Fabrica de curente literare

Impartasind cu  Mulliganoglu o impresie – ca titlurile capitolelor cartii lui Eugen Negrici,”Iluziile literaturii romane” evoca o obsesie comuna :figura lui Mateiu I.Caragiale – purced la o scurta trecere in revista a ideilor din „Obsesii nobiliare”(capitolul trei).

Umanismul romanesc – concept introdus in anii ’70 si ’80 in istoriografia literara,avand o „justificare  ideo-politica de sorginte leninista” ,aducand o contrapondere laicizanta la caracterul religios al literaturii romane vechi; se ajunge la formulari aberante de genul „Umanismul a rasarit la noi cu radacini in pamantul nostru” (Istoria literaturii romane,editata de Academia R.S.R.,1970),pornind de la nevoia construirii unei „fictiuni ascendente” care sa justifice  „Umanismul si Renasterea  epocii de aur”;

Protocronismul – nascut din agonia spiritului critic si promovat de intelectuali cu o stralucita pregatire filologica (Mihai Berza,Alexandru Dutu,Virgil Candea,Dan Zamfirescu,Dan Horia Mazilu) care ar avea in comun statutul de istorici ai ideilor,mentalisti,bizantinologi,slavisti,evocatori de cutume etc,statut ce-i face sa uite ca literatura nu poate fi luata „la pachet” cu alte produse culturale pentru a servi unor demonstratii (vezi,mai ales argumentarea unui baroc romanesc,demontata de altfel si de N.Manolescu in „Istoria critica…”);

Preromantismul – curent a carui existenta nu poate fi demonstrata in contextul in care nici romantismul propriu-zis nu se justifica intr-o epoca in care „prevalau stradania facerii si acoperirea grabnica a terenului viran”;neexistand un clasicim bine conturat,preromantismul poate fi acceptat doar ca tensiune a cautarii formei si fondului adecvat (sugestia lui Mircea Anghelescu,in „Preromantismul romanesc”), un fel de dibuire ce se va finaliza abia la momentul eminescian;

Onirismul – curent confectionat (de Dumitru Tepeneag ) pornind de la o formula de creatie ce i-a apartinut in primul rand lui Leonid Dimov (singurul reprezentant veritabil,se pare) ,tolerat de catre regimul comunist pana la un punct (apar primele volume,mese rotunde) cand se manifesta denigrarea ;

Balcanismul – componenta caracteriologica pe care ne-am fi apropriat-o masochist,avand la baza o confuzie a cunostintelor geografice,istorice si etnografice ale occidentalului care „a inghesuit in Balcani toate bolile lui,la care le-a adaugat si pe cele ale Orientului”; balcanismul literar e considerat creatia lui G.Calinescu care,cu fantezia critica si denaturarile insesizabile a adus trei scriitori sub aceasta umbrela : I.L.Caragiale,Ion Barbu,Mateiu I.Caragiale(la acesta din urma Calinescu pusese amestecul stilistic pe baza amestecului sangelui strain si nu pe cea a tendintelor contrare structurale autorului,cum ar fi fost mai firesc).

Observ ca Negrici nu s-a referit si la cele trei volume ale lui Mircea Muthu,”Balcanismul romanesc” in care, apare legitimarea cu acribie a conceptului (in relatie cu cel de balcanitate,reflectand dimensiunea etica si axiologica a popoarelor peninsulei in secolele XVI-XVIII) ,definit ca „o arta a cuvantului ce recupereaza si rascumpara la modul tragic sau parodic o istorie nationala dramatica”.In viziunea aceluiasi autor, la Mateiu s-ar realiza un echilibru intre „sanctiune etica si autocratism estetic.” Cu lupa lui Negrici toate acestea sunt rezultatul unei induiosatoare dorinte de a legitima pana si mahalagismul recuperat estetic…

Despre acceptiunile termenului „balcanic” si despre eroarea de localizare mai gasiti si in „Dilema veche”,nr.221/1997.

Fabrica produce in continuare…

Iluziile literaturii romane

Am asteptat cartea lui Eugen Negrici,fara sa stiu ca autorul isi propusese sa o scrie,din nevoia de a-mi vedea confirmate tendintele subversive in materie de critica si istorie literara,anarhismul poate structural,de a asista la distrugerea supuseniei ignorante fata de marile figuri ale literaturii romane.Tot ce  inghitisem gratie formarii mele institutionalizate ma tinea departe de literatura si ma ducea in lumea admiratiei neconditionate si selective (criterii neprecizate,evident) sau in cea a terminologiei voit stiintifice (teoria literara ,care mi-a ramas draga,dar in alta lumina) atasata parazitar textelor literare pentru a ascunde ineficienta lecturilor sau chiar inexistenta lor.Descoperirea unor autori a reprezentat uneori o lupta cu formularile si prejudecatile acumulate,o incercare de relectura aproape naiva a textelor ,o incapatanare de a-i vedea, dincolo de drumul cu sageti indicatoare, pe cei uitati,exclusi,marginali,a caror opera nu a servit ideologiei dominante ,care nu au participat la chefurile si nepotismele literare , care nu au aderat la formulele estetice ale epocii , nu au fost canonizati (coroane si recitari ritualice) sau au avut (ne)sansa de a fi evitati de manualele scolare.Ar fi vorba despre cealalta fata a prozei (formula ii apartine lui Mihai Zamfir )…

Cartea a aparut anul acesta si am tot mentionat-o de cate ori am avut ocazia,pentru ca e deschizatoare de drumuri,cu toate neajunsurile inerente.Din lectura cuprinsului va veti da seama despre ce este vorba,altfel as face o prezentare cam lunga.M-as putea opri in viitor la un capitol pentru a- l detalia / discuta,mai vedem.

Totusi ,trebuie precizata miza cartii. Inertia sentimentala care decreteaza excelenta  „produselor mediocritatii seculare” si „efervescenta mitogenica” romaneasca au o explicatie la nivelul imaginarului :amintirea sau presimtirea primejdiilor istorice au creat o psihologie „conservatoare si defetista,chiar izolationista”.Autorul isi propune o radicalizare a spiritului critic si o regandire  „cu calm si seninatate” a conceptelor  si interpretarilor consacrate,din perspectiva studiilor despre mit intreprinse de Roland Barthes,Alfred Sauvy,Raymond Ruyer,Raoul Girardet,Roger Bastide.