Este posibila educatia in masa?

Fara sa fii neaparat anarhist sau sa ai o imagine edulcorata a actului educativ ca relatie initiat-novice,sistemul de invatamant, asa cum se hurduca el pentru cei din interior sau pentru privitorii la stiri,nu promite vreo inaltare spirituala a puberilor,nici macar o informare adecvata a acestora.N-are rost sa reluam dezbaterile asa cum s-au tot derulat ele (fara finalitate),important ar fi sa ne intrebam daca,dincolo de toate piedicile administrative si mentalitare,este posibila educarea ( intr-un sens de imbogatire a experientei,ca altfel educarea are loc oricum) unor loturi de 30-40 de copii sau adolescenti de catre un individ licentiat intr-un domeniu delimitat,care a obtinut prin concurs un post de profesor.

Daca analizam superficial statutul celor mentionati vom observa cateva bariere notabile.In primul rand, comasarea indivizilor genereaza scaderea creativitatii si nivelarea trasaturilor individuale,ca sa nu mai mentionam si influentele din psihologia multimilor ,pentru ca nu e intotdeauna timp,prin activitati specifice  ca elevii sa fie invatati regulile si beneficiile apartenentei la grup(asa ca  de la Gustave le Bon citire,intra in actiune impulsivitatea,iritabilitatea s.a).Dincolo de asta,la nivel individual,cei slabi stagneaza iar cei supradotati sufera ,pentru ca ,in sistemul acesta  invatarea diferentiata e o utopie,stimulandu-se mediocritatea masurata ca promovabilitate.Trambitatele caracteristici ale varstei,reunite intr-o respingere incapatanata a discursurilor sfatoase si prafuite ale profilor,nu-si gasesc raspuns pe masura,nici in programa,nici in chipul naiv al tanarului pedagog sau in cel morocanos al viitorului cadru didactic pensionar.

Stimabilul profesor vine cu informatii care mai puteau fi proaspete cel mult pentru parintii elevilor , caci e inevitabil acest anacronism,atat timp cat o informatie are nevoie de timp pentru a fi legitimata de comunitatea stiintifica si apoi a intra in programa scolara (unde intra deja banalizata si schematizata, chipurile pentru a se adpata nivelului de scolaritate).Ar trebui ca stimabilul sa constientizeze terminarea facultatii ca prag catre adevarata invatare continua,dincolo de problemele salariare si familiale(iar suna utopic).In acelasi timp,formarea pedagogica ar trebui sa treaca de la virtualitate la materializare,de la practica de convenienta la cea facuta chiar in viitoarea sfera de actiune.Peste toate astea, mixajul de charisma si autoritate,rar dat nativ al profesorului ar putea fi inlocuit convenabil in unele cazuri (in altele testarea psihologica ar fi eliminatorie) cu abilitatile manageriale,deprinse la perfectionari cu suport de curs si examen( si mai putine flori si cafelute).

Ma opresc deocamdata,pentru cateva zile,insa voi raspunde negresit la intoarcere comentariilor domniilor voastre,chiar si celor care credeti ca e posibila educatia in masa.

Reclame

5 gânduri despre „Este posibila educatia in masa?

  1. Depinde cum privesti lucrurile si la ce fel de educatie te referi. Daca te referi la scolarizare ( sa stie rumanu sa scrie, sa citeasca, sa fi auzit de Ion Creanga ,Eminescu si de Ceahlaul literaturii romane – ce exprimare nefericita ), da e posibil. Daca te gandesti la obtinerea de performante ( adevarate, nu olimpici serbezi si tocilari ), atunci nu prea se poate. In primul rand educatia inalta tine prea mult de individ, daca respectivul are inclinatii spre un anumit domeniu, atunci, pornind de la bazele oferite de scoala poate ajunde departe. Toti cei care au ajuns undeva in vreun domeniu au fost autodidacti.
    In rest, este adevarat ca nivelul general a scazut, explicatii sunt multe ( noile valori, media, banii, etc ).
    Cu alte cuvinte scolarizarea maselor se poate realiza si prin asta o elevare a maselor cu putin deasupra nivelului marii.

