Este posibila educatia in masa?

Fara sa fii neaparat anarhist sau sa ai o imagine edulcorata a actului educativ ca relatie initiat-novice,sistemul de invatamant, asa cum se hurduca el pentru cei din interior sau pentru privitorii la stiri,nu promite vreo inaltare spirituala a puberilor,nici macar o informare adecvata a acestora.N-are rost sa reluam dezbaterile asa cum s-au tot derulat ele (fara finalitate),important ar fi sa ne intrebam daca,dincolo de toate piedicile administrative si mentalitare,este posibila educarea ( intr-un sens de imbogatire a experientei,ca altfel educarea are loc oricum) unor loturi de 30-40 de copii sau adolescenti de catre un individ licentiat intr-un domeniu delimitat,care a obtinut prin concurs un post de profesor.

Daca analizam superficial statutul celor mentionati vom observa cateva bariere notabile.In primul rand, comasarea indivizilor genereaza scaderea creativitatii si nivelarea trasaturilor individuale,ca sa nu mai mentionam si influentele din psihologia multimilor ,pentru ca nu e intotdeauna timp,prin activitati specifice  ca elevii sa fie invatati regulile si beneficiile apartenentei la grup(asa ca  de la Gustave le Bon citire,intra in actiune impulsivitatea,iritabilitatea s.a).Dincolo de asta,la nivel individual,cei slabi stagneaza iar cei supradotati sufera ,pentru ca ,in sistemul acesta  invatarea diferentiata e o utopie,stimulandu-se mediocritatea masurata ca promovabilitate.Trambitatele caracteristici ale varstei,reunite intr-o respingere incapatanata a discursurilor sfatoase si prafuite ale profilor,nu-si gasesc raspuns pe masura,nici in programa,nici in chipul naiv al tanarului pedagog sau in cel morocanos al viitorului cadru didactic pensionar.

Stimabilul profesor vine cu informatii care mai puteau fi proaspete cel mult pentru parintii elevilor , caci e inevitabil acest anacronism,atat timp cat o informatie are nevoie de timp pentru a fi legitimata de comunitatea stiintifica si apoi a intra in programa scolara (unde intra deja banalizata si schematizata, chipurile pentru a se adpata nivelului de scolaritate).Ar trebui ca stimabilul sa constientizeze terminarea facultatii ca prag catre adevarata invatare continua,dincolo de problemele salariare si familiale(iar suna utopic).In acelasi timp,formarea pedagogica ar trebui sa treaca de la virtualitate la materializare,de la practica de convenienta la cea facuta chiar in viitoarea sfera de actiune.Peste toate astea, mixajul de charisma si autoritate,rar dat nativ al profesorului ar putea fi inlocuit convenabil in unele cazuri (in altele testarea psihologica ar fi eliminatorie) cu abilitatile manageriale,deprinse la perfectionari cu suport de curs si examen( si mai putine flori si cafelute).

Ma opresc deocamdata,pentru cateva zile,insa voi raspunde negresit la intoarcere comentariilor domniilor voastre,chiar si celor care credeti ca e posibila educatia in masa.

Demonul consumului?

Nu,nu suntem posedati de un consum compulsiv ,bulimic,nu suntem dependenti de atmosfera rarefiata a supermarketurilor.Nu scotocim ca orbetii prin rafturi,nu stam intr-o mistica transa in fata unui nou sortiment de mustar,nu traim hamletiana dilema a alegerii biscuitilor cu aroma  de masline sau a celor cu aroma de caise.Nu am tradat cultura inalta pentru a ne culca cu „Ghidul carierei’ sub perna,nu ne-am dedat lancezelii voyeriste cu telecomanda in mana.De ce judecati cu vechile valori,ele nu mai sunt adecvate pentru minunata lume noua,nu dati nastere asfel decat inadaptarii plangacioase…

Cei esteti trebuie sa invete sa descopere armoniile formale ale dipunerii obiectelor in vitrine,artele poetice ale producatorilor de parfumuri,gratuitatea emotionanta si multicolora a sticlelor cu sampon,exuberanta usor prafuita a promotiilor si multe alte obiecte ale contemplarii…E nevoie de un antrenament al consumului,de o intoarcere la facultatea de judecare kantiana revazuta si adaugita. Arta pentru arta a devenit consumul pentru consum,asa ca e nevoie de o estetica in raspar,doar trebuie sa ne salvam cumva,nu?

Decadenta – un cuvant nu doar ambiguu

Decadence was once  a word that lived in the depths,under the pressure of extreme consciousness.Now it exists in the thin air of the pretence of extremity,a device for the imitation of spiritual or moral concern,or for mocking them.” (Richard Gilman,”Decadence.The Strange Life of an Epithet’)

Afirmatia lui Gilman e certificata macar prin rezultatele unui search pe google pornind de la cuvantul ‘decadenta”.Schimbarea sensului,trecerea de la valoarea de efigie a unei crize spirituale rezolvate estetic(acutizate in Franta ,la sfarsitul secolului al XIX-lea) la cea de subversiune sora cu kitsch-ul si imoralitatea semnaleaza o mutatie la nivelul mentalitatilor.Cuvantul,pierdut intr-o sfera minora(a sexualitatii dar si a placerii in general) a avut de la inceput o aura elitista dar si o manifestare,cel putin la nivel literar,umbrita de naturalism si simbolism.

Timpul,cel care prin ireversibilitatea lui,creeaza nostalgii idealizand chipuri si lucruri,a lasat in acceptiunea curenta a termenului doar locurile comune,elementele usor asimilabile,spectaculosul.Decadenta inseamna si toate acestea,dar daca s-ar limita la ele n-ar fi decat un teribilism adolescentin,or ea evoca o claustrare lucida,programatica,rafinata …

Dezvoltare personala in raspar

Moda ne cere sa avem atitudine,discursul publicitar tinteste fericirea noastra,cartile despre dezvoltarea personala ne elibereaza gradual de reziduuri (complexe adanc inradacinate,sentimente vetuste si alti demoni).Ideea este ca trebuie sa avem echilibru,sa ne realizam potentialul,sa avem relatii armonioase etc.Suntem fortati (cu blandete mediatica) sa ne construim acest ideal si sa ne simtim situati intr-un frustrat underground daca nu reusim sa -l urmarim macar.

Nu pot decat sa recomand,in lipsa oricarei atestari a intelepciunii personale,o totala dezinteresare de tehnicizarea dezvoltarii personale,cultivarea cu obstinatie a unor idealuri neintegrabile spatiului social contemporan,adoptarea unei atitudini refractare la prospetime si nonsalanta,a unei tinute aflata in dezacord flagrant cu moda….Toate astea,cu o singura conditie:strategia subversiva sa vi se potriveasca,sa simtiti ca nu apartineti acestei lumi,ci aceleia create de voi.

Alt blog?

De ce nu? Bineinteles ca isi propune sa fie altfel,sa nu sfarseasca in stereotipie sau in sterilitate…sa musteasca de idei (dar nu primite de-a gata..;e posibil asa ceva?) dar ascunde aceeasi bazala nevoie de comunicare.O reprimam ca gregara,ea revine si hop,te trezesti pe blog,in vazul lumii si te fastacesti.
Da,cred ca deocamdata ne adresam celor care se fastacesc,vor sa spuna ceva si nu-si gasesc cuvintele/caracterele .Ii poftim aici,la marea balbaiala (poate evolua in trancaneala) in raspar,care nu are chef sa fie la moda,sa abordeze temele fierbinti ale zilei,ci sa-si aleaga dupa bunul plac teme minore,triviale sau spiritualizate ,academice.Halal invitatie…