D.

Înlăcrimat, D. mă taie cu privirea şi stropii nimicniciei se preling. Sunt novicele încrâncenat în nigredo, înfăşurat în propria-i duhoare, care nu  vede sufletul, chiar dacă el, exhibat în faţa ochilor holbaţi, orbeşte muştele ce-mi stau pe umăr.

Anunțuri

Invăţăturile maestrului D.

1.      D., fiinţa zburătăcită, analfabetă, amorală si veşnic nelămurită, m-a privit în ochi. Trebuie acum să accept fiecare ceapă degerată ca pe un dar suprem, să îngenunchez în faţa-i cu reculegere. Maestrul meu mă ghidează în lumea nimicurilor, a vorbelor in vânt, a zâmbetelor tâmpeşti. Îl urmez cu adoraţie.

2.      Cu mişcări rotitoare, ca o meduză, D. Mă apostrofează din nou. Nu mai înţeleg nimic şi învăţăturile lui se lovesc de mine ca o grindină, lăsându-mă în statuară ignoranţă. Ar vrea ca eu să încetinesc, să opresc şuvoiul, să accept remodelarea definitivă cu îngăduinţă şi zâmbet supus. Nu sunt gata, maestre.

Viermele şi trecătorul anonim

Lascaris, avocat notoriu şi proaspăt dottore (Să ne trăieşti!), îmi arată părinteşte că mi-am ascuţit prea tare condeiul asupra neajutoraţilor autori de doctorate ca-să-fie. Las cu regret  stilistica de-o parte, ca să-i explic cum stau lucrurile.

Imi asum faptul că…

– demontarea, comentariul sarcastic, nemulţumirea permanentă devin semnul unei impotenţe intelectuale, ce se scurge în răutăţi jenante prin repetiţie…;

– distrugând aproape tot fără construcţii compensative cazi în teribilism ieftin, în manierism juvenil şi evident în RATARE;

…dar asta nu înseamna că…

– trebuie să accept compromisurile publice ale altora cu blândeţe supusă, fiindcă şi-au asumat discursuri căldicele în scopuri răzbătătoare;

– ar fi cazul să pierdem raportarea la nişte standarde utopice (dar definitorii pentru progresul nostru), doar pentru că e uman să ne bazăm pe locuri comune ca să obţinem a nu ştiu câta patalama ca să ne îmblânzim complexele de copii neiubiţi/ignoraţi/ urâţi etc.

Zilele astea sunt un vierme scăldat în praf înecăcios, storcoşit de trecătorul anonim şi tot ce am este resentimentul. Regret că nu pot fi asemenea acelui trecător, pentru că mă subminează firea-mi netoată şi perfecţionismul maladiv ce taie toate punţile către lumea pinguinilor alfabetizaţi, preferând să-şi asume caznele prostiei omeneşti.

 Ai priceput, Lascaris?

Ochean aburit, curaj vădit

             Trecând stăpânitorii acestui blog  printr-o neagră răstrişte, au luat ochii de la cele ale minţii şi s-au pierdut în prăpăstiile sufletului, fără putinţă de ridicare la ale lumii orânduieli şi la ale oamenilor chipuri. Apoi, deschizând ochii asupra hăului s-au gândit să trimită de colo scrisori, ca să le mai treacă urâtul şi sălbăticeala cea adâncă.  

              Si la ce să ne întoarcem, dacă nu la epopeea criticilor noştri, fascinaţi de scriitura altora, dornici să o dezbrace de straiele sale şi să le însire în faţa noastră – cârpe mototolite de efortul exegetic. Iată ce scrie domnul cu nume inscripţionat pe coperta unei “priviri asupra imaginarului literar în opera lui Mateiu I.Caragiale”(termenul privire din subtitlu e de altfel o involuntară măsură a limitelor studiului, iar imaginarul a ajuns un fel de insectar plictisitor):

               Pentru a te putea apropia cu pana criticului de opera lui Mateiu I.Caragiale ai nevoie în primul rând de un deosebit curaj interpretativ şi, in al doilea rând , de capacitatea de asumare a eşecului.

