Melancolie chihlimbarie

Nu voi scrie despre calabalâcul postmodernist ȋncărcat ȋn poştalion, cu melanjuri, acrobaţii, variaţiuni, intertextualităţi şi alte portocale rotite ȋn aer cu dexteritate, spre delectarea cititorului erudit. Căci ele sunt deja inventariate elogios, pe bună dreptate, de pene metodic ascuţite. Nu voi scrie nici despre modele culturale, reflexe mentalitare, balcanism, trubadurism, biografism, mozaic dobrogean şi alţi topoi, căci prin multe ficţiuni călătoriră aste deşertăciuni filologice (dragi nouă până la indigestie), dar mai rar le-am găsit topite astfel, foarte departe de tehnicitate devitalizată sau aranjament cu flori ornamentale. Dar intrând ȋn zona asta, de ontologie pulsatilă, ȋn care dialogurile sau reflecţiile personajului ating un fel de stare de graţie maieutică a limbajului, ȋnseamnă să mă confrunt cu riscuri discursive pe care le eludez cu laşitate: căderea ȋn sentimentalism (hm, prejudecata căderii), analize psihologizante nerelevante (căci ce e aceea interioritatea personajului etc), ȋn tentative de pragmatică conversaţională (căci savuroase presupoziţii, deducţii şi alte alea), ȋn consideraţii de microfilosofie conjugală, parentală ş. a.m.d

Pentru că acolo unde scriitura e magistral orchestrată să evoce registre sufleteşti, atingeri infinitezimale ȋntre lumi şi ȋntâlniri providenţiale , acolo nu se poate vorbi despre…decât ȋntr-o terminologie fadă sau ȋntr-o ȋnduioşare ridicolă. Dar autorul şi-a asumat curajos toate riscurile, pe cele ale prea-puţinului  sau prea-multului unei cărţi, pe cel al poveştii de dragoste de dat la topit, pe cel al soluţiei interpretabile de către lector ȋn cheie naivă, pe cel al parodiei benigne, al scrierii (aproape) imposibile despre copii, al eufoniei care ţine ȋn hăţuri epicul  şi al ȋncrederii ȋn cititor ca “gazdă perfecta” şi ca “ochi luminos” – aşa cum ne mărturisea ȋntr-un ludic interviu. Şi cititorul?! Simţiri reci, harfe zdrobite, căci a lui nu e muzica, cel mult staţionarea fascinată ȋn chihlimbar şi ȋmpărtăşirea din frumuseţea melancolică a lumii transfigurate.

P.S.  Trecând prin “fanta detaliului”, cititorul rătăceşte pierdut ȋn tuneluri, ȋn propriile amintiri, reale sau imaginare, prin retrageri din damblaua iubirii, prin ȋntreţinerea afrodisiacă a propriilor fisuri sufleteşti ce-l atrag irepresibil pe celălalt, prin inaderenţa şi solidaritatea purificată a afecţiunii părinteşti, prin ȋmbrăţişări melodice, prin butaforia aruncată strategic peste sunetul ȋntâmplărilor, prin plonjarea letală ȋn universul fiinţei disfuncţionale, prin desfrâul refulat sentimental, prin hermeneutica gestuală a orgasmului, prin hărţile schimbătoare ale trupului iubit, prin fleacurile fundamentale, prin ȋndreptarul bulversant de transmis progeniturilor, prin diagnosticul de tristeţe autentică eronat formulat, prin sistemul lumii, necuprins şi scuipat ȋn gură, prin frici, nostalgii, obsesii şi poveşti cu Dumnezeu. Tocmai de aceea, cititorul “zăcu ȋn camera lui, neprimind pe nimeni” şi tăcu.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s