Fascinaţii romaneşti

           Din cartea lui Llosa m-a interesat primul capitol, al autoanalizei, în căutarea motivelor fascinaţiei autorului pentru “Madame Bovary” pentru că accesul la sinceritatea (chiar trucata, dar măcar neîncastrată în sistemele nefunctionale ale teoriilor receptării) relecturii e rar, iar eu îl caut ca pe aurul mitic, cu  pupile dilatate şi bosumflări cronice.  De ce Madame…? Pentru că cititorul Llosa e dornic de construcţii complexe, cu iluzia sintetizării realului, de combinaţia dintre « revoltă,  violenţă, melodramă, sex », de nonconformism…orgia-perpetua-flaubert-si-doamna-bovary_1_fullsize

Şi cum, acceptăm zona aceasta, la graniţa prostului-gust, fără să ne îndepărtăm scandalizaţi ?! Llosa ne lămureste că utilizarea dozată a melodramei, a prostului-gust şi a vulgarităţii cu valoare sentimentală îi provoacă emoţia necesară, alături de erotismul subînţeles şi de fetişism …Asa că vom accepta componentele poţiunii ce-i provoacă autorului orgia perpetuă a intâlnirii cu Madame, căci şi noi avem licorile, miasmele şi nostalgiile ce ne impregnează privirea pierdută printre pagini…

Intoarcere

“Viaţa care se vieţuieşte” m-a aruncat în melodrame cu pagini năclăite, întoarse cu un vomisment acut. Privind acum spre acest blog abandonat, îmi pare o colecţie de flori uscate a unei domnişoare de pension, ce palpită la etalarea stilistică a amintirilor împrumutate. Dualitatea mateină e acum perfect încastrată, dar ce suflet mai e acela să o poată oglindi ?Armen Gasparian

Cititorul la reanimare

De când am intrat sub stăpânirea lui D., îmi privesc analfabetismul furios cum creşte şi mă înconjoară ca  respiraţia unui dementor. Toate paginile citite cândva îmi evocă acum schimonoseli jignitoare, iar tentaţia oricărei lumi imaginare îmi e străină.

Carlos Ruiz Zafon, Jocul Ingerului, Polirom, 2009Zafón a reuşit să-mi amintească însă de figurile tenebroase din propriul trecut, de suferinţele naiv resuscitate în adolescenţă, de simboluri banalizate cu luciu de monedă , de naraţiunea trepidantă ce mă capta la începuturile vieţii de cititor.Mi-a oferit vizita îngerului negru din oglindă, a vanităţii scriitoriceşti, a marilor speranţe, a dublului şi a nebuniei, a maşinii de scris, a iubirii pierdute, a ficţiunii care sfidează realul. Mi-a salvat încă o dată biblioteca de ameninţarea incendiului provocat.

Cu celălalt ochi, autoironic, căutam şabloane de demontat (pasiune nimicitoare, recunosc) şi găseam o tipologie a lectorilor ludici în cartea lui Victor Nell, bazată pe cercetări empirice (orice sociolog diletant le-ar dezvălui fragilitatea ştiinţifică, dar trebuie apreciată această tentaţie legitimantă a filologilor, în speranţa unei solidităţi viitoare) pe care o rezum pentru reflecţie :Victor Nell, Lost in a Book, Yale University Press, 1988

Tipul A de cititori este cel care doreşte să amorţească conştiinţa ( to dull consciousness) ; e vorba de escapişti,  care   privesc cartea ca o insula de linişte în mijlocul anxietăţilor, al conştiinţei chinuitoare, al existenţei dezamăgitoare. Niveluri foarte ridicate de anxietate, în stările neurotice sau psihotice, blochează lectura pentru că invadează conştiinta si ocupă toată atenţia individului.

Tipul B de cititori doreşte aprofundarea proceselor conştiinţei, caracterizând personalităţile „sănătoase”  pentru acestia cartea nemaifiind un mijloc de distragere a atenţiei de la sine către mediu pentru a bloca introspectiva, ci un vehicul de implicare alături de personaje si situaţii ce pot duce la explorare de sine prin trezirea amintirilor si aspiraţiilor personale.