                 Să lăsăm mai bine penele la pălăria doamnelor stafidite şi să urmărim curajul în acţiune asumat aprioric în dauna eşecului care zace în alte ogrăzi, căci aici domnul şi-a organizat atât de bine lucrarea încât evită orice contrarieri sau taine ale literaturii mateine:

Am considerat biografia autorului un subiect aproape închis ( de către alţii mai luminaţi pe care îi citează, dar chiar şi aşa sună mai degrabă a fugă de metode costisitoare, analogii periculoase şi studiu extenuant);

Raportându-ne frecvent la studii de balcanologie, am avut astfel siguranţa argumentului verificat şi al realităţilor evidente (adică ipotezele argumentate de alţii le-am transformat în fundaţie pentru coliba noastră, fără interogaţii sau verificări, cu tupeul soarecelui medaliat de bibliotecă);

Am ales să omitem din firul analizei, nu însă în mod absolut, fragmentele de texte “Soborul ţaţelor”, “Negru şi aur” sau ‘Izvoade vechi”. Motivând că acestea au un caracter fragmentar  şi, mai ales, unul de operă neterminată şi deci nu pot constitui parte din ansamblul imaginarului matein…(curat insectar imaginarul ăsta, cu fluturi selectaţi la casting, cu aripioare din plastic probabil, dacă ne amintim perspectiva întregitoare a lui Ovidiu Cotruş …);

                      După această curăţire a buruienilor, dăunătoare obiectivului de încapsulare a operei mateine (partea rămasă nesmulsă) în sticla zăngănitoare a balcanismului, domnul deconspiră cu mândrie juvenilă punctul de onoare al cărţuliei, redempţiunea aşteptată înfrigurat de figurile din celuloza   :

                      Dar poate cea mai provocatoare prin noutate şi diversitatea probabilităţilor de sugestie simbolică o reprezintă interpretarea propusă în capitolul “Ordinul cavalerilor mateini”. In acesta am încercat să salvăm, în ordine critic-literară, personajele şi eroii ce populează universul operei prin raportarea lor la conceptul de cavaler…

                      Acum se clarifică totul, domnul are o aplecare miloasă către vietăţi plăpânde, demne de recuperat din copaci înalţi prin apelul la pompieri, precum şi o tinereţe scăldată în turniruri imaginare, însă personajele erau salvate chiar în ticluirea mateină iar de cavaleri se zice în scrieri mai înălţate şi chiar în bloguri megieşeşti.

Anestezie selectivă

Am încercat să redirecţionez corpul acesta cu toate licorile, de la cafele de toate tăriile băute în căuş, până la arzătoare de grumaji turnate furtunos sau sorbite în amestecuri îmblânzitoare. Singurul efect notabil: GREAŢA, încăpăţănată, abstinentă în revărsări, prietenoasă în persistenţa ei, obtuză în exalările ei de lehamite. Poate trebuie schimbat orificiul anestezierii, mi-am zis. Ceva mai volatil, cu acţiune insesizabilă poate păcăli monstrul mai uşor, agăţându-l apoi în cârlig ca pe-un trofeu fantomatic. Si-atunci  m-am cufundat olfactiv in Eau Du Soir, dulcegărie răsfăţată, cu învelitoare kitschoasă, în încercări succesive de transferare a hoitului în alte dimensiuni. Problema rămâne persistenţa şi localizarea efectului, aşa ca plec în căutarea anestezicului selectiv, căruia să-i explic frumos că am o listă de zone beligerante cărora doresc să le facă un stop-cadru şi să le lase aşa şi altele pe care vreau să le anime cu pişcoturi şi pocale.

Goliciunea printre cărţi

O evă cu un aer senzual-şăgalnic, cocoţată metodic pe scările de acces la rafturile librăriei,  stârnind din mijlocul cărţilor, plăcute bulversări ale simţurilor (majoritar masculine)…”Cum este posibilă această trivializare a relaţiei diafane, noncarnale dintre carte şi cititor?” se revoltă cei care au făcut o substituire a activităţii erotice cu lectura compensatoare, declarându-se „spiritualizaţi” din proprie voinţă, forţaţi de fapt de împrejurări să-şi uite trupul în debaraua cu produse de igienizat locuinţa.
„Tipa arată mişto!” pot spune cei care nu zăresc volumele din fundal, trăindu-şi emoţia estetică într-un mod unilateral, dar autentic.”La cum arată, fata asta mai şi citeşte?” se întreabă cei hrăniţi cu stereotipuri, bun-simţ cu valabilitate medie şi oarece frustrări previzibile.”Ce locaţie cool pentru nişte fotografii nud !” ar spune pasionaţii de pictoriale, artă vizuală, aşezatul borcanelor în dulap etc.”Bună strategie publicitară a librăriilor D.!”, ar observa cei din branşa comercianţilor” sau „Tipa asta vrea să-si promoveze o imagine de sexy-clever-misterious-… woman” ar considera consumatorii şi creatorii de tipologie feminină intens mediatizată.  
Interesant e faptul că nimfa se plasează cu o înduioşătoare decenţă pe fundalul unor cărţi cu accesibilitate pronunţată ( librăriile D. nici nu au statutul unor sanctuare păstrătoare de tezaur ezoteric) şi acela că, magic descinsă în zona jucăriilor, ea îşi voalează splendorile imposibil de tăgăduit, în fineţuri vestimentare, ruşinată parcă de trezitele ecouri ale copilăriei sau ale maternităţii viitoare. În rest, goliciunea printre cărţi nu poate fi decât benefică resuscitării atenţiei deturnate, a simţurilor adormite, a dorinţelor de armonie elevato-trupească, a întreţinerii de relaţii intime cu Valorile Culturii, abandonate altfel unor perversiuni discursive rar finalizate orgasmatic.

