat sa nimicesc o zdreanta de hartie,ei bine,asa cum ma vezi,crede-ma,nu as fi pregetat…Nu eram sarac cu duhul!”) iar in „Jurnal” transpare regretul(hamletian,aha!) pentru lipsa de dinamism (moartea polonezei l-ar fi salvat,spune Vianu,de acuzele lui B.P.,pentru ca numai aceasta stia ca banii sunt la Mateiu).Ca sa ingramadim totul in valiza lui Oedip,mai punctam faptul ca Pasadia devine o figura paterna,avand serioase asemanari cu Bogdan-Pitesti,sugerand o imagine apropiata de ideal,in timp ce Pirgu isi asuma portretul ‘parintelui detestat’.
Dincolo de homosexualitate ,fetisism,descanaliere (nu ca ispasire fata de pornirile criminale,ci ca regret ca nu l-a jefuit pe B.P. si ca s-a compromis cu la canaille) mai dam si peste contele Hoditz (Mateiu planuia o monografie a lui) asociat cu imaginea conului Rache din Sub pecetea …,marcand „rana narcisica care-l impiedica sa se proiecteze cu plenitudine ca un stapan”,ramanand in rolul de „curtean”.
Forari detectivistice in viata „curteanului” asezat pe canapeluta in vederea descompunerii grimasei,dezlipirii mastii si oglindirii celor de asemenea bantuiti de pulsiuni contrare in opera „obstinatului”.Urari de succes partial!
În răspăr 