crâmpei

Pe urmele afiliaţilor la clubul matein, ajung iar la Taşcu Gheorghiu (of, crâmpeie, niciun filon mai acătării) şi la una din traducerile sale din Sabatier, cu prinţul ivit din spălătura de cuvinte.

Anunțuri

Maestrul şi studenta ȋnlăcrimată

Pe urmele  fascinaţiei ȋncă nedesluşite a lui Ion Barbu pentru scriptura mateină, scotocesc  printre “filele inedite” primite de Sorin Popescu de la văduva poetului şi găsesc melodrama de mai jos, ȋn care scrisoarea mişcătoare a amantei se loveşte de obtuzitatea vindicativă a soţiei. Maestrul pe  catafalc şi epistolele curg, superfluu, ȋn “ȋnfriguratul burg”.

O furie…epistolară

Ei, da, eterna reȋntoarcere la mateine, cu o scrisoare mustind de pandalii legate cu sfori groase, vendeta etalată metodic şi provocator, pentru a reveni bulversant la o placidă curtoazie.Terţa persoană la care se referă e nimeni altul decât foiletonistul ce-i mătrăşise capodopera ca “monument de snobism” şi care primise de la văduva lui Zarifopol câteva manuscrise ale ignobilului tată al lui MJC. Pentru că nu le primeşte ȋnapoi, snobul e gata să le distrugă ȋn fantezii revanşarde, căci fuseseră atinse, deci “leprozate”(formularea tertei persoane) de criticul imun la vraja “valsului voluptos” ce se cântase la moartea Crailor.

IMG_20170912_125438IMG_20170912_125506

Fascinaţii romaneşti

           Din cartea lui Llosa m-a interesat primul capitol, al autoanalizei, în căutarea motivelor fascinaţiei autorului pentru “Madame Bovary” pentru că accesul la sinceritatea (chiar trucata, dar măcar neîncastrată în sistemele nefunctionale ale teoriilor receptării) relecturii e rar, iar eu îl caut ca pe aurul mitic, cu  pupile dilatate şi bosumflări cronice.  De ce Madame…? Pentru că cititorul Llosa e dornic de construcţii complexe, cu iluzia sintetizării realului, de combinaţia dintre « revoltă,  violenţă, melodramă, sex », de nonconformism…orgia-perpetua-flaubert-si-doamna-bovary_1_fullsize

Şi cum, acceptăm zona aceasta, la graniţa prostului-gust, fără să ne îndepărtăm scandalizaţi ?! Llosa ne lămureste că utilizarea dozată a melodramei, a prostului-gust şi a vulgarităţii cu valoare sentimentală îi provoacă emoţia necesară, alături de erotismul subînţeles şi de fetişism …Asa că vom accepta componentele poţiunii ce-i provoacă autorului orgia perpetuă a intâlnirii cu Madame, căci şi noi avem licorile, miasmele şi nostalgiile ce ne impregnează privirea pierdută printre pagini…

Intoarcere

“Viaţa care se vieţuieşte” m-a aruncat în melodrame cu pagini năclăite, întoarse cu un vomisment acut. Privind acum spre acest blog abandonat, îmi pare o colecţie de flori uscate a unei domnişoare de pension, ce palpită la etalarea stilistică a amintirilor împrumutate. Dualitatea mateină e acum perfect încastrată, dar ce suflet mai e acela să o poată oglindi ?Armen Gasparian

Cititorul la reanimare

De când am intrat sub stăpânirea lui D., îmi privesc analfabetismul furios cum creşte şi mă înconjoară ca  respiraţia unui dementor. Toate paginile citite cândva îmi evocă acum schimonoseli jignitoare, iar tentaţia oricărei lumi imaginare îmi e străină.

Carlos Ruiz Zafon, Jocul Ingerului, Polirom, 2009Zafón a reuşit să-mi amintească însă de figurile tenebroase din propriul trecut, de suferinţele naiv resuscitate în adolescenţă, de simboluri banalizate cu luciu de monedă , de naraţiunea trepidantă ce mă capta la începuturile vieţii de cititor.Mi-a oferit vizita îngerului negru din oglindă, a vanităţii scriitoriceşti, a marilor speranţe, a dublului şi a nebuniei, a maşinii de scris, a iubirii pierdute, a ficţiunii care sfidează realul. Mi-a salvat încă o dată biblioteca de ameninţarea incendiului provocat.

Cu celălalt ochi, autoironic, căutam şabloane de demontat (pasiune nimicitoare, recunosc) şi găseam o tipologie a lectorilor ludici în cartea lui Victor Nell, bazată pe cercetări empirice (orice sociolog diletant le-ar dezvălui fragilitatea ştiinţifică, dar trebuie apreciată această tentaţie legitimantă a filologilor, în speranţa unei solidităţi viitoare) pe care o rezum pentru reflecţie :Victor Nell, Lost in a Book, Yale University Press, 1988

Tipul A de cititori este cel care doreşte să amorţească conştiinţa ( to dull consciousness) ; e vorba de escapişti,  care   privesc cartea ca o insula de linişte în mijlocul anxietăţilor, al conştiinţei chinuitoare, al existenţei dezamăgitoare. Niveluri foarte ridicate de anxietate, în stările neurotice sau psihotice, blochează lectura pentru că invadează conştiinta si ocupă toată atenţia individului.

Tipul B de cititori doreşte aprofundarea proceselor conştiinţei, caracterizând personalităţile „sănătoase”  pentru acestia cartea nemaifiind un mijloc de distragere a atenţiei de la sine către mediu pentru a bloca introspectiva, ci un vehicul de implicare alături de personaje si situaţii ce pot duce la explorare de sine prin trezirea amintirilor si aspiraţiilor personale.

 Tipul A va prefera cărti care să permită absorţia ( tipul romance, spionaj, science-fiction ş.a.), va citi mai multe cărţi, implicându-se în mai puţine. Tipul B va căuta transa (trance), va citi mai puţin dar se va implica mai profund în aproape toate lecturile.

Escapismul implică deseori introvertire, refuzul existenţei obişnuite, dorinţa de a uita pentru a reciti / a resimti plăcerea, vina de a se sustrage vieţii sau de a citi literatură slabă (trash), preferinţa pentru familiar, controlabil, în comparaţie cu stimulii imprevizibili oferiţi de lumea reală. Mulţi cititori numesc trash o mare parte din literatura citită, procentul reflectând nu judecata proprie, ci interiorizarea părerilor autorităţii in stabilirea valorilor literare (critici, istorici, profesori etc).

Maestrul destrămat…

Eu, butoiul de pulbere, l-am transformat pe D. în praf zburător. Cu furie jubilatorie, mi-am fracturat ultimele ramuri din schelărie. Predicile au încetat, elevaţia se amână, maestrul e un ciorap destrămat. Fără milă, calc pragul spre nicăieri.

…şi regăsit. 

Zgomotele au încetat, trupul-muniţie a redevenit mişcare semiordonată şi l-am impins către către locul de ascultare a învăţăturilor lui D. Am reaşezat cuburile colorate şi am aşteptat o minune infinitezimală, o clipire mai înţeleaptă, o săgeată strâmbă către orice. Şi D. a strălucit … Am zâmbit către el, am înghiţit toată lumina pe nemestecate şi am înţeles ce trebuie să caut.