 Tipul A va prefera cărti care să permită absorţia ( tipul romance, spionaj, science-fiction ş.a.), va citi mai multe cărţi, implicându-se în mai puţine. Tipul B va căuta transa (trance), va citi mai puţin dar se va implica mai profund în aproape toate lecturile.

Escapismul implică deseori introvertire, refuzul existenţei obişnuite, dorinţa de a uita pentru a reciti / a resimti plăcerea, vina de a se sustrage vieţii sau de a citi literatură slabă (trash), preferinţa pentru familiar, controlabil, în comparaţie cu stimulii imprevizibili oferiţi de lumea reală. Mulţi cititori numesc trash o mare parte din literatura citită, procentul reflectând nu judecata proprie, ci interiorizarea părerilor autorităţii in stabilirea valorilor literare (critici, istorici, profesori etc).

Maestrul destrămat…

Eu, butoiul de pulbere, l-am transformat pe D. în praf zburător. Cu furie jubilatorie, mi-am fracturat ultimele ramuri din schelărie. Predicile au încetat, elevaţia se amână, maestrul e un ciorap destrămat. Fără milă, calc pragul spre nicăieri.

…şi regăsit. 

Zgomotele au încetat, trupul-muniţie a redevenit mişcare semiordonată şi l-am impins către către locul de ascultare a învăţăturilor lui D. Am reaşezat cuburile colorate şi am aşteptat o minune infinitezimală, o clipire mai înţeleaptă, o săgeată strâmbă către orice. Şi D. a strălucit … Am zâmbit către el, am înghiţit toată lumina pe nemestecate şi am înţeles ce trebuie să caut.

Invăţăturile maestrului D.

1.      D., fiinţa zburătăcită, analfabetă, amorală si veşnic nelămurită, m-a privit în ochi. Trebuie acum să accept fiecare ceapă degerată ca pe un dar suprem, să îngenunchez în faţa-i cu reculegere. Maestrul meu mă ghidează în lumea nimicurilor, a vorbelor in vânt, a zâmbetelor tâmpeşti. Îl urmez cu adoraţie.

2.      Cu mişcări rotitoare, ca o meduză, D. Mă apostrofează din nou. Nu mai înţeleg nimic şi învăţăturile lui se lovesc de mine ca o grindină, lăsându-mă în statuară ignoranţă. Ar vrea ca eu să încetinesc, să opresc şuvoiul, să accept remodelarea definitivă cu îngăduinţă şi zâmbet supus. Nu sunt gata, maestre.

Viermele şi trecătorul anonim

Lascaris, avocat notoriu şi proaspăt dottore (Să ne trăieşti!), îmi arată părinteşte că mi-am ascuţit prea tare condeiul asupra neajutoraţilor autori de doctorate ca-să-fie. Las cu regret  stilistica de-o parte, ca să-i explic cum stau lucrurile.

Imi asum faptul că…

– demontarea, comentariul sarcastic, nemulţumirea permanentă devin semnul unei impotenţe intelectuale, ce se scurge în răutăţi jenante prin repetiţie…;

– distrugând aproape tot fără construcţii compensative cazi în teribilism ieftin, în manierism juvenil şi evident în RATARE;

…dar asta nu înseamna că…

– trebuie să accept compromisurile publice ale altora cu blândeţe supusă, fiindcă şi-au asumat discursuri căldicele în scopuri răzbătătoare;

– ar fi cazul să pierdem raportarea la nişte standarde utopice (dar definitorii pentru progresul nostru), doar pentru că e uman să ne bazăm pe locuri comune ca să obţinem a nu ştiu câta patalama ca să ne îmblânzim complexele de copii neiubiţi/ignoraţi/ urâţi etc.

