Decadenţa în aşternuturi

Dezbaterile s-au încins în aşa măsură la articolaşul anterior, încât au ajuns la distincţii subtile între susul şi josul cultural al revistei Elle.Wandering Elf susţinea că „Elle nu este cultura înalta, ci biblia lunară a frizeriţei cu pretenţii”, în timp ce Alex Leo Şerban numea revista “decentă şi cultivată’.Cum nu făcea parte din lecturile mele, am achiziţionat ultimul număr pentru a-mi clarifica dilema.

Aşa cum se lăfăie ea, decadenţa, în aşternurile de mătase ( vezi imaginea din revistă), tot aşa odihneşte şi cultura înaltă in paginile revistei.un-simplu-pat3

Jack Nachbar şi Kevin Lause susţineau în “Popular Culture”(1992) că Zeitgeistul îşi are structurile evident delimitate mai degrabă în cultura populară (decât în cea înaltă). Deocamdată, răsfoind revista, văd Geistul locurilor comune luate în serios, împachetate în promisiuni de juisări multiple.Privirile domnişoarelor-suport-de-produse nu s-au întunecat datorită Weltschmertz-ului sau spleenului, ci graţie abundenţei “dark chic” a fardului.
Printre parfumuri , ceasuri şi combinaţii vestimentare, arta e servită în capsule de “hot events”, cu formulări de lemn (uşor parfumat): “un proiect făra precedent”, ”muzica sfâşietoare şi electrizantă”, ”promit să ne încânte interpretând hituri celebre” ş.a.Un articol despre aglomeraţia în trafic debutează augmentativ cu pleonasmul “balamuc nebun”, minimalistele prezentări de carte sfârşesc participativ cu enunţuri ca “V-aţi prins?” sau “Well done!”.
Câteva vedete implicate în proiectul naturaleţii pierdute pozează fără machiaj (de fapt , machiate rezonabil) şi susţin cu nonşalanţă incomprehensibilitatea frumosului , precum şi sursa interioară a binecuvântărilor sale.O analiză a valenţelor lui “nu” în politeţea românească în  opozitie  cu cea a lumii civilizate e sursă de categorii umane, în timp ce moda anilor ’80 e prilej de plasare a eternului feminin între poveşti cu fascinaţia blugilor, a fabricilor pentru export, a casei de modă pentru zeităţi nomenclaturiste şi a trebuinţelor vieţii de model : “Viaţa era grea, pentru că nu aveam mai nimic.Aveam doar entuziasm, şi talent, şi dăruire.Farduri nu aveam foarte multe, accesorii găseai greu…”
Un interviu cu o scriitoare cunoscută se află sub semnul relaxant al poveştilor la cafea, cu învăţături şi terapii, articole intitulate “Femei în lupta cu Al-Quaeda”,”O zi în Parlamentul European, alături de…” se remarcă prin titluri cu funcţie de metatext ce a epuizat deja conţinuturile ce urmează a fi decodate.Un domn ce ne onorează cu prezenţa are două articole, unul despre pilulele care permit programarea ciclului menstrual şi altul despre teoria conspiraţiei, demonstrând competenţe divergente, un stil cool şi o previzibilitate şarmantă în trimiterile anti-bloggeristice.
O aşa-zisă « istorie a cool-ului » bucureştean porneşte de la o definiţie –exemplu : « un zid rămâne un simplu zid până când pare un graffiti pe el.Atunci devine un zid cool ».Intr-un articol despre fluctuanţa sexuală a căntăreţilor aflu că persoanele gay formează un public consumator de cultură populară, “loial, entuziast şi cu putere economică” , care ar vrea să îmbrăţişeze un artist căruia nu-i e frică să-i ia în braţe”, generând astfel strategii adecvate din partea celebrităţilor.
După imaginea edulcorată a câtorva ambasadori, 10 motive pentru care merită să ai copii, spectacole live, tendinţe green, pălării couture urmează iar doamnele cu Weltschmertz-ul mimat în ochi , de data aceasta împrumutat de la decorul elitist al Palatului Mogoşoaia.
Mă opresc aici, urmează fashion şi sfaturi de acoperire a trupurilor pentru noua elită.
Cei doi autori citaţi mai sus (Nachbar şi Lause ) consideră că participăm la trei tipuri de cultură – « folk culture », « popular culture », »elite culture » – relaţia între cele trei fiind considerată nonevaluativă şi fluidă (există elemente care circulă dintr-un tip în altul), însă e evidentă porţiunea imensă ocupată de cultura populară în existenţa cotidiană.Am înghiţit deci o feliuţă, îi las pe cunoscătorii mai gurmanzi să-i aprecieze gustul…

Reclame

99 de gânduri despre „Decadenţa în aşternuturi

  1. nu l-am ascultat pe Pirgu- am scuipat si i-a pierit gustul.

    exista si o cultura a fardului, a posetei, a frecatului in bulan. a! cu prefixul ‘sub’, se intelege. oricum, magazinul se asorteaza bine cu bagajistul fizz.

    ceva nou despre jurnalisti?

  2. Mulliganoglu,cultura fardului e tot mai puternica,ai vreo idee originala de rezistenta?

    Elfule,e o promisiune neonorata si naivul se poate simti frustrat. Altfel,ai grija cu cainii aia…

  3. In Raspar ai reusit imposibilul – sa transormi o revista plina de ineptii enervante, destinata „elitelor” si coafezelor, in obiectul unei recenzii interesante si plina de umor. Mi-a placut in special – „Privirile domnişoarelor-suport-de-produse nu s-au întunecat datorită Weltschmertz-ului sau spleenului, ci graţie abundenţei “dark chic” a fardului.”

    Mulliganoglu, eu zic sa inauguram un salon de frumusete („Pumul in ochi”), garantam ca machiajul nostru rezista la vant, frig, ploaie lacrimi etc.

  4. Multumesc Lascaris,am un misoginism diagnosticat si netratat.

    Mulliganoglu,ai ceva aproape tepesean,de latura antidemocratica nici nu mai vorbim.

  5. normal, doar sunt vasal ereditar al marelui voyvod. cum as putea incalca traditia pe care am imbratisat-o cu buna voie si nesilit de nimenea?!

    ce zicea valetul lui plesu despre bloagheri ?

  6. a boxa e a farda; metoda ecologica, nuante naturale

    un cap in gura pentru un (…..) secsi; 2 avantaje intr-un un cap in gura: nu-ti indesi posetoiul cu tuburi si dilatarea buzelor e inclusa

    etc. etc.

  7. cainii s-au ascuns in coteturi, merci pentru grija.

    eu cand am zis ce am zis, nu am batut campii.

    mulliganoglu, lasa-l ca il vezi ca incepe sa tipe ca vrei sa il bati si iar o da pe a lui.

    nu stiu care mai e de plans. ALS, ca atata poate, asadar atata face. sau plesu, ca permite sa isi asocieze numele cu asa ceva. pe de alta parte, plesu nu are greturi sa publice nici in plaicuboi. iar in ultimul-penultimul nr. din Dilema, are un citat din Caragiale drept articol.
    si de ce sa nu le taie cu 40% fondurile? mai ales ca sunt si la milostenia lui patriciu.

    meh.

