Ochean aburit, curaj vădit

             Trecând stăpânitorii acestui blog  printr-o neagră răstrişte, au luat ochii de la cele ale minţii şi s-au pierdut în prăpăstiile sufletului, fără putinţă de ridicare la ale lumii orânduieli şi la ale oamenilor chipuri. Apoi, deschizând ochii asupra hăului s-au gândit să trimită de colo scrisori, ca să le mai treacă urâtul şi sălbăticeala cea adâncă.  

              Si la ce să ne întoarcem, dacă nu la epopeea criticilor noştri, fascinaţi de scriitura altora, dornici să o dezbrace de straiele sale şi să le însire în faţa noastră – cârpe mototolite de efortul exegetic. Iată ce scrie domnul cu nume inscripţionat pe coperta unei “priviri asupra imaginarului literar în opera lui Mateiu I.Caragiale”(termenul privire din subtitlu e de altfel o involuntară măsură a limitelor studiului, iar imaginarul a ajuns un fel de insectar plictisitor):

               Pentru a te putea apropia cu pana criticului de opera lui Mateiu I.Caragiale ai nevoie în primul rând de un deosebit curaj interpretativ şi, in al doilea rând , de capacitatea de asumare a eşecului.

                 Să lăsăm mai bine penele la pălăria doamnelor stafidite şi să urmărim curajul în acţiune asumat aprioric în dauna eşecului care zace în alte ogrăzi, căci aici domnul şi-a organizat atât de bine lucrarea încât evită orice contrarieri sau taine ale literaturii mateine:

Am considerat biografia autorului un subiect aproape închis ( de către alţii mai luminaţi pe care îi citează, dar chiar şi aşa sună mai degrabă a fugă de metode costisitoare, analogii periculoase şi studiu extenuant);

Raportându-ne frecvent la studii de balcanologie, am avut astfel siguranţa argumentului verificat şi al realităţilor evidente (adică ipotezele argumentate de alţii le-am transformat în fundaţie pentru coliba noastră, fără interogaţii sau verificări, cu tupeul soarecelui medaliat de bibliotecă);

Am ales să omitem din firul analizei, nu însă în mod absolut, fragmentele de texte “Soborul ţaţelor”, “Negru şi aur” sau ‘Izvoade vechi”. Motivând că acestea au un caracter fragmentar  şi, mai ales, unul de operă neterminată şi deci nu pot constitui parte din ansamblul imaginarului matein…(curat insectar imaginarul ăsta, cu fluturi selectaţi la casting, cu aripioare din plastic probabil, dacă ne amintim perspectiva întregitoare a lui Ovidiu Cotruş …);

                      După această curăţire a buruienilor, dăunătoare obiectivului de încapsulare a operei mateine (partea rămasă nesmulsă) în sticla zăngănitoare a balcanismului, domnul deconspiră cu mândrie juvenilă punctul de onoare al cărţuliei, redempţiunea aşteptată înfrigurat de figurile din celuloza   :

                      Dar poate cea mai provocatoare prin noutate şi diversitatea probabilităţilor de sugestie simbolică o reprezintă interpretarea propusă în capitolul “Ordinul cavalerilor mateini”. In acesta am încercat să salvăm, în ordine critic-literară, personajele şi eroii ce populează universul operei prin raportarea lor la conceptul de cavaler…

                      Acum se clarifică totul, domnul are o aplecare miloasă către vietăţi plăpânde, demne de recuperat din copaci înalţi prin apelul la pompieri, precum şi o tinereţe scăldată în turniruri imaginare, însă personajele erau salvate chiar în ticluirea mateină iar de cavaleri se zice în scrieri mai înălţate şi chiar în bloguri megieşeşti.