Indrumarul bunei ratări ca cititor

           În lipsa autosalvării grabnice, erudiţii famelici, filologele săltăreţe, umaniştii globalizanţi şi alte specii relativ reduse numeric riscă să-i molipsească pe cititorii feciorelnici (specie relativ numeroasă) de morbul perversei tăvăliri în cercul hermeneutic.

          Pentru a evita riscul major al transformării dumitale într-un cititor ideal, împăienjenită cadră într-un muzeu ferecat,  îţi recomand cu infatuare blândă să-ţi apleci gândul către îndrumările de mai jos:

1.      Cenzurează-ţi orice ocheadă evlavioasă sau ton fonfăit în direcţia vreunei cărţi din raftul librăriei !

2.      Aruncă fotografiile cu posturi meditative în tovărăşia cărţilor şi nu te afişa în locuri publice cu un volum sub braţ!

3.      Atunci când citeşti suprainterpretează sau subinterpretează după cum te taie capul, nu căuta sensuri ocultate, intenţii auctoriale, structuri subliminale şi alte demonice semne !

 4.      Evită influenţa recenziilor comandate, a încurajărilor la lectură de pe supracopertă, a blogurilor de cofetărie literară, a prietenilor cu ambiţii Culturale !

5.      Ignoră semnalele textuale dacă îţi opresează nevoia de autogratifiere şi urmează doar potecile propriului labirint afectiv, lasând în papucii de lângă fotoliu nevoia irepresibilă de coerenţă frumos ambalată !

6.      Dacă vrei analogii revelatoare, nu alerga la sertarul cu recuzită psihanalitică, ci cufundă-te empatic în vâltorile întrezărite ale vieţii celui ce a înnegrit filele tomului !

7.      Nu te îmbrăca victorios în haina lecturilor Specializate, până la plutire gălăgioasă deasupra lumilor existente şi nu lăsa politicile instituţionale, joburile temporare, amantele diletante să-ţi reducă intimitatea lecturii la un ritual ponosit, cu orar afişat !

Despre gol

Golul ce s-a înstăpânit aici nu e reflexul vreunei lentori sau al unei agitaţiuni din spatele scenei Inrăspărului, ci al contagiunii unei bătălii incurabile cu normalitatea, purtată în numele unui suflet pe care sper să-l pot salva parţial de splendoarea propriei făpturi.

Întâmplător (sau pornind de fapt de la încercarea de a aprofunda teoriile receptării ), regăsesc în cartea lui Wolfgang Iser, „Actul lecturii”, conceptualizarea seacă a golului în cadrul interacţiunii text-cititor. Mă întreb dacă acest narcisism al sistematizării ar putea fi vreodată depăşit, dacă figura lectorului poate fi altceva decât rezultatul unui joc cu matriţe refolosite şi rebotezate. Afirmând că golurile doar semnalizează posibilitatea unor asocieri sau combinaţii între anumite segmente ale textului, neavând un conţinut intrinsec, autorul lasă întredeschisă uşa către tărâmul cititorului-detectiv, logician impasibil, curios până la extenuare, imaginativ în limitele posibilului şi ale necesarului. În această împrejmuire imbatabilă, eroarea nu poate fi decât „ocuparea completă a golului cu propriile proiecţii”, când, de fapt, fără acest vinovat mecanism, urmărirea înşiruirii de litere ar fi doar o plictisită exersare a abilităţilor vizuale. 
La polul opus, savurez odorurile de psihanaliză masticată entuziast şi grăbit de Norman Holland care, în „Five Readers Reading” ne oferă experienţa literară în funcţionarea ei concretă, întâmplătoare şi totuşi atent oblăduită de maestrul de ceremonii care-i aşază pe lectori pe scăunele identice. Dacă reacţia pozitivă în raport cu opera este condiţionată de capacitatea cititorului de a găsi în aceasta material care să se potrivească mecanismelor proprii de apărare şi adaptare (temei identitare), putem purcede la realizarea unor recensământuri tematice, urmate de o tipologie autohtonă şi de o serie de comisii responsabile cu valorizări şi măsuri drastice.

Prefer momentan golul neacoperit de elucidări impozante sau umpleri mişeleşti cu moloz, chiar dacă mâine, dând dovadă de o impostură previzibilă,  mă voi alinia interpreţilor nevizitaţi de har ai tăcerii.