Calatorie recenta in lumea lui Mateiu sau cu „obstinatul” la psihiatru

Supus investigatiei  psihanalitico-politienesti a lui  Ion Vianu,Mateiu I.Caragiale isi dezvaluie (pentru a cata oara in ochii scrutatori ai criticii?!) „resentimentul tenace al fiului ilegitim”,precum si „o configuratie baroca a imaginatiei care se invecineaza cu delirul”(diagnostic de o gravitate alarmanta pentru nemateini,avand in vedere ca autorul a scris si o „Introducere in psihoterapie”).Fara a propune o biografie sistematica,autorul mizeaza pe anumite conexiuni intre viata si opera in aceeasi maniera neaprofundata metodologic (fara a implica raspunsuri la intrebarile : e posibila psihanaliza autorului?dar a personajului;de ce nu demersul psihocritic explicit?mistificarea autorului nu are alte strategii decat constructia personajului?etc).

Noutatea  o reprezinta explorarea cruzimii exilate in straturile profunde ale psihismului ,pornind de la invataturile ariviste ale profesorului de istorie Anghel Demetriescu catre elevul sau Mateiu,precum si de la romanul lui Champsaur,oferit celui din urma spre delectare fructuoasa.”Dubiosul estet” Bogdan-Pitesti devine pentru Ion Vianu un substitut patern iar A.K.,amanta poloneza a acestuia,sursa unei iubiri inversate (=ura).Mateiu isi primeste locul in triunghi ca un asasin in potentia al ” creaturii detracate,vulgare,necioplite si ordinare” – cum o numeste in „Jurnal”- in vederea obtinerii banilor dubiosului sus-numit.Argumentele incep sa cada ghilotinic :Pantazi se refera in spovedania lui la iubirea pentru  poloneza(aha!)  Wanda a carei faptura nu-i trezeste „o banuiala macar de o pofta trupeasca” in timp ce Mateiu vorbea de repulsia fata de A.K.,repulsie surmontata de fapt in directia unei intimitati declarate);Mateiu evoca in Craii…legitimitatea crimei prin vocea lui Pantazi („[daca] ar fi fost nevoie sa faptuiesc ceva mai grav decat sa nimicesc o zdreanta de hartie,ei bine,asa cum ma vezi,crede-ma,nu as fi pregetat…Nu eram sarac cu duhul!”) iar in „Jurnal” transpare regretul(hamletian,aha!) pentru lipsa de dinamism (moartea polonezei l-ar fi salvat,spune Vianu,de acuzele lui B.P.,pentru ca numai aceasta stia ca banii sunt la Mateiu).Ca sa ingramadim totul in valiza lui Oedip,mai punctam faptul ca Pasadia devine o figura paterna,avand serioase asemanari cu Bogdan-Pitesti,sugerand o imagine apropiata de ideal,in timp ce Pirgu  isi asuma portretul ‘parintelui detestat’.

Dincolo de homosexualitate ,fetisism,descanaliere (nu ca ispasire fata de pornirile criminale,ci ca regret ca nu l-a jefuit pe B.P. si ca s-a compromis cu la canaille) mai dam si peste  contele Hoditz (Mateiu planuia o monografie a lui) asociat cu imaginea conului Rache din Sub pecetea …,marcand „rana narcisica care-l impiedica sa se proiecteze cu plenitudine ca un stapan”,ramanand in rolul de „curtean”.

Forari detectivistice in viata „curteanului” asezat pe canapeluta in vederea descompunerii grimasei,dezlipirii mastii si oglindirii celor de asemenea bantuiti de pulsiuni contrare in opera „obstinatului”.Urari de succes partial!

Reclame

22 de gânduri despre „Calatorie recenta in lumea lui Mateiu sau cu „obstinatul” la psihiatru

  1. Pai le tot citeaza pentru a-si argumenta diagnosticul si ideea ca autorul nu si-a gasit o terapeutica prin scris chiar daca si-a recastigat demnitatea (citeaza din „Jurnal”, ideea cu inotul impotriva curentului si repetarea cu cateva zile inaintea mortii a lui „Cave ,age,tace’).