  8. Mulliganoglu,ai valente clare de make-up artist, dar in ciuda avantajelor clare nu m-as oferi pentru o demonstratie.

    In rest,nu ma pronunt,ca n-am vazut cu ochii mei sforile.Stiu doar ca imacularea nu caracterizeaza pe nimeni,cu atat mai putin pe cei cu oarecare putere.

  9. in raspar,
    daca modul dumitale de a-ti arata impartialitatea este sa publici satisfacut insanitati grosiere & defulari primare, atunci ia act – de aci inainte – de indisponibilitatea mea de a mai comenta aici!

    intimplarea face sa nu fiu (din nou!) in tara, asa ca n-am vazut decit acum ‘recezia’ & comentariile aferente – vomitaturi previzibile din partea unor indi-vizi carora le-am dat eject de mult…
    mi se pare, oricum, de tot risul cum cineva care face apologia culturii populare prinde exact tonul acela ironic-condescendent (atribuit culturii inalte) atunci cind vorbeste TOCMAI dspr un produs al culturii populare; nu e comic si auto-ironic? si nu te contrazici – si mataluta, si ’11’-ul vomitator?

    in rest, ramine cum am stabilit (eu): nu trece o zi fara ca teoria mea dspr bloggeri sa se verifice cu asupra de masura 😉

    ps era poate bine de stiut ca articolul dspr ciclul (re)programat e editorialul meu & a fost alegerea mea – in timp ce articolul dspr teoria conspiratiei a fost, intr-adevar, o sugestie a revistei.
    ar fi fost, de asemenea, mai onest ca – in locul zeflemelei f la indemina cu care ai recenzat ac nr – sa amintesti si care sint ceilalti colaboratori, nu? nume precum ovidiu simonca, dragos bucurenci sau tom wilson…

  10. f semnificativ: aseara, cind am aruncat un ochi aici din camera de hotel, exista si o referire explicita la cele 2 texte ale mele!
    astazi – reintrind pe blog din sala de presa a festivalului – constat ca ele au disparut in mod misterios…

  11. aleshe, tu esti emo d-ala? te-am vazut in sezatoarea aia urechista, erai imbracat precum pustii aia care intind guma pe treptele metroului. asa e dandy? sa te imbraci ca un ospatar, dar mai colorat?!

  12. in ce priveste referirea, ea este, inca:

    „un domn ce ne onorează cu prezenţa are două articole, unul despre pilulele care permit programarea ciclului menstrual şi altul despre teoria conspiraţiei, demonstrând competenţe divergente, un stil cool şi o previzibilitate şarmantă în trimiterile anti-bloggeristice.”

  13. Alex Leo Serban, nu cred ca In Raspar a avut o atitudine ireverentioasa la adresa dumneavoastra. A cumparat si a citit revista cu pricina, dupa cum a spus, manata de curiozitatea pe care i-ati insuflat-o. Apoi, are o exprimare cat se poate de politicoasa : “un domn ce ne onorează cu prezenţa are două articole”, nu vad unde este jignirea.
    Mai mult, cred ca ar trebui sa va simtiti oarecum flatat ca ati inspirat-o sa cumpere si sa citeasca o revista, pe care, de altfel, nu prea punea mana.

    Singurul pacat al lui In Raspar ar putea fi ca permite totala libertate de exprimare, astfel incat atat dumneavoastra cat si cei care va simpatizeaza mai mult sau mai putin pot sustine ce vor, dupa pofta inimii.

    In ceea ce ma priveste sunt strain disputei, asa ca imi permit o privire obiectiva.

    In sfarsit atitudinea fata de blogeri – dupa cum ati putut observa pe acest blog nu se dau huta mucosi de 15 ani, ci oameni stapani pe ei. Asa ca nu puteti baga blogerii in aceeasi oala – niste indivizi suspecti, fragili din toate punctele de vedere, niste necunoscuti. Poate ca suntem cunoscuti – doctoranzi, cercetatori prin diverse institute, universitari, poate unii stau foarte bine la capitolul financiar, insa vor sa se exprime liber, asa cum nu o pot face in viata reala (au cariera, constrangeri etc).

  14. „sa publici satisfacut insanitati grosiere & defulari primare”
    „acela ironic-condescendent (atribuit culturii inalte) atunci cind vorbeste TOCMAI dspr un produs al culturii populare”

    te contrazici din 2 in 2.

    din contra, spermelle, stilul lui In raspar este elegant, ca un portelan bun. ca-l foloseste pentru a modela un fond coafiurist tine de generozitate si toleranta, nicicum de ‘insanitati’. desi… poate n-ar strica o hinghereala, o dezinfectare, eradicarea prostituatilor din ‘cultura romana’.

  15. lascaris,
    admit ca postarea mea ar putea fi perceputa ca o injonctiune la adresa lui in raspar, dar ea se refera STRICT la cei doi energumeni, ale caror ‘nume’ (pe al unuia il si stiu, de altfel…) nu vreau sa le pronunt.

    recenzia lui in raspar ESTE ‘din virful buzelor’, scrisa cu acea atitudine condescendenta pe care o mentionam mai sus. mie asta mi se pare o contradictie: adica, daca tot faci apologia culturii populare (si o relativizezi pe aceea ‘inalta’), DE CE sa te deranjeze o revista care se adreseaza masselor?! (ma rog, nishei femeilor cu bani, mai exact spus.) n-am sustinut nici o clipa ca in ‘elle’ se face ‘cultura inalta’, am spus – doar – ca este decenta & cultivata, adica de un bun nivel cultural; si ‘elle’, si alte publicatii glossy, fac – de altfel – ceea ce faceti si voi, bloggerii: COMENTEAZA fenomenele culturale (pe care NU voi le produceti, nota bene!)…
    sa-nteleg ca luciat este ok, comentind ‘dezinhibat’ literatura ‘inalta’, iar ‘elle’ – nu?? de ce nu?

    pe urma, eu nu neg ca UNII dintre dvs sint asa cum spuneti (doctoranzi, masteranzi etc); constat insa ca, pina la urma, TOT ‘patalamalele’ culturii inalte (academice) conteaza, hm…?

    pe de alta parte, dati-mi voie sa ma indoiesc ca nu exista si ‘mucosi de 15 ani care se dau huta’ pe bloguri (unii chiar poseda aceasta jucarie – in absenta unei cariere, fireste): nu stiu ce virsta are ‘copilul teribil’ mulliganoglu, dar pare de MAXIMUM 15 ani! are toate simptomele agresivitatii neputincioase a celui care nu (va) ajunge la strugurii mult-doriti, combinata cu o fronda nipon-monoton infatuata de doi bani, o ‘inchipuire’ induiosatoare a unui trecut fantasmat cu blazoane & zorzoane (vezi mateiu & heraldica) si o educatie precara facuta, mai mult ca sigur, ‘intre blocuri’… (pt cf, vezi limbajul exhibat!)

    ps si, de fapt, care e problema (vezi concluzia lui in raspar: ‘Aşa cum se lăfăie ea, decadenţa, în aşternurile de mătase ( vezi imaginea din revistă), tot aşa odihneşte şi cultura înaltă in paginile revistei.’), de ce NU s-ar odihni cultura in asternuturile de matase ale unei publicatii glossy? ar trebui, oare, sa prezinte onorul in pozitie de drepti intr-un pat de campanie?…
    observ o prejudecata aici (sau chiar mai multe)!

