Invăţăturile maestrului D.

1.      D., fiinţa zburătăcită, analfabetă, amorală si veşnic nelămurită, m-a privit în ochi. Trebuie acum să accept fiecare ceapă degerată ca pe un dar suprem, să îngenunchez în faţa-i cu reculegere. Maestrul meu mă ghidează în lumea nimicurilor, a vorbelor in vânt, a zâmbetelor tâmpeşti. Îl urmez cu adoraţie.

2.      Cu mişcări rotitoare, ca o meduză, D. Mă apostrofează din nou. Nu mai înţeleg nimic şi învăţăturile lui se lovesc de mine ca o grindină, lăsându-mă în statuară ignoranţă. Ar vrea ca eu să încetinesc, să opresc şuvoiul, să accept remodelarea definitivă cu îngăduinţă şi zâmbet supus. Nu sunt gata, maestre.

Viermele şi trecătorul anonim

Lascaris, avocat notoriu şi proaspăt dottore (Să ne trăieşti!), îmi arată părinteşte că mi-am ascuţit prea tare condeiul asupra neajutoraţilor autori de doctorate ca-să-fie. Las cu regret  stilistica de-o parte, ca să-i explic cum stau lucrurile.

Imi asum faptul că…

– demontarea, comentariul sarcastic, nemulţumirea permanentă devin semnul unei impotenţe intelectuale, ce se scurge în răutăţi jenante prin repetiţie…;

– distrugând aproape tot fără construcţii compensative cazi în teribilism ieftin, în manierism juvenil şi evident în RATARE;

…dar asta nu înseamna că…

– trebuie să accept compromisurile publice ale altora cu blândeţe supusă, fiindcă şi-au asumat discursuri căldicele în scopuri răzbătătoare;

– ar fi cazul să pierdem raportarea la nişte standarde utopice (dar definitorii pentru progresul nostru), doar pentru că e uman să ne bazăm pe locuri comune ca să obţinem a nu ştiu câta patalama ca să ne îmblânzim complexele de copii neiubiţi/ignoraţi/ urâţi etc.

Zilele astea sunt un vierme scăldat în praf înecăcios, storcoşit de trecătorul anonim şi tot ce am este resentimentul. Regret că nu pot fi asemenea acelui trecător, pentru că mă subminează firea-mi netoată şi perfecţionismul maladiv ce taie toate punţile către lumea pinguinilor alfabetizaţi, preferând să-şi asume caznele prostiei omeneşti.

 Ai priceput, Lascaris?