Impartasind cu Mulliganoglu o impresie – ca titlurile capitolelor cartii lui Eugen Negrici,”Iluziile literaturii romane” evoca o obsesie comuna :figura lui Mateiu I.Caragiale – purced la o scurta trecere in revista a ideilor din „Obsesii nobiliare”(capitolul trei).
Umanismul romanesc – concept introdus in anii ’70 si ’80 in istoriografia literara,avand o „justificare ideo-politica de sorginte leninista” ,aducand o contrapondere laicizanta la caracterul religios al literaturii romane vechi; se ajunge la formulari aberante de genul „Umanismul a rasarit la noi cu radacini in pamantul nostru” (Istoria literaturii romane,editata de Academia R.S.R.,1970),pornind de la nevoia construirii unei „fictiuni ascendente” care sa justifice „Umanismul si Renasterea epocii de aur”;
Protocronismul – nascut din agonia spiritului critic si promovat de intelectuali cu o stralucita pregatire filologica (Mihai Berza,Alexandru Dutu,Virgil Candea,Dan Zamfirescu,Dan Horia Mazilu) care ar avea in comun statutul de istorici ai ideilor,mentalisti,bizantinologi,slavisti,evocatori de cutume etc,statut ce-i face sa uite ca literatura nu poate fi luata „la pachet” cu alte produse culturale pentru a servi unor demonstratii (vezi,mai ales argumentarea unui baroc romanesc,demontata de altfel si de N.Manolescu in „Istoria critica…”);
Preromantismul – curent a carui existenta nu poate fi demonstrata in contextul in care nici romantismul propriu-zis nu se justifica intr-o epoca in care „prevalau stradania facerii si acoperirea grabnica a terenului viran”;neexistand un clasicim bine conturat,preromantismul poate fi acceptat doar ca tensiune a cautarii formei si fondului adecvat (sugestia lui Mircea Anghelescu,in „Preromantismul romanesc”), un fel de dibuire ce se va finaliza abia la momentul eminescian;
Onirismul – curent confectionat (de Dumitru Tepeneag ) pornind de la o formula de creatie ce i-a apartinut in primul rand lui Leonid Dimov (singurul reprezentant veritabil,se pare) ,tolerat de catre regimul comunist pana la un punct (apar primele volume,mese rotunde) cand se manifesta denigrarea ;
Balcanismul – componenta caracteriologica pe care ne-am fi apropriat-o masochist,avand la baza o confuzie a cunostintelor geografice,istorice si etnografice ale occidentalului care „a inghesuit in Balcani toate bolile lui,la care le-a adaugat si pe cele ale Orientului”; balcanismul literar e considerat creatia lui G.Calinescu care,cu fantezia critica si denaturarile insesizabile a adus trei scriitori sub aceasta umbrela : I.L.Caragiale,Ion Barbu,Mateiu I.Caragiale(la acesta din urma Calinescu pusese amestecul stilistic pe baza amestecului sangelui strain si nu pe cea a tendintelor contrare structurale autorului,cum ar fi fost mai firesc).
Observ ca Negrici nu s-a referit si la cele trei volume ale lui Mircea Muthu,”Balcanismul romanesc” in care, apare legitimarea cu acribie a conceptului (in relatie cu cel de balcanitate,reflectand dimensiunea etica si axiologica a popoarelor peninsulei in secolele XVI-XVIII) ,definit ca „o arta a cuvantului ce recupereaza si rascumpara la modul tragic sau parodic o istorie nationala dramatica”.In viziunea aceluiasi autor, la Mateiu s-ar realiza un echilibru intre „sanctiune etica si autocratism estetic.” Cu lupa lui Negrici toate acestea sunt rezultatul unei induiosatoare dorinte de a legitima pana si mahalagismul recuperat estetic…
Despre acceptiunile termenului „balcanic” si despre eroarea de localizare mai gasiti si in „Dilema veche”,nr.221/1997.
Fabrica produce in continuare…