  2. Zaza,asa e,am putea face un dictionar de poncifuri ale criticii mateine.De fapt nu,ar fi pierdere de vreme,mai bine cum sugereaza Matei Calinescu un dictionar Mateiu cu explicatii pentru referintele la autori obscuri si alte minunatii…

  3. mai sunt si altii care au citat scrisorile, ba chiar sunt convinsi ca Mateiu se credea print Bassaraba-Apafi. nu mi s-a parut ca umorul scrisorilor ar fi chiar asa de subtire, da’ orbirea duce la neintelegere si prostia-i gata. dar sa lasam, ca iar mi-aduc aminte de slugoiul calinescu george

  4. Unii au acces doar la sensul cuvintelor dar nu si la intelesul intregului,iar afinitatea cu spiritul matein e ceva rar si fin.Lasa bogumilii sa inteleaga ce vor,ca doar majoritatea contemporanilor l-au descris ca o aparenta rigida si studiata pentru ca nu s-a raliat gastilor literare(cave!).Calinescu n-a inteles o iota nici din personalitatea lui Mateiu (portretul majordomului reflecta propriile frustrari) nici din opera sa din moment ce l-a integrat la „suprarealisti „(?!)in istoria romantata a literaturii.

  5. nu numai ca nu se colcaia cu artistii, dar ii si snoba, mai ales cu tovarasii fine Adrian Maniu gen.

    pe de alta parte, suprarealismul (incadrarea e evident fortata; tot slugoiul, tragandu-si mucii, scrie despre opera mateista”monument izolat, de neimitat”) era cea mai apropiata gospodarie, desi operatia e incorecta, caci pentru a-i aduce in vizor trebuie sa scadem un infinit.

  6. As adauga la „monument izolat,de neimitat” „poetica tainei/misterului” formulari repetate obsesiv care arata absenta aprofundarii operei ,dorinta de a-si contamina discursul critic de farmecul indicibil (na,alta formulare minunata) matein pentru a-si legitima propria opera.
    Cat timp istoria literara va fi la noi un pomelnic de mari scriitori si curente literare delimitate didacticeste,Mateiu se va situa intr-o aristocratica marginalitate.Din acest punct de vedere el are afinitati cu decadentismul,dar fiind cam singurul autor roman in aceasta situatie,nu s-a mai obosit nimeni cu sondarea problemei (prima carte despre aceasta integrare a aparut anul trecut).

  7. Poate e subiectivitate (il cunosc pe autor,Angelo Mitchievici) insa cred ca e bine scrisa ,desi cu o frazare cam stufoasa si o structura nu tocmai evidenta,in spirit decadent.Sunt acolo cateva bijuterii analitice dar si parti insuficient dezvoltate (autorul mi-a explicat ca va aparea anul viitor un alt studiu,despre decadentism).

    In alta ordine de idei,cartea lui Lovinescu a cam…disparut.Asa stau lucrurile cand e vorba de Mateiu,dar nu e nici o problema,voi actiona cu tupeu,o voi sustrage de la sala de lectura si voi face o copie.

  8. e subiectivitate, cartea n-are nici un fir logic, sa fim cinstiti. e o adunatura de impresii de lectura.

    in cealalta ordine de idei: se pare ca nu voi citi niciodata ‘al iv-lea hagialac’. asta e. merci, orium!

  9. Vai,dar ce ai inteles?O vei citi cu siguranta,doar ca saptamana viitoare!Maine o sustrag,fac o copie (are 168 de pagini,deci nu e problematic) dupa care urmeaza scanatul.Iti voi trimite cred cate un capitol.

  10. Am facut o copie (calitate discutabila,dar se poate citi) insa scanerul a sucombat. Evident nu renunt,ma pregatesc sa merg la cineva,voi scana macar primul capitol in seara asta.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s