Maestrul destrămat…

Eu, butoiul de pulbere, l-am transformat pe D. în praf zburător. Cu furie jubilatorie, mi-am fracturat ultimele ramuri din schelărie. Predicile au încetat, elevaţia se amână, maestrul e un ciorap destrămat. Fără milă, calc pragul spre nicăieri.

…şi regăsit. 

Zgomotele au încetat, trupul-muniţie a redevenit mişcare semiordonată şi l-am impins către către locul de ascultare a învăţăturilor lui D. Am reaşezat cuburile colorate şi am aşteptat o minune infinitezimală, o clipire mai înţeleaptă, o săgeată strâmbă către orice. Şi D. a strălucit … Am zâmbit către el, am înghiţit toată lumina pe nemestecate şi am înţeles ce trebuie să caut.

Anunțuri

Invăţăturile maestrului D.

1.      D., fiinţa zburătăcită, analfabetă, amorală si veşnic nelămurită, m-a privit în ochi. Trebuie acum să accept fiecare ceapă degerată ca pe un dar suprem, să îngenunchez în faţa-i cu reculegere. Maestrul meu mă ghidează în lumea nimicurilor, a vorbelor in vânt, a zâmbetelor tâmpeşti. Îl urmez cu adoraţie.

2.      Cu mişcări rotitoare, ca o meduză, D. Mă apostrofează din nou. Nu mai înţeleg nimic şi învăţăturile lui se lovesc de mine ca o grindină, lăsându-mă în statuară ignoranţă. Ar vrea ca eu să încetinesc, să opresc şuvoiul, să accept remodelarea definitivă cu îngăduinţă şi zâmbet supus. Nu sunt gata, maestre.