Indrumarul bunei ratări ca cititor

           În lipsa autosalvării grabnice, erudiţii famelici, filologele săltăreţe, umaniştii globalizanţi şi alte specii relativ reduse numeric riscă să-i molipsească pe cititorii feciorelnici (specie relativ numeroasă) de morbul perversei tăvăliri în cercul hermeneutic.

          Pentru a evita riscul major al transformării dumitale într-un cititor ideal, împăienjenită cadră într-un muzeu ferecat,  îţi recomand cu infatuare blândă să-ţi apleci gândul către îndrumările de mai jos:

1.      Cenzurează-ţi orice ocheadă evlavioasă sau ton fonfăit în direcţia vreunei cărţi din raftul librăriei !

2.      Aruncă fotografiile cu posturi meditative în tovărăşia cărţilor şi nu te afişa în locuri publice cu un volum sub braţ!

3.      Atunci când citeşti suprainterpretează sau subinterpretează după cum te taie capul, nu căuta sensuri ocultate, intenţii auctoriale, structuri subliminale şi alte demonice semne !

 4.      Evită influenţa recenziilor comandate, a încurajărilor la lectură de pe supracopertă, a blogurilor de cofetărie literară, a prietenilor cu ambiţii Culturale !

5.      Ignoră semnalele textuale dacă îţi opresează nevoia de autogratifiere şi urmează doar potecile propriului labirint afectiv, lasând în papucii de lângă fotoliu nevoia irepresibilă de coerenţă frumos ambalată !

6.      Dacă vrei analogii revelatoare, nu alerga la sertarul cu recuzită psihanalitică, ci cufundă-te empatic în vâltorile întrezărite ale vieţii celui ce a înnegrit filele tomului !

7.      Nu te îmbrăca victorios în haina lecturilor Specializate, până la plutire gălăgioasă deasupra lumilor existente şi nu lăsa politicile instituţionale, joburile temporare, amantele diletante să-ţi reducă intimitatea lecturii la un ritual ponosit, cu orar afişat !

Divorţ

De la prima pagină…tehnica împrumutată, zvâcnirea preaomenescului, scenografia istoriceşte marcată, combinatoria dicţionarelor. Un exhibiţionism monoton, chiar şi atunci când implică răsturnarea sau chiar anihilarea expectaţiilor cititorului, când îl învăluie într-o lascivitate mixată cu sentimentalism, după o veche reţetă emetică, când îl izgoneşte şmechereşte pentru a-l momi imediat cu jocuri juvenile sau a-l hipnotiza cu tabuuri dezvelite într-un mod intenţionat obscen, dar devenit inevitabil decupaj anatomic adormitor…

Am divorţat oficial de ficţiune ( inimaginabila reconciliere ar însemna întâlnirea cu o carte-miracol; există sugestii???), mă interesează mai mult efectele şi mecanismele ei, privite tăios de la distanţă.  Trăiesc, evident, un doliu al despărţirii, jinduiesc după copertele împănoşate cu banderole sau ferecate în folii transparente, după absorţia totală, după detaliile cu tăietură diamantină, după ţesăturile naratoriale alambicate, însă le-am pierdut definitiv şi m-am apucat, cu seriozitate devitalizată şi absurdă de studiul teoriilor receptării şi al direcţiei reader-response criticism. Ei da, de teoria efectelor, tocmai acum, după fatala despărţire de obiectul analizei.