Scrisoare către unicorn

Stilul epistolar, cu retorica lui grandilocventă, agramată şi intimizantă până la epidermic nu intră în repertoriul exerciţiilor mele de stil. Dar excepţia de acum are o notabilă importanţă în mlădierile sufleteşti şi atunci trebuie marcată, cu mirare şi mulţumire faţă de cel care a generat-o.

 Unicornule,

Indiferent care îţi e vijelioasa natură nevirtualizată (a cărei parţială cunoaştere o trec aici sub tăcere, pentru că aşa ai dorit) vreau să ştiu doar că ai avut inspirata nesăbuinţă de a trimite spre ţinuturile-mi nisipoase niste cărţi ce vor provoca fără îndoială revizuiri de proiecte, stupefacţii şi deconstrucţii. Nu e doar click-ul unui mouse, aşa cum spuneai, ci o alegere pe care altcineva nu ar fi făcut-o, integrându-se  în picoteala unui dezinteres firesc faţă de vagile aspiraţii ale necunoscuţilor. Valoarea gestului e pentru mine dublă : ofertă nesperată de energie elanului studios şi curiozităţii febrile, dar şi licărire de boierească generozitate.

 C.

Custode al unui discurs şablonard

“Custode al unui discurs”, aceasta e definiţia dată de Terry Eagleton teoreticianului literaturii, criticului, profesorului… Nu furnizor al unei doctrine, hermeneut sau măcar lector ingrat, ci vanitos, şablonard promotor al normelor de ordonare a operelor şi cuvintelor.terry-eagleton

Dacă “aparenta sa generozitate [a criticii] la nivelul semnificatului este egalată numai de intoleranţa la nivelul semnificantului”(232), aceasta înseamnă pentru Eagleton acumularea unei puteri nu lipsite de ameninţări. Extinderea nelimitată a discursului critic, sugerând posibilitatea substituirii şi chiar a arbitrariului a generat necesitatea protecţiei prin rigoare şi prin alte câteva ingrediente fatale :

“Ea [critica] a crezut că, dacă adaugă un strop judicios de analiză istorică sau dacă înghite o doză de structuralism care nu dă dependenţă dincolo, ar putea exploata aceste abordări altfel străine ei, pentru a-şi prelungi propriul capital spiritual pe cale de dispariţie. Cu toate acestea, situaţia s-a răsturnat acum. Căci nu te poţi angaja într-o analiză istorică a literaturii fără să recunoşti  faptul că literatura însăşi este o invenţie istorică de dată recentă; nu poţi opera cu instrumente structuraliste asupra Paradisului pierdut fără să recunoşti că exact aceleaşi instrumente pot fi folosite şi pentru Daily Mirror. Critica se poate susţine astfel numai cu riscul de a-şi pierde obiectul definitoriu; are alternativa de neinvidiat de a-l sugruma şi sufoca. Dacă teoria literară îşi împinge prea departe propriile implicaţii, atunci îşi demonstrează singură inexistenţa. Aş sugera că acesta este cel mai bun lucru pe care ea îl poate face “(233-234).

Conştientizarea caracterului iluzoriu şi recuperarea unor  “concepte valoroase” (situate de autor la confluenţa dintre retorica tradiţională şi deconstructivism, feminism, structuralism ş.a.), propuse de Eagleton, reprezintă o salvare la fel de discutabilă. În primul rând, golurile conceptuale ale diverselor teorii sunt pradă unei critici facile, din moment ce ele îşi semnalează prezenţa ca fundamente ale altor teorii care-şi propun să analizeze exact teritoriile eludate de primele. Analiza comparativă devine astfel o banală suprapunere de problematici, din perspectiva unui prezent care consideră că a extenuat filonul teoretic.

Recuperarea selectivă pune şi ea problema ghiveciului conceptual, a competenţei parţiale, confuze, dar şi a transformării obiectului literar (la fel de iluzoriu !) în maşinărie construită exclusiv pentru a fi demontată simultan, din direcţii opuse, cu efectul trivial al înşiruirii de piese pe caldarâm.

Despre ce mai e vorba?

rarebookBabilonie cotidiană, solicitări reale sau construite (dintr-un fatal perfecţionism), hârtii, hârtii, extenuare de bătălie pierdută.Fiindcă toate acestea nu au ce căuta aici şi fiindcă ele nu mai permit fiinţei să se recompună prin lectură şi zacere, tăcerea s-a instaurat autarhic.

Dar cineva s-a oferit să-mi facă rost de nişte cărti (o să-i dedic un text de mirare şi mulţumire), schimb pasional mailuri cu simpatici amazoni şi amazoane, care mă trimit de la un link la altul, îmi inventez rude în ţări luminate, în care poştasul zâmbitor îţi aduce coletul cu used books on theory and criticism.

Deocamdată, privesc « Ultimele insemnări ale lui M.C. … », unul din cele două exemplare ajunse în metropola-mi de la Pontul Euxin, gândindu-mă la primul cumpărător, un venerabil bibliofil care a descoperit cartea într-o librărie pentru copii. La « Humanitas », mutată la « Casa modei », printre cârpe franjurate şi metale răsucite, vânzătorul îmi oferă mândru un DSM (« biblia » psihiatrilor, cum o numeşte), doar pentru că cerusemn o carte despre agresivitate.Mă apăr luând « literele » în braţe şi îmi povesteşte despre retururi şi republicări. Cam despre asta e vorba.