Diagnostic : nostalgie

„Cel ce se simte izolat ca un strain printre straini si ca supravietuitorul melancolic al unei epoci defuncte in plina actualitate,se simte ,prin aceasta,solidar cu o alta cetate al carei cetatean este,cu o alta patrie,cu un oras invizibil,cu o republica indepartata;aceasta republica este un fel de prezenta absenta,un altundeva aerian si vaporos,un oras pneumatic pe care exilatul il intrevede prin transparenta si ca in filigran de-a lungul agitatiei unui oras strain.” (Vladimir Jankelevitch,”Ireversibilul si nostalgia”)

Mateiu I.Caragiale,mergand pe strazile Bucurestiului interbelic,visand la Franta secolului al XVIII-lea si privind cu dispret gales „vestigiile umile”…

Ioana Parvulescu ,traversand Bucurestiul contemporan,dupa o vizita prin „vestigiile „vietii private interbelice…

Un barbat din Paris isi exhiba trecutul personal,intr-o aglomerare de fotografii,cuibarindu-se intr-o psihanaliza permanentizata…(imaginea lui e inclusa in „Arta de a trai in oras”,de Stafford Cliff si Gilles de Chabaneix).

Despre elite si trasuri (I)

Volumul coordonat de Mihai Dinu Gheorghiu si Mihaita Lupu ofera o perspectiva de tip puzzle asupra fenomenului elitelor,piesele apartinand participantilor la o conferinta din 2006 (30 apar in volum),venind din sfera istoriei,sociologiei,politicii,resurselor umane.Focalizarea asupra „mobilitatii’ pare sa presupuna eludarea definitiilor,tipologiilor,aprofundarea mecanismelor de recrutare si perpetuare.Importanta este pentru participanti miscarea elitelor,de la calatoriile de studii la universitatile straine (partea I),pana la conversia marginalilor si a opozantilor din vechea nomenclatura in elite de tranzitie (partea a III-a).

O viziune unitara si interdisciplinara asupra elitelor romanesti nu se poate realiza inca din cauza persistentei zonelor problematice in comunism si mai ales in postcomunism.Dincolo de mitologii,ideologii si aderente politice personale,cercetatorul nu pare pregatit sa se confrunte cu interdisciplinaritatea decat sub forma participarii la „mese rotunde”.Teama  de diletantism,sechelele educative generate de sistemul de invatamant?Oricum,notele de subsol ofera bibliografie pentru cei interesati de incercari si reusite notabile in domeniu.

Totusi,unitatea cartii este ar putea fi conturata de prefata lui Victor Karady ,in care sunt disociate ‘elitele puterii” si „elitele de serviciu” si sunt discutate  cele trei rupturi in continuitatea elitelor romanesti :miscarea de eliberare nationala si unitate statala sub conducerea elitei liberal-conservatoare ,redistribuirea elitelor dupa modificarile teritoriale si noile reguli de selectie impuse de regimul comunist.Interesul meu indreptandu-se actualmente ferm catre perioada interbelica,ma opresc la doua texte din prima parte.

Ion Bulei  analizeaza sfarsitul secolului al XIX-lea si inceputul secolului urmator pornind de la ideea unei democratizari echivalate de contemporani cu piederea rangurilor boieresti.Pe de alta parte,”din cei 18 prim-ministri dintre 1866 si 1914 ,17 sunt din familii boieresti si doar unul,Titu Maiorescu,nu e boier”.In elita politica intra si personalitati apartinand elitelor de serviciu,insa aceasta tendinta de amestec e validata prin meritele (cum sunt acestea dovedite ar trebui dezbatut)  celor acceptati.Autorul concluzioneaza ca „aristocratii sunt primii care aduc Occidentul la noi”,afirmatie nuantata de studiul urmator ,realizat de Lucian Nastasa,despre migratia studenteasca si transferurile culturale in perioada 1864-1948.In primul rand accesul la universitatile straine oferea un capital cultural bazat pe prestigiul institutiei,neluandu-se neaparat in calcul daca pregatirea individului acoperea valoarea emanata de diploma.Pentru unii era mai importanta experienta paraculturala,relatiile de salon ce construiau solidaritati in egala masura legitimante .

De fapt,distinctia intre tipurile de capital (social,cultural,economic,simbolic) utilizata de Pierre Bourdieu in relatie cu legitimarea gusturilor unor categorii sociale sau cu pozitiile artistilor in cadrul campului cultural mi se pare foarte importanta pentru analiza elitelor.Fenomenele de compensare simbolica  a lipsei de capital social sau economic (sau cel invers,de propulsare pe baza capitalului social sau politic) de exemplu pot fi discutate in raport cu locul unor autori romani in cadrul campului literar, pentru a depasi viziunea mitologizanta sau dezinteresul obtuz (vag structuralist) pentru biografic ,considerat un reziduu ce impiedica receptarea estetica a operei.Eugen Negrici a declansat cu „Iluziile literaturii romane” aceasta reeevaluare, insa mai mult la un nivel sentimental,cel mult cu incercari de analiza a imaginarului colectiv,insa benefica pentru redimensionarea discursului critic.

Intorcandu-ma la studiul lui Nastasa notez lipsa unei oferte universitare suficient specializate in tara ca motivatie pentru aceste calatorii de studii.La intoarcere,studiosul se reintegra intr-o populatie care la 1899 inregistra un grad de analfabetism de 70,6 % ( intre 7-15 ani) si de 80,3% (peste 15 ani),dupa un deceniu inregistrandu-se o crestere de 17%.De aici poate,incapacitatea comunicarii dintre elite si restul populatiei,segmentarea cultura inalta-cultura populara (receptarea primei fiind preponderent interna, apartinand oamenilor cu aproximativ aceeasi pregatire) ,intarita actualmente de ceea ce Patapievici considera in „Despre idei si blocaje” o  depreciere a culturii generale .Dupa imperialismul culturii generale si inexistenta formelor specializate de cultura,ne confruntam astazi  cu situatia in care „Romania depreciaza ce mai are inca valoros si jura pe ce nu stie inca sa faca.”(p.142)