  2. Nu ma refeream nici la alfabetizare si nici la invatamantul pentru performanta,in aceste directii ai in general dreptate.Ma refeream la educatie ca imbogatire a experientei de viata, descoperire de sine,socializare,cu alte cuvinte la ceea ce se afla dincolo de texte si autori sau la ce am putea sa facem cu acestea.Daca si asta este realizabil la un nivel onorabil,atunci poate ca optimismul tau e o solutie…

  3. Aspectele la care te referi sunt atat de volatile incat sunt greu cuantificabile. O imbogatire a experientei de viata se realizeaza in mod necesar, calitatea acesteia insa… In anii mei de scoala nu am dobandit cine stie ce experiente inaltatoare, majoritatea amintirilor sunt gri, unele chiar neplacute, printre acestea insa sunt si cateva sclipiri. Una peste alta – educatia institutionalizata este un rau necasar. De imbunatatit nu stiu cum ar putea fi imbunatatita, dar ne mai rau fara ea decat cu ea.

  4. Sistemul de invatamant? O mare dezamagire….Neadaptat la nevoile si la psihologia tinerilor de astazi, parand imposibil de reformat in plan profund…cu sirul de persoane care s-au succedat la fotoliul ministerial si care au avut ca unica preocupare „agoniseala” si implicit cramponarea de „scaun”….un sistem care duce o singura lupta, aceea a apararii propriei imagini (pentru ca altceva nu mai are de aparat), un sistem care se ascunde in spatele cifrelor, a mincinoasele procente ale promovabilitatii. Si pentru ca in acest aspect a ajuns aproape de perfectiune, se apara prin chiar oamenii sai, profesorii, care, obisnuiti fiind cu minciunile, reactineaza agresiv la adresa oricui incearca sa-i faca sa priveasca adevarul in fata.
    Intrebarea este ce face tanarul profesor (a se intelege entuziast si dornic de a-si face datoria) cand se vede prins in acest paienjenis, stiind ca nu-i ramane decat sa devina parte a sistemului (si implicit sa-si incalce principiile) sau sa renunte, mergand spre un alt domeniu.
    Daca e posibila educatia in masa? Poate intr-un alt cadru si pe alte principii. Cateva solutii ar fi: numarul mai mic al elevilor in clasa (max. 15), scoaterea acestora din spatiul anost al salilor de clasa si incercarea de a-i aduce mai aproape de viata, de lumea reala pentru a invata din lucruri concrete si a intelege aplicabilitatea notiunilo insusite. Problema invatamantului romanesc este caracterul predominant teoretic care duce la o imensa plictiseala. Elevii nostri sunt plictisiti, mai grav multi profesori sunt plictisiti. Procesul de invatamant este unul linear, fara evenimente (si ma refer la situatii noi de invatare)care sa diferentieze orele intre ele, sa ramana astfel vii in memoria elevilor, ajutand la fixarea unor cunostinte. Ore de biologie in natura, laboratoare bine dotate de fizica si de chimie, ore de romana la biblioteca, excursii si tabere tematice…O sa-mi spuneti ca toate acestea pot fi realizate de un profesor…Da, dar cat de des pentru a putea respecta incorsetarile programei?

  5. Sunt de acord ,Ela ,cu ideea minciunii autoprotectoare,dar pe mine asta ma face sa fiu mai putin empatica cu „tanarul profesor” pe care nici nu-l mai pot imagina „entuziast” sau principial.Daca intre a deveni parte a sistemului (in sensul de a-i accepta ilegalitatile,ca nu mai e vorba de mici nereguli) si a merge spre un alt domeniu, el nu gaseste,de la inceput,o alternativa ,inseamna ca orice speranta e in van.Daca inainte de a se lupta pentru a continua sa fie parte a sistemului imbunatatindu-l (prin practica lui umila) el nici nu sesizeaza posibilitatea acestui mesianism (cand de fapt inseamna doar a-ti face datoria),acest fapt reflecta esecul oricarui act educativ,trecut (care a ignorat aceasta dimensiune in pregatirea profesorului) sau prezent (nu poate „preda” decat imoralitatea,ipocrizia,blazarea).
    Plictiseala ca reflex al programei teoretizante e iarasi un sindrom mai profund al rolului comunitatii stiintifice,dar si al elitelor puterii in impunerea unor paradigme inca tributare francofilismului nostru,in amestec cu o spoiala de postmodernitate americana + traditionalul model „eu transmit,tu inghiti”.La acest nivel schimbarile sunt de durata iar daca blocajul mentalitar le „ajuta”,ele devin de foarte lunga durata… Profesorii nu stiu ce sa faca pentru ca nu sunt de ajuns doua cursuri de formare (si ele superficiale) ,pentru ca nu vor sa munceasca prea mult (vezi „Firea romanilor” coordonata de Daniel Barbu,ca subiect de meditatie),pentru ca nu au vocatia pedagogica a satisfactiei de a declansa gandirea celuilalt…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s