Zilele astea sunt un vierme scăldat în praf înecăcios, storcoşit de trecătorul anonim şi tot ce am este resentimentul. Regret că nu pot fi asemenea acelui trecător, pentru că mă subminează firea-mi netoată şi perfecţionismul maladiv ce taie toate punţile către lumea pinguinilor alfabetizaţi, preferând să-şi asume caznele prostiei omeneşti.

 Ai priceput, Lascaris?

Ochean aburit, curaj vădit

             Trecând stăpânitorii acestui blog  printr-o neagră răstrişte, au luat ochii de la cele ale minţii şi s-au pierdut în prăpăstiile sufletului, fără putinţă de ridicare la ale lumii orânduieli şi la ale oamenilor chipuri. Apoi, deschizând ochii asupra hăului s-au gândit să trimită de colo scrisori, ca să le mai treacă urâtul şi sălbăticeala cea adâncă.  

              Si la ce să ne întoarcem, dacă nu la epopeea criticilor noştri, fascinaţi de scriitura altora, dornici să o dezbrace de straiele sale şi să le însire în faţa noastră – cârpe mototolite de efortul exegetic. Iată ce scrie domnul cu nume inscripţionat pe coperta unei “priviri asupra imaginarului literar în opera lui Mateiu I.Caragiale”(termenul privire din subtitlu e de altfel o involuntară măsură a limitelor studiului, iar imaginarul a ajuns un fel de insectar plictisitor):

               Pentru a te putea apropia cu pana criticului de opera lui Mateiu I.Caragiale ai nevoie în primul rând de un deosebit curaj interpretativ şi, in al doilea rând , de capacitatea de asumare a eşecului.

                 Să lăsăm mai bine penele la pălăria doamnelor stafidite şi să urmărim curajul în acţiune asumat aprioric în dauna eşecului care zace în alte ogrăzi, căci aici domnul şi-a organizat atât de bine lucrarea încât evită orice contrarieri sau taine ale literaturii mateine:

Am considerat biografia autorului un subiect aproape închis ( de către alţii mai luminaţi pe care îi citează, dar chiar şi aşa sună mai degrabă a fugă de metode costisitoare, analogii periculoase şi studiu extenuant);

Raportându-ne frecvent la studii de balcanologie, am avut astfel siguranţa argumentului verificat şi al realităţilor evidente (adică ipotezele argumentate de alţii le-am transformat în fundaţie pentru coliba noastră, fără interogaţii sau verificări, cu tupeul soarecelui medaliat de bibliotecă);

Am ales să omitem din firul analizei, nu însă în mod absolut, fragmentele de texte “Soborul ţaţelor”, “Negru şi aur” sau ‘Izvoade vechi”. Motivând că acestea au un caracter fragmentar  şi, mai ales, unul de operă neterminată şi deci nu pot constitui parte din ansamblul imaginarului matein…(curat insectar imaginarul ăsta, cu fluturi selectaţi la casting, cu aripioare din plastic probabil, dacă ne amintim perspectiva întregitoare a lui Ovidiu Cotruş …);

                      După această curăţire a buruienilor, dăunătoare obiectivului de încapsulare a operei mateine (partea rămasă nesmulsă) în sticla zăngănitoare a balcanismului, domnul deconspiră cu mândrie juvenilă punctul de onoare al cărţuliei, redempţiunea aşteptată înfrigurat de figurile din celuloza   :

                      Dar poate cea mai provocatoare prin noutate şi diversitatea probabilităţilor de sugestie simbolică o reprezintă interpretarea propusă în capitolul “Ordinul cavalerilor mateini”. In acesta am încercat să salvăm, în ordine critic-literară, personajele şi eroii ce populează universul operei prin raportarea lor la conceptul de cavaler…

                      Acum se clarifică totul, domnul are o aplecare miloasă către vietăţi plăpânde, demne de recuperat din copaci înalţi prin apelul la pompieri, precum şi o tinereţe scăldată în turniruri imaginare, însă personajele erau salvate chiar în ticluirea mateină iar de cavaleri se zice în scrieri mai înălţate şi chiar în bloguri megieşeşti.