Fara sa fii neaparat anarhist sau sa ai o imagine edulcorata a actului educativ ca relatie initiat-novice,sistemul de invatamant, asa cum se hurduca el pentru cei din interior sau pentru privitorii la stiri,nu promite vreo inaltare spirituala a puberilor,nici macar o informare adecvata a acestora.N-are rost sa reluam dezbaterile asa cum s-au tot derulat ele (fara finalitate),important ar fi sa ne intrebam daca,dincolo de toate piedicile administrative si mentalitare,este posibila educarea ( intr-un sens de imbogatire a experientei,ca altfel educarea are loc oricum) unor loturi de 30-40 de copii sau adolescenti de catre un individ licentiat intr-un domeniu delimitat,care a obtinut prin concurs un post de profesor.
Daca analizam superficial statutul celor mentionati vom observa cateva bariere notabile.In primul rand, comasarea indivizilor genereaza scaderea creativitatii si nivelarea trasaturilor individuale,ca sa nu mai mentionam si influentele din psihologia multimilor ,pentru ca nu e intotdeauna timp,prin activitati specifice ca elevii sa fie invatati regulile si beneficiile apartenentei la grup(asa ca de la Gustave le Bon citire,intra in actiune impulsivitatea,iritabilitatea s.a).Dincolo de asta,la nivel individual,cei slabi stagneaza iar cei supradotati sufera ,pentru ca ,in sistemul acesta invatarea diferentiata e o utopie,stimulandu-se mediocritatea masurata ca promovabilitate.Trambitatele caracteristici ale varstei,reunite intr-o respingere incapatanata a discursurilor sfatoase si prafuite ale profilor,nu-si gasesc raspuns pe masura,nici in programa,nici in chipul naiv al tanarului pedagog sau in cel morocanos al viitorului cadru didactic pensionar.
Stimabilul profesor vine cu informatii care mai puteau fi proaspete cel mult pentru parintii elevilor , caci e inevitabil acest anacronism,atat timp cat o informatie are nevoie de timp pentru a fi legitimata de comunitatea stiintifica si apoi a intra in programa scolara (unde intra deja banalizata si schematizata, chipurile pentru a se adpata nivelului de scolaritate).Ar trebui ca stimabilul sa constientizeze terminarea facultatii ca prag catre adevarata invatare continua,dincolo de problemele salariare si familiale(iar suna utopic).In acelasi timp,formarea pedagogica ar trebui sa treaca de la virtualitate la materializare,de la practica de convenienta la cea facuta chiar in viitoarea sfera de actiune.Peste toate astea, mixajul de charisma si autoritate,rar dat nativ al profesorului ar putea fi inlocuit convenabil in unele cazuri (in altele testarea psihologica ar fi eliminatorie) cu abilitatile manageriale,deprinse la perfectionari cu suport de curs si examen( si mai putine flori si cafelute).
Ma opresc deocamdata,pentru cateva zile,insa voi raspunde negresit la intoarcere comentariilor domniilor voastre,chiar si celor care credeti ca e posibila educatia in masa.
În răspăr 