  16. Alex Leo Serban,poate imi arati cu degetul „insanitatile”(precum si grila psihiatrica utilizata ) si argumentele pentru asa-zisele „defulari”.Nu doresc sa public intr-o revista de acest gen din nepotrivire evidenta (cum ar arata slabul meu articolas in respectiva revista?),iar activitatea ma indreapta spre alte zone.

    Impartialitatea mea se manifesta ca rezerva fata de afirmatii neverificate si respect fata de interlocutori (reguli pe care nu le-am incalcat),dar nu ca tacere eterna a celui care nu are opinii sau ii este teama sa supere.

    In ceea ce priveste relatia mea cu inalta cultura,am mai discutat subiectul :
    ” Experienta personala a culturii inalte mi-a fost si imi este justificare existentiala,escapism,subiect de cercetare academica (nu de franturi bloggeristice,asta e alta latura),structurare a viziunii lucrurilor marunte.Insa,in studiile institutionalizate pe care le-am facut si le voi mai face,in simpozioane,biblioteci si redactii am intalnit aroganta docta a arivistului cultural, schematizarile pretins stiintifice ce ascund neintelegeri fundamentale,emfaza rostirilor festiviste si alte multe simptome de autodistructie a culturii inalte (promovate de cei care ar trebui sa o sustina in vremurile acestea de rastriste).
    Nu este firesc sa ma revolt si sa caut o prospetime in mare parte utopica?”

    Nu am facut niciodata apologia culturii populare,incerc sa inteleg in mod obiectiv fenomenul si sa apar cultura inalta altfel decat cu imbatosata aroganta care nu poate decat sa-i dilueze profunzimile.

    Cu mare tristete trebuie sa va spun(pentru posibile dezamagiri destabilizatoare) ca nu dumneavostra hotarati cum sunt bloggerii,va exprimati doar o parere despre o realitate complexa.

    E bine de stiut raportul dintre alegere si sugestie in redactarea articolelor.Nu am mentionat niciun nume, dupa cum ati observat, pentru ca niciun articol nu mi s-a parut potrivit de popularizat de catre acest blog (care are un alt profil)si pentru ca nu am facut o recenzie,ci mai mult o ironica impartasire a impresiilor.
    Ati fi dorit o recenzie?

  17. in raspar,
    cititi postarea pt lascaris; insanitatile NU se refera la dvs!
    dar, pe de alta parte, dvs le creditati lasindu-le pe blogul dvs…
    asa ‘functioneaza’ blogosfera? multumesc, nu!

    sint dintre cei care nu se ‘amalgameaza’ cu oricine – ceea ce, in vremurile desantat-democratice pe care le traim, este sanctionabil… si asta nu se refera numai la bloggerime: si in viata privata aplic acelasi principiu – persoane care au ‘mancat’ in vreun fel de la eticheta in relatia cu mine sint stersi instantaneu & definitiv din lista contactelor mele. fara negocieri & fara regrete, just like that.
    va dati seama, in acasta situatie (de auto-indusa ecologie relationala), citi bani dau pe exemplare gen mulliganoglu! ce ma surprinde neplacut este aceasta ‘cotoaiere’ a dvs cu el: inseamna ca, pe undeva, exista lucruri care va leaga (!)… sau ca nu va deranjeaza limbajul sau – indiferent ca nu dvs, ci altcineva este ‘beneficiarul’ flegmelor sale lexicale 😦
    ce bine ar fi, insa, daca toata lumea ar transfera regulile mele relationale in vietile lor!

  18. Of,ajungem sa sustinem aceleasi lucruri dar cu alte cuvinte.Nu ma deranjeaza ca exista reviste pentru mase(avem nevoie si de ele,in egala masura),am vrut sa vad in ce fel de cultura se scalda cea mentionata.Cultura populara evident,insa nu am putut avea decat perspectiva culturii inalte (asta imi e formatia!),provocata si de afirmatia dumneavostra ca e o revista „cultivata”,termen care nu se poate referi decat la zona inalta.

    P.S. Imaginea cu patul de campanie e foarte reusita.Tocmai asta e, ma bucur ca momentan ati renuntat la prejudecati.Cultura in sens larg se odihneste in paginile revistei,insa in sens restrans (cultura inalta cu rigorile ei deja anacronice)nu.Nici nu trebuie,ar iesi o strutocamila fara admiratori.

  19. eu am renuntat, dar dvs? 😉
    altfel spus: este revista ‘elle’ un substitut pe hirtie al vreunui blog – al ‘teroristei’, sa zicem?

  20. ps am folosit termenul ‘cultivata’ in sensul care se dadea, in trecut, unei persoane care nu excela in vreun domeniu artistic sau cultural, dar, prin (buna)crestere, putea purta o conversatie avizata & hopefully fermecatoare dspr aceste domeni (de ex., o cucoana stia sa cinte la pian, sa vorbeasca frantuzeste & englezeste, stapinea eticheta etc). si ‘decenta’ pt ca, evident, foloseste un limbaj fara insanitati…

  21. Referitor la relatii trebuie sa marturisesc faptul ca in afara celor familiale sau colegiale ,nu incurajez prietenii de circumstanta,mai degraba o singuratate orgolioasa.

    Iar dilema cu mulliganoglu?!Nu ader la limbajul folosit uneori,desi are o imaginatie plastica a defaimarii pe care ar putea sa o valorifice pozitiv,scriind niscaiva povestiri (poate o si face). Impulsivitatea distructiva de intepeneli mentale o am si eu, doar ca o manifest altfel,ceea ce e cat se poate de firesc.Interesul pentru opera mateina ( felul in care o expediati servea cred polemicii,nu era o judecata de valoare?!),iarasi manifestat diferit,reprezinta un punct comun (mai ales ca are o viziune dezinhibata,din afara tagmelor constituite).
    Dincolo de toate acestea,am mai spus,nu practic pumnul in gura, fiecare trebuie sa se apere singur de atacuri sau sa le ignore.Contez pe autocenzura.

  22. flegma nu este un ‘atac’, este o isterie!
    si cum, din fericire, in spatiul virtual este ineficienta, IGNOR pe cel care-o arunca…

  23. Alex Leo Serban,am receptionat sensul in care ati folosit termenul „cultivata”,e mai adecvat in acest caz contextului.

    Revista „Elle” nu poate fi substitutul pe hartie al blogului „Terorism de cititoare”,pentru ca cel din urma contine in majoritate impresii despre carti.

    Vad ca ati ales sa ignorati,foarte bine,cred ca as face la fel daca m-ar ataca cineva fara argumente(daca ar fi argumentat atacul as incerca sa demontez ,daca e cazul, falsa impresie,daca nu,mi-as asuma greseala/critica).

  24. Mai ALS, mai carmen miranda patetica, ca ma insulti e una. Ca eu particip la „cultura inalta” si nu e nevoie sa iti dau tie raportul sau vreunuia din sefii tai pentru asta, e alta. Nu discut aici cine sunt si care sunt calificarile mele.
    Dar ca sa ajungi sa te iei de Inraspar pentru ca scrie ceva atat de misto, in care, atentie!, nu se ia de tine cu nimic, este cu totul altceva. Chiar nu ti-e rusine, nu mai ai pic de retinere, atat de turbat esti de ratarea-ti, incat ajungi sa umpli cu zoaie o persoana de sex feminin? Cu mine, cu Mulliganoglu, hai fie, tinem la tavaleala, suntem golani, dar ajungi sa urli, sa te zvarcolesti, sa iti arunci mizeriile pe cineva care chiar are prestanta prin tot ce a scris pana acum pe blogul sau si in comenturile sale?
    Eu in locul tau as tace dracului din gura si as baga la cap ce scrie Inraspar, dar esti prea plin de tine, prea isterizat, ca sa mai tii cont de bunul simt elementar.

    Si da!, Elle este o mizerie pe glossy paper pentru frizerite care si-au uitat locul in ordinea lumii. Pentru amantele „oamenilor de afaceri italieni”. Elle este un sampon pentru neuronul stingher. Aia e Elle.

  25. […ps am folosit termenul ‘cultivata’ in sensul care se dadea, in trecut, unei persoane care nu excela in vreun domeniu artistic sau cultural, dar, prin (buna)crestere, putea purta o conversatie avizata & hopefully fermecatoare dspr aceste domeni (de ex., o cucoana stia sa cinte la pian, sa vorbeasca frantuzeste & englezeste, stapinea eticheta etc). si ‘decenta’ pt ca, evident, foloseste un limbaj fara insanitati…]
    si cocoanele astea ceteau „dramele parisului”toate cate au iesit,de ce putin trei ori,nu-i asa?!

  26. aleshe, hai sa dam dreacu’ supararile si neintelegerile!

    zi-mi si mie: cine te imbraca ca pe prostul clasei?
    ca tot te prostituezi pe reviste de moda pentru ciocoi noi. poate gresesc, dar cand vad cuvantul dandy, ma gandesc la Dali, la Mishima, nu la maruta (presupun ca asa il cheama- unu’ carliontat, cu fata de giuvan, imbracat tot cu vestuta, camasuta descheiata la ultimul nasture, cravata de clown, mutra bozina, tu mai tanar, ce s-o lungim)

  27. g.g.,
    nu, alea erau tzatzele de la mahala; doamnele din inalta societate citeau altceva
    but U wouldn’t know, would u? 😉

  28. nuu,jur ca nu am stiut.da’ multumesc ca ie unii ca dta care ne lumineaza. mda,insemneaza ca doamnele din societatea cea inalta da pa la noi cetesc elle,isn’t it? or alea ie tzatzele de la mahala? hai ca m-am zapacit.

  29. nu, tzatzele citesc whatever u’re reading (nu ii scriai tu lui mulliganoglu ca eu am facut & am dres pe alte bloguri si sa se ridice la lupta cea mare impotriva dusmanului comun…? now, how tacky – not to mention stupid – is that?!? 🙂 )

    citeva precizari:
    1 nu stiam ca in raspar este o doamna/domnisoara… dar nici nu cred ca am jignit-o cu ceva: ‘insanitatile’ erau – cum spuneam – ale celor 2 energumeni
    2 doamnele din inalta societate romaneasca citeau opere frantuzesti (de la lamartine la paul geraldy – f celebru la un moment dat – si de la maurice dekobra la pierre benoit) NUMAI in franceza, in timp ce tzatzele citeau in traducere – asta ar fi o prima deosebire; as putea sa va spun ce citea strabunica mea (1867-1963) – care a fost doamna de onoare a reginei elisabeta -, dar de ce sa va dau informatii private?! le-ati putea lua mura-n gura & folosi pt cine stie ce ‘lucrare’, pe gratis – mai bine sa riniti pt ele, nu? 😉
    3 este comic ca 11-ul vomitator vorbeste (printr-un transfer usor psihanalizabil a la vadim tudor) dspr ‘ratarea-mi’… yeah, right: am fost votat criticul de film nr 1 in romania, am fost intervievat in ‘the new york times’, am scris in ‘cahiers du cinema’, am scris 2 (3, in colaborare) carti f bine primite & premiate (atit de lumea cinematografica, precum si de aceea literara), sint invitat peste tot (la tv mai mult refuz decit accept invitatii…), moderez panel-uri afara, am conferentiat la lincoln center, am facut parte din jurii internationale, predau unor masteranzi (care vin special la cursurile mele pt ca sint ale MELE!) etc, etc. deci asta se cheama ‘ratare’? LOL
    4 cit priveste garderoba mea – evident ca un habarnist imbracat ca un cocalar n-are cum sa recunoasca o camasa burberry’s, o vesta muji, o cravata yves saint laurent sau niste jeansi gap… pt ca ASTA a fost imbracamintea mea la emisiunea lui chivu! iar combinarea lor a fost ‘a touch of class’
    5 in continuarea pctului 4: aseara am fost la o cina in onoarea lui takeshi kitano – dar ma-ndoiesc ca numele asta spune ceva unui asa-zis ‘cinefil’ de ziua a 7-a sau asa-zis ‘niponofil’ de freak-supermarket…

  30. blea, ‘geaba faci liste cu etichete, arati ca prostul clasei- insigna de amic al pompierilor iti mai lipseste. a propos, un dandy imbraca numai haine facute pe comanda- in primul rand ca sa nu-i atarne umerii spre coate. mai ia-te la barda, fizz, listele cu marci tin la gospodine; tu si cioroii aia care-si intorc hainele sa se vada etichetele.

    takeshi kitano e mare; ca ai fost la o cina in dezonoarea lui nu ma impresioneaza, piscotarule. m-ar impresiona daca ai face un film ca Sonatine.

