Cum poate cineva să fie om de cultură astăzi ?

Nu ştiu de ce şi-a imaginat Lascaris că aş avea ceva interesant de spus despre o polemică ce bântuie prin împrejurimi.Mai degrabă a fost o ironie provocatoare, folosită ca să mă pună la lucru, căci altfel zău nu aş fi scris despre asta.

Intrebarea pe care am folosit-o ca titlu îi aparţine lui Andrei Pleşu (previzibil şi necesar, nu?) şi a fost rostită în 1982 într-o conferinţă reprodusă în « Minima moralia ».De ce o reiau acum ? Pentru că termenul « cultură » e vânturat în atacuri lingvistice, revendicări de legitimare bloggeristică, constatări de deces ale variantei înalte.

Andrei Pleşu observă falimentul culturii ca seducţie salvatoare sau ca exemplaritate morală : « …treci printr-un moment greu şi te trezeşti că tot ce ai citit nu poate să-ţi ofere nici o proptea, că lecturile tale devin pură bibliografie, raft plin de cărţi fără nici o eficacitate existenţială :nu te poţi sprijini pe nici un autor »(90); « Întâlnim nenumăraţi oameni de cultură admirabili prin cunoştinţele lor, dar pe care, omeneşte vorbind, nu dai doi bani « (91).  andrei-plesuReţinem de aici implicita accepţiune a termenului şi privim către cele patru motive pentru care merită să faci cultură (rezumarea înţelepciunii lui Constantin Noica, altfel cum ?) :
◦ « cultura e singura sursă certă a unei bucurii permanente » (amendată de Pleşu cu pericolul evaziunii şi absenţa « organului » bucuriei la unii oameni) ;
◦ « cultura e adevărata formă de manifestare a spiritului », de a instaura sens şi ierarhie în lumea aparenţelor (Pleşu observă pericolul artificialului, al medierii) ;
◦ « cultura e instanţa funciarmente eliberatoare ( cu observaţia importanţei simţului orientării) ;
◦ « disciplina culturii e o formă foarte eficientă de igienă a scrisului ».

Dincolo de faptul că nu ader decât la ultimele două motive (şi acolo, cu precizări), ar fi mai importante concluziile conferinţei.Caracteristicile culturii contemporane sunt astfel inadecvarea la real, accentuarea preocupării pentru planul limbajului în detrimentul conţinutului, de aici necesitatea unei dimensiuni care să o transceadă.Dacă nu mai e suficientă în sine, ca absolut, cultura rămâne în viziunea lui Pleşu « cel mai bun mod de a aştepta o soluţie pe care nu o ai ».

Inadecvarea ne  răneşte dacă păstrăm sensul restrâns al culturii, lărgit şi îmbogăţit de ceva timp ,dar păstrat ca dragă relicvă in inimile noastre.Privind înapoi, sesizez că autorul nu implică o definiţie antropologică, etnologică, sociologică sau filosofică .E o umanistă încălcare a rigorilor, un impresionism taxabil, dar mai ales ( şi aici e buboiul ce varsă atâta purulenţă în blogurile noastre) e o accepţiune de secol nouăsprezece, în descendenţa steguleţelor iluministe şi a elitismului de rămaşiţă aristocratică sau de uzurpare burgheză.

De la hărnicia câmpenească ( colĕre = a cultiva pământul) până la cea a spiritului (sens folosit începând cu secolul al XVIII-lea – scurt istoric în Denys Cuche, « Notiunea de cultură în ştiinţele sociale ») e un parcurs la fel de captivant ