Despre cărţi, în poncifuri necesare

Alexandru, caligraful pasionat al unei intraductibile „désoeuvrement”, mă invită să răspund chestionarului zăpăcitor de mai jos. Mă grăbesc mai întâi să-i mulţumesc pentru că mi-a împărtăşit din căutările sale bibliografice în sfera criticii genetice,  gest preţios (aşa cum i-am spus) în lumea mea,  care n-a auzit vreodată de generozitatea minţii.
Cum sunt într-o şcolărească elaborare de lucrărele ce trebuie predate pentru o firească evaluare, dar şi de cuvinţele potrivite de înghiţit pentru alţii, există riscul să răspund cam nervos şi în răspăr.

1. Care este cea mai bună carte citită de tine?

Cea mai bună carte e o inexistentă mixtură de ingrediente textuale, furate din câteva lecturi privilegiate de întânplare.

2. Ai făcut cadou cărţi?

Am oferit cărţi, bazându-mă iniţial pe o superficială, dar generoasă apreciere a preferinţelor primitorilor, ajungând să renunţ la acest obicei (cu o excepţie notabilă, atunci când e vorba de unul din părinţi) pentru că nu generam decât regretul pentru alte minunate cadouri.

3. Care este viitorul literaturii?

E reconfortare, terapeutică, utilitate imediată, basm cu distribuţie variabilă, persuasiune publicitară. Dincoace de carnaval, nostalgici ai esenţelor, bibliofili, frustraţi superiori, experimentalişti şi alţi raliaţi ai unei luminoase subterane îşi vor perpetua,  sper,  căutarea autentică a literarului (acesta e mai degrabă prezentul,  dar chiar nu-mi place să gândesc în termeni de s.f.).  Ştiu că această dualitate e reductivă,  dar fără incizie precisă (şi ascunsă de ochii tribunalului relativiştilor ) mi-e teamă că vom opera un sucombat ( sau o sucombată?!).

4.   În ce limbi ai citit cărţi?

Citesc în limba maternă,  într-o parte din limbile studiate la şcoală şi chiar în limbi de care nu am habar (terminologia zisă ştiinţifică e uneori uşor decriptabilă,  restul e contribuţia lectorului).

5.   Ce cărţi “celebre” nu ţi-au plăcut?

Deseori evit din snobism cărţile celebre ale momentului,  până la momentul când li se mai diluează celebritatea (din fericire,  în adolescenţă,  celebritatea multora o aflam după lectură). Intr-o perioadă zbuciumată, nu m-am putut acomoda cu „Poezie şi adevăr” a lui Goethe sau cu vreun Balzac,  aşa cum mai recent am avut o aversiune pentru romanesc în general, resimţind de la primele rânduri o supărătoare convenţie.  Acum am dat în patima recitirilor şi a descoperirilor infantile.

6. Iei notiţe din cărţile pe care le citeşti?

Tipul şi calitatea notiţelor variază în functie de carte. Un roman citit la întâmplare, cu bucurii nebănuite, va scăpa de observaţii scrise,  însă altul revăzut sau citit doar din curiozitate vor beneficia de scurte sau extinse notaţii. In zona nonficţionalului, bântuiala frecventă şi selectivă solicită imperios prezenţa creionului.

8.  Cam cîte cărţi ai citit pînă acum?

Am simţit fiorul acestei întrebări adolescentine, exacerbându-l până la disperarea unui stigmat al inculturii pe care îl zăream ori de câte ori dădeam peste o carte necitită. Acum ştiu că pot doar atenta la biblioteca imaginară, cucerind parţial zone pe care le pierd cu timpul şi o iau de la capăt.

Mă opresc momentan, ca să-mi fac lecţiile, dar voi reveni negreşit pentru restul întrebărilor.

Îl poftesc până atunci pe mulliganoglu să iasă din zacere, tacere, iar pe El Desdichado să îşi uite puţin gerontofilia,  pentru a răspunde,  dacă doresc,  la acest chestionar.

Revin, deşi nu am finalizat nimic, documentare insuficentă, şabloane insuportabile.

9. Ce ţară a produs cea mai buna literatură?

Nu mai sunt la modă naţionalismele, aşa că m-aş hazarda să numesc o ţară, dar  nu am preferinţe atât de restrictive. Am trecut prin perioada rusă în liceu, tot atunci a început cea franceză (care va continua până la obştescul meu sfârşit, dar cu omisiuni de genul Bruckner, relaxări de genul Pennac sau degustări repetate ale lui Giraudoux, Michel de Ghelderode, Barbey d’Aurevilly ş.a.) şi cea germană cu H. Hesse ,Thomas Mann, Ernst Jünger parcă), urmând apoi o lărgire treptată de orizont…

10.  Cu ce cărţi ai dormit în braţe de plictiseală?

Nu ader la teoria „poveştii de adormit copilul”(gândurile de după sunt suprimate astfel în beneficiul unor somnoroase bâiguieli), dar este adevărat că nu îmi rezerv pentru seară tratate sau studii pretenţioase ci mai degrabă simple bucăţele rămase de peste zi. Vremurile când seara începea adevărata existenţă, cea livrescă, au apus, lăsând în urmă alte degradate strategii.

11.   Ce înseamnă cărţile pentru tine?

Răspunsul poate fi egalat cu o cucernică tăcere sau cu o peroraţie dezlânată, din care ar trebui să reiasă savorile, refuzurile şi mistificările.

12. Care este cea mai scumpă carte pe care ai cumpărat-o?

Am achiziţionat acum ceva ani o istorie a mobilierului care mi s-a părut scumpă în raport cu ciudăţenia nevoii mele de a o achiziţiona, iar de curând o accesibilă (dar „scumpă” într-o altă ordine) ediţie Mateiu I.Caragiale, „Opere” (1936).

13.  Care este cel mai tare final la o carte citită?

Unul printre multe altele : „Când îl ajung flăcările, în sfârşit, râde atât de răsunător, cum n-a mai râs niciodată în viaţa lui”. ( Elias Canetti, „Orbirea”, trad. de Mihai Isbăşescu).