  31. pt bizonii recenti care s-au trezit mai tirziu (sau deloc):

    1 am aratat ‘sonatine’ inca din 1999, la cinemateca romana, cind mi s-a dat carte blanche sa prezint 10 filme preferate
    2 muji (de care bizonul roman n-a auzit!) este CEA MAI minimalista marca din lume – un stil casual-chic care nu ‘iese in evidenta’ decit prin perfectiune (so: no labels, no nothing); mai toata garderoba mea este de la muji pt ca ma defineste (chic & minimalist; de altfel, ‘dietetica lui robinson’ – citita & conspectata cu sirg pe diverse bloguri – este (si) un manifest pt un hedonism minimalist…)
    3 bizonul interesat de dandysm crede inca intr-o versiune ‘fin de siecle’ (19) a fenomenului, lol
    4 pt bizoni, tzepitetele la vocativ tin loc de argumentatie… why am i not surprised? 🙂

  32. eu l-am vazut in ’95 (dar nu mi se pare fo isprava)

    inca o data, un dandy imbraca numai haine facute pe comanda. e drept ca la noi nu prea ai avea de unde sa te inspiri; poate de la jigodia aia de Balaceanu-Stolnici, desi stilul lui e prea auster pentru figura aia a ta de sobolan fiert, ai arata gata de inhumare.

  33. Nu e relevanta in acest context apartenenta mea la confreria doamnelor/domnisoarelor,mai ales ca nu mi-am facut un blog cu profil fashionisto-gospodaresc.Ma incearca oricum o androginie mentala si o feminitate de adancime,fara pisiceli de legitimare.

    Multumesc pentru creditul (care ma responsabilizeaza)si atitudinea protectoare a Elfului,de dragul vremurilor apuse.

    Of,iar am ratat evenimentele,nu am vazut emisiunea,poate voi recupera cand va fi pe net.

  34. da, numai prin lista asta arati ca ai probleme mari la capitolul „implinire”. ai simtit nevoia sa o scrii. as putea sa imi pun mintea si sa iti demontez fiecare item din lista aia patetica. dar cand am vazut ca esti atat de complexat incat ajungi sa scrii de camasile tale, ma incearca un sentiment genuin de mila.

    reciteste-ti comenturile sa vezi unde ai jignit-o si mai bine taci din gura.

  35. in raspar,
    daca nu te deranjeaza (si, de-acum cunoscindu-ti inteligenta – care, oricum, e androgina prin definitie -, sint convins ca nu!), as spune ca NICI NU SE SIMTE ca ai fi de sex feminin.

    ps pt emisiune, bola de nieve a dat un link pe blogul ei… daca te pasioneaza sa vezi neaparat un ‘sobolan fiert’ care, pt a nu parea ‘gata de inhumare’, poarta lucruri ceva mai vesele si pronunta ‘markesh’ in loc de ‘markes’ (caci ‘z’-ul, in spaniola, se pronunta ‘s’) pt a-si ‘marca’ distanta fata de sustinatorul lui fidel 😉

  36. hm, unii cica sint neurologi si, desi acu ceva timp se plingeau pe blogu propriu de neimplinire profesionala (hence the low self-esteem), au tupeul sa faca (psih)analiza de duzina, lol…

    mai bine si-ar vedea birna din ochiul propriu si ar numara jalea din propriul cv, ca la ‘demontat’ toti sint academicieni!

  37. nu stiu despre ce vorbesti. nu sunt neurolog. si nici nu m-am plans de neimplinire profesionala. si nu fac nicio psihanaliza. dar aia cu cv-ul a fost cea mai tare.
    cum ziceam daca te refereai la mine, bati campii cu spume.
    ti-am zis sa taci, continui sa scoti prostii. go ahead.

  38. mai era unu’ pa net, ciutacu, care se lauda cu un ceas omega. chiar seamana la chip cu bumbunelle, privire umeda, toate alea. cocalarii astia seamana intre ei remarcabil.

  39. Alex Leo Serban,va multumesc pentru observatie(evident,nu ma deranjeaza),ma bucur ca nu se simte in latura pe care o infatisez aici…

    Afirmatiile nefondate au fost – cum spune Elful – insa ati intors-o din condei.Sa lasam…

  40. io din asta:
    „in raspar,
    daca modul dumitale de a-ti arata impartialitatea este sa publici satisfacut insanitati grosiere & defulari primare”
    inteleg ca se face vorbire despre In raspar.

    muiercea, inca sperand ca va reusi s-o convinga pe In raspar sa ne baneze, a inceput cu prosteala tiganeasca, pe fata, cum a invatat de la mamaita lui camerista care sutea lingurite. oricum, e cat se poate de sugestiva preocuparea gibonului pidosnic pentru menstra, desi cred c-ar fi mai bine sa-si gaseasca un ibovnic care sa-i regleze hormonii, ca-mi pare in pragul isteriei; ultima parte e un sfat dezinteresat, izvorat din mila ce-mi starnesti, bagajistule

  41. ALS-ule, uite, ca eu sunt mai iertator de la natura. Daca scrii matale un articol frumos despre Olga Kurylenko si inca unul la fel de frumos despre Jessica Biel, te iert. Ce zici, deal? Esti critic de film, gagicile nu sunt super de complexe, asa ca e usor sa scrii ceva frumos de ele.
    Asa…daca ai mai scrie si ceva despre Californication si/sau Dexter, voi incepe sa te laud.
    Oricum, aveai datorie la M si moa cu critica filmului prin film, cu aplicatie la Tarantino.

    @Inraspar, nu am prea inteles eu asta: „[…]si atitudinea protectoare a Elfului,de dragul vremurilor apuse. Ne cunoastem cumva?

  42. Nu,Wandering Elf,din cate stiu nu.Ma refeream la un cod al manierelor (femeile jignite etc) pe care oarecum l-ai invocat si care nu prea mai e in uz,tine de „vremurile apuse”.Uite ce a inteles el,ha-ha.

  43. pai nu mi se pareau vremuri apuse. adica, prostia cu feminismul a cam apus, pana si ele au inceput sa spuna ca au sarit calul. de aceea, am luat vremuri apuse in alt sens.

    mai ales, ca urbea noastra e cam mica.

  44. ‘“in raspar,
    daca modul dumitale de a-ti arata impartialitatea este sa publici satisfacut insanitati grosiere & defulari primare”
    inteleg ca se face vorbire despre In raspar.’

    sigur ca un bizon asta poate intelege; in fraza citata era insa EVIDENT ca ma refeream la in raspar CA administratoare (administrator – atunci nici nu stiam de ce sex este, dupa cum se poate constata) a unui blog & de responsabilitatea ce ii incumba atunci cind publica (asa cum publica un ziar -ceea ce nu inseamna ca si scrie toate articolele!) ‘insanitati grosiere & defulari primare’…

    cit priveste propunerea de ‘pipa pacii’ – 1. eu nu obisnuiesc sa ‘cater to the public’, dimpotriva, detest asta, si 2 eu NU iert!

    ceci n’est pas une pipe (donc)… 😉

  45. Elfule,doar nu esti cumva domnul M. ,ca nu pari, sau vreo somitate locala,cine stie…Iar eu nu am iesit cu o pancarta „In raspar” sa defilez,inca…

  46. In raspar :
    Mai baiatule, tu esti fata ?! Executia pe care o patronezi pe blogul tau cu Alex Leo Serban este dezgustatoare. Inteligenta de care dai dovada (in ceea ce scrii pe blog) nu este compatibila cu imensa bucurie pe care o exulti la atacurile suburbane de care pomeneam, la care asisti cu sadism si o satisfactie de aspect psihic dubios. Pacat. Cand ai aparut in blogosfera ai venit cu un ton aparte, de calitate, finete, rafinament, etc., si mi-am dat imediat seama de fundamentul cultural solid, observatiile pertinente si indrazneala opiniilor. Perspectiva era a unui blog interesant si placut socant, al unei persoane cu inzestrare intelectuala mult peste cea a luciatei, etc. Perspectiva ramane, dar… cum spuneam mai sus…

  47. Domnule Suciu,”fata” nu e tocmai termenul care ma defineste,dar ma flateaza pe jumatate impresia unei pure naivitati.
    Dumneavoastra percepeti deci blogul ca pe o institutie cu patron si de aceea e firesc sa para ca incurajez „executii”.Eu il percep ca pe un spatiu al comunicarii libere,in care fiecare se descurca punand la bataie abilitatile proprii.Raspund doar pentru afirmatiile mele si nu cred ca e firesc sa proiectez aici relatii de munca din viata reala,cu sefi nazurosi si subalterni umili sau cu o cenzura transcendenta asumata de o persoana.
    Aveti dreptate ca aceasta democratie are ca efecte proliferarea unor exprimari blamabile,dar nu se intampla asta si in relatiile zilnice?Ce facem atunci,cum inchidem gura omului din fata?Incercam sa ne descurcam:il contrazicem,il ignoram etc.
    Nu mi-am facut blog ca sa ma inchid intr-un clopot de sticla, sa-mi imaginez o lume a rafinamentelor in care vulgarii sunt exterminati si eu plutesc,elevat si solitar,deasupra tuturor.Doresc sa impartasesc altora calitatile pe care le-ati numit,asumandu-mi replicile.

    Va multumesc pentru aprecierile nuantate si nu va grabiti sa-mi diagnosticati „aspectul psihic”,stiti bine ca lucrurile nu sunt atat de simple.

  48. Ah, crude atacuri de machism românesc, detestabil şi fără fond. Poate dacă dl. Suciu ar fi ştiut să-l scrie fără să-l pocească pe Sainte-Beuve, aş fi fost mai clementă. Dar aşa…

  49. draga in raspar,
    problema cred ca se pune nitelus altfel: libertate de exprimare, ok, dar atunci cind cineva iti minjeste blogul de parca ar fi peretele unui wc public ti se pare la fel de ok?
    sa zicem ca pe tine nu te deranjeaza; dar unde este respectul pt tine al celui care o face? de ce sa abuzeze astfel de increderea (si bunavointa) ta? nu mi se pare ok…

    si inca ceva: pot intelege ca mizeriile incontinente imprastiate de varii indivizi cu fixatii, frustrari & complexe, nebagati in seama & cu a loooooot of time to kill, nu sint problema ta si ca, in fond, nu te ating (cum nici pe mine); dar cum poti accepta sa ‘comunici’ cu astfel de specimene?! cum poti sa ii ‘frecventezi’ – si sa-i lasi sa te frecventeze, ei, pe tine? nu e vorba, cumva, de low self-esteem? pt ca asta, sincer, nu e bine!
    (singurul ‘low’ pe care-l am este low adrenaline – dar, cum se vede din certurile mele virtuale, ma tratez 😉 )

    in ce ma priveste (ai observat), eu pe mojici & pe pastramagii ii tratez cu dispretul meritat: dupa prima abatere de la politete (inflamari de limbaj etc), nu le-am mai adresat niciun ‘raspuns’ – decit prin intermediul tau (care, din pacate, inter-mediezi…)

  50. un nou episod: alesh instanta morala. daca o (…..) pe… sa luam la intamplare… luciat, ar fi fost ok, In raspar ar fi primit aplauze pentru o lucrare atat de crestineasca. e regretabil ca tonului civilizat, binevoitor, elegant al bagajistului i se opun invectivele unor neica-nimeni (a propos, un binom echilibrat: el masochist, noi sadici), dar asa e viata, paienjenisul e populat cu oameni rai.

    de remarcat abordarea cercopitecului miop, ‘mai baiatule, tu esti fata?’ vedeti, bai ignorantilor, asa se abordeaza un blogger. tsukalarule, mai impartaseste-ne din buna ta maniera, ne mai primenim invectiva.

    dar tot nu vad vina lui In raspar pentru porcariile mele. da, stiu, a explicat leo sexologul, dar limbajul lui e prea tehnic, poate traduce cineva.

  51. Ce atâta discuţie când este evident că ALŞ are dreptate ?!

    Cultura autentică este aristocratică, nu democratică (dar nu numai cultura, aş adăuga eu…). Ea necesită o autoritate expertă care să-şi impună părerea mirenilor nepregătiţi.

    De la asta a pornit totul, nu ?

  52. ALŞ are dreptate peste tot, mai puţin într-un singur punct. Care, din păcate, este esenţial : când se erijează chiar el într-o asemenea autoritate culturală…

    (Apropo : Mulligan din mulliganoglu e tipu’ din „Ulysses” ?)

  53. Zaza,asta e hora in care am intrat,iti intuiesc parerea dar deh…

    Alex Leo Serban,sigur nu mi se pare ok „manjeala” de orice fel si nici nu o incurajez pe acest blog,unde mie imi apartin articolele si comentariile semnate „in raspar”.Restul sunt contributii ale vizitatorilor care nu-mi sunt nici rude,nici prieteni si nu le pot aplica tratamentul din viata „reala” unde,cunoscand o persoana,iti rezervi dreptul de a o exclude din cercul apropiatilor.
    Mulliganoglu stie ce anume nu agreez ,dar nu sunt in postura de a-i aplica asteptatele (de catre dumneavostra )corectii maternale.Isi asuma banuiesc cuvintele rostite precum si neplacerile derivate.

    Tocmai pentru ca nu am un „low self-esteem”( care degenereaza deseori in crize de autoritate),nu consider ca ar trebui sa-mi manifest astfel omnipotenta bloggeristica(simpla apasare de taste).
    „Sa-i lasi sa te frecventeze”, spuneti.De ce as mai fi initiat acest blog,daca nu as dori comunicare,doar ca sa-mi public vorbareala si comentariile admirative?

    Abuzul de incredere si de bunavointa pe care il invocati ar fi gata sa ma induioseze daca fragezeala mi-ar fi atribut al firii.

    Daca ar fi sa sterg satisfacuta toate comentariile care nu sunt elegante,documentate,la obiect,corecte gramatical,suficient de nuantate oare Mulliganoglu ar fi singurul redus la tacere?Daca ar fi sa va judec dupa comentariile evocatoare de excremente si jigniri (gratuite sau nu)de pe alte bloguri,si nu ca un rafinat cunoscator al culturii inalte cum va prezentati aici,cum ar trebui sa ma raportez la dumneavoastra?

    Evit romanele cu personaje plate.

  54. Eu zic sa nu o tentati pe In Raspar (fiecare tabara sustine banarea celorlalti). Daca ar fi sa baneze, atunci ar bana toti beligerantii.
    Cred ca ar proceda astfel tocmai ca are un respect de sine viguros.

  55. Pentru cine vrea sa-si pastreze “zidurile” blogului nemanjite de mascari si injurii, e bine sa stie ca Mulliganoglu se numeste in realitate …

  56. am scris de vreo trei ori, cu din ce in ce mai multa grija, ca sa nu zici ca te insult, desi una neaosa nu ti-ar strica.

    multa minte ti-a trebuit pentru a descifra un IP.

  57. @isuciu

    (Incerc de multa vreme sa-l invat pe domnul Suciu sa fie cuviincios in blogosfera. Imi constat, cu amaraciune, esecul. Ce-o sa ne facem, oare, cu domnia sa?)

    Unde ramasesem? – Cum indrazniti, domnule Suciu, sa va infatisati ca un aparator al salubritatii blogurilor, de vreme ce pe blogul dumneavoastra sinteti autorul unor atacuri josnice (o mostra: http://suciu.wordpress.com/2008/09/page/4/ )? Nu va e rusine? Nu incercati un cumplit sentiment de impostura?

    Si chiar credeti ca sinteti in masura sa judecati „finetea”, „rafinamentul”, „fundamentul cultural” si alte lucruri atit de straine de scrisul dumneavoastra? Incercati sa va recititi (stiu ca nu e o placere, dar straduiti-va), o sa capatati mai multa umilinta. Si poate va mai indreptati, cu prilejul asta, sintaxa poticnita.

  58. suciule, mic securist vadimist, nu credeam sa fii chiar atat de mizerabil; pentru ca nu ti-a zis ma-ta, iti explic eu: astfel de chestii nu se fac pe net- ba, mai mult, au consecinte legale- e ca si cum ai publica numarul de telefon si adresa cuiva.

    daca mi-ar fi pasat, foloseam un proxy, evident. tu si stapanu-tau ati blocat google-ul, stricatilor.

  59. mersi f mult, dle i suciu, informatia furnizata de dvs imi va fi de mare folos 😉

    ps stamate… looool! presupun ca pilnia e blazonul 🙂

  60. hm. amenda e intre 1000 si 25000, desi aici are aroma de infractiune pentru ca ai legat IP-ul de informatii suplimentare a.i. un infractor nu foarte priceput le poate folosi pentru diverse jocuri. roaga-te la zeul retelei sa nu se intample ceva in urmatoarele zile. oricum, eu am sesizat organele.

  61. pffft! nicio amenda nu e prea mare pt placerea oferita de dl suciu – mai ales ca la orizont se profileaza un proces de toata frumusetea 😉

    ‘masochist’, mua??
    lol: mulliganu nici nu stie/cit de departe poa sa fie 🙂

  62. acum vad ca ai si complici. foarte misto, distractie la tribunal. sper sa faca careva fo infractiune pe ebay de pe i.p.-ul ala. cu ocazia asta va si machiez pa new style, culori de toamna iarna (am verificat, e contraventie).

  63. curat contraventie, da ai umflat-o! 😉

    la tribunal o sa vina mulliganu ca pirit, da nu pt o pirlita de ‘contraventie’, ci pt calomnii repetate…
    in caz ca nu se stia – da, sint procesoman!

    ps si, evident, a aparut si alexandru, aparatorul-cum-cavalerul teroristei… it’s such a small world 🙂

  64. giuvan se-curist, calomnia nu mai e ce-a fost pe vremea ta, expiratule.

    oricum, ti-am arhivat toate mizeriile si abia astept sa te bat, sa fiu impacat si pe partea fizica. apoi te voi lega de bicicleta lui molloy si te voi tari pe victoriei. va fi ceva frumos, demn de dali. astfel va intra pidosnicul nepot leo al cameristei unui vizitiu de pantofar de sufragist in istoria artei romane. nici macar Joyce n-a indraznit sa parodieze Iliada. bucura-te, spermelle!

  65. in raspar,
    am uitat ceva: ceva mai sus dai de-nteles ca, din pdv-ul tau, ‘ma (…)’-urile mele – plasate pe diverse bloguri – ar cintari la fel de mult ca mizeriile excrementate de mulliganoglu & accomplicii?!
    hm… nu vad DELOC lucrurile in acelasi fel!
    de ce?
    simplu: pt ca ‘ma (…) pe bloguri’ e o activitate cu valoare de generalitate, figurata si, prin urmare, este mai mult o metafora 😉 CUM ar putea cineva sa puna (….) pe un blog, spatiu virtual carevasazica?! mai curind pe clanta, cf expresiei…
    in schimb, INSULTELE (repetate!) ale protejatului tau erau directionate EXCLUSIV inspre persoana mea. in plus, cum eu semnez cu numele real, consider ca se face atingere imaginii mele – cum se va dovedi si la proces.

  66. io zic sa-ti faci de ibovnic suciul- are cu adevarat vocatie ancilara; & si ne scutesti de istericale

    + c-o sa-ti aduca ceiutul cu covrigei, in fiecare dimineata, la pat. e drept ca nu pare prea viguros, da’ va rezolvati voi cu niste jeliboane, pensionarilor: mercier et camier, v. popo

  67. nu e o amenintare, e o promisiune pt. cazul in care ne intalnim. cum io sunt extrem de lenes, tre’ doar sa se intample ceva naspa cu ip-ul ala; estcaz, gibonul miop va fi anchetat. ma rog, puteti veni de mana si va bat pe aman2.

  68. … ce-nseamna sa lasi cultura pe miinile unor neispraviti, adusi de caru cu boi la orash!
    beckett se zvircoleste in mormint. 😦

  69. cititi, stimati telespectatori, cum vorbeste un om de cultura (obsesiile anusiene sunt legate, banuiesc, de profesiunea-i de credinta):

    „ar putea cineva sa-i spuna energumenului de mai sus ca ma (…) pe parerea lui dspr mine, dspr lume & viata si dspr in general?
    thx”

    suciule, unde te-ai ascuns? pui lumanari la sefe ‘lefterie, baba se-curista, pentru neabuzarea ipeului? pune multe, e plina reteaua de draci. post negru 40 da zile; fara (…..), fara nimic, doar apa si paine. si rugaciuni la cel de sus (………………………………………….): foarte multe.

  70. Noapte buna, domnilor! Ne citim maine dimineata!
    V-ati dat sublim in petec si risc sa devin feminista, ceea ce pentru mine echivaleaza cu o catastrofa (dat fiind misoginismul anterior instalat).Comentarii multe si moderate!

  71. @Alex Leo Serban

    Incercam sa ma apar doar pe mine. Fiindca am convingerea ca as trai intr-o lume mai buna daca m-as intilni mai rar cu tipul de josnicie reprezentat de domnul ISuciu. E nelinistitor ca v-a trecut prin minte acelasi gind meschin care a traversat si mintea ticalosita si paranoida a domnului precitat. Daca ati respecta principiile ecologice pe care le invocati, ar trebui sa nu va mai vorbiti o buna bucata de vreme.

  72. Truth is, si eu am reinstalat in tacere moderarea. Si din aceeasi cauza principala. A mai fost una secundara, cand am vazut pe unii cum incep sa se joace cu prea multe adrese dinamice, chestie care mie nu imi place.

    Cred ca cel mai corect ar fi ALS sa fie banat, pentru ca el este sursa de scandal. Sa se joace unde ii este permis, in rest, nu prea are ce cauta. Dar in fine, este blogul tau, tu esti stapana. Desi, repet, ce a fost aici a fost prea similar cu ce a fost la mine. Am indepartat scandalagiul, s-a facut liniste.

  73. cum ip-ochimenul (cu care m-am pricopsit, ca de o riie, de pe blogul lui c-pb – care, spre cinstea lui, l-a banat) o tine langa, cu o fixatie care frizeaza nu doar patologicul, ci si o homosexualitate indelung refulata (sint convins ca a fost o surpriza pt multi sa afle, de la dl isuciu, ca mulliganoglu chiar LUCREAZA undeva, adica are – nu-i asa – o virsta ceva mai coapta, majoritatea bloggerilor considerindu-l un adolescent post(?)acneic…), eu ma opresc aici; imi pare sincer rau, in raspar, dar NU voi mai intra pe blogul tau.
    imi mentin propunerea de colaborare la nr dilematic dspr decandentism (daca mai esti interesata), dar consider mai ‘ecolo’ sa ma retrag pe bloguri in care nu risc sa fiu improscat cu emanatiile unui individ cu un creier ca un ciorap nespalat & o inima ca un potpuriu de manele…
    crede-ma, in raspar, ca el reprezinta tot ce detest mai mult pe lume: barbatul mioritic, mitocania colectivizarii fortate comuniste & agresivitatea primitiva a unui ‘capitalism’ care permite cocalarilor cu gipane sa creada ca anything goes. toate acestea, intr-o ‘sinteza’ culturoida de un prost gust care da pe-afara (uneori imi spun ca, decit ASA o ‘absorbtie’ – defectuoasa – a culturii, mai bine lipsa!).
    oricum, am – deja – toate datele de care aveam nevoie, asa ca i. stamate poate sta linistit: ne vedem la tribunal.

  74. Dupa cum observati,am introdus toate comentariile (desi nu stiu ce voi face cu ele,un document separat poate)ca sa fie clar deznodamantul.

  75. Acum vreo 10-12 ani citeam o revista de cinema in care publica o persoana…Alex Leo Serban. Scria binisor tipul. Imi placea. Daca este una si aceeasi persoana cu blogger-ul care se agita acum ca un leu din genericul MGM, inseamna ca tranzitia nu a avut efecte benefice. Nu am mai urmarit decat sporadic ce a piblicat peste ani, dar oricum, ceea ce face respectivul e trist…Ma rog, fiecare face atat cat poate.
    In alta ordine de idei, felicitari gazdei noastre pentru sumarul ultimului numar din Elle, o revista total respectabila, care am inteles ca rezista pe piata doar datorita faptului ca are jumatate reclame, nicidecum datorita faptului ca ar avea un tiraj nemaipomenit, din contra, vanzarile sunt jalnice. „Femeile cu bani” au foarte multe optiuni cand vine vorba de reviste de genul asta.

  76. Suicide,dupa cum ai vazut mai sus,polemica s-a incins pana la grade inacceptabile si nu avem de gand sa o continuam,pentru ca nu mai e fructuoasa.
    Cat despre revista,mi-am expus impresiile din acel moment,cu dorinta de a fi combatuta(ceea ce s-a si intamplat)si din perspectiva unei cititoare ce nu se regaseste in publicul-tinta.

  77. in raspar,
    poate imi explici si mie 2 lucruri:
    1 de ce ai mai lasat INCA o postare dupa ce ai specificat ca ai inchis subiectul?
    2 in ce fel ‘combati’ opinia ta dspr ‘elle’ postind un pdv, din toate pdv-urile, identic (ca atitudine si… pdv)?

    alexandru,
    la ce ‘josnicie’ va referiti? si ce ‘minte ticalosita’, ‘gind meschin’ si alte emfaze retorice imi atribuiti si aveti in vedere?!
    eu, sincer, nu-mi dau seama; pt ca, daca vi se pare o ‘josnicie’ sa-l dau in judecata pe mulligan pt insulte repetate, ma tem ca aveti un standard etic si/sau anduranta la mitocanie mult prea flexibil…

  78. Alex Leo Serban,nu vad de ce as sterge postarea cand ea reprezinta evolutia fireasca a discutiilor de pe acest blog.
    Aveti insa dreptate cu inchiderea comentariilor pe care am mentinut-o cam o zi ,desi as fi vrut sa fie eterna.Problema e tehnica,pot doar sa-mi inchid toate comentariile( la toate postarile),cu exceptia celor de la ultima postare.Nu imi convine aceasta claustrare de fatada,imi e de ajuns cea de adancime.

    Nu am dorit sa-mi combat opinia, ci sa fiu combatuta,ceea ce (va multumesc ) s-a si intamplat.

    Stimati vizitatori, daca nu reusesc sa inchid comentariile aici (poate are cineva o idee) o voi face prin moderare.Va astept la polemici mai putin ofensatoare.

  79. re: cele postate mai sus de ‘suicide’ (nice nick, btw! 😉 ), nu pot spune decit:
    lui mircea cartarescu nu i-a fost rusine sa scrie la ‘elle’, mie de ce mi-ar fi? o consider – repet – o revista decenta & cultivata, iar faptul ca ‘nu se vinde’ (cum, atit de delicata, precizati) este un argument in plus ca este asa…
    cit priveste parerea dvs dspr mine – credeti-ma, chiar nu ma intereseaza; daca mi-ar intra un euro in cont de la toti cei care nu ma sufera as fi multi-miliardar 🙂

  80. Alex Leo Serban,am reusit sa rezolv problema tehnica (multumesc Elfului) si pot inchide comentariile.
    L-am lasat pe cel de sus ,referitor la opinia lui suicide ,pentru a nu va simti fara drept la replica.

Comentariile nu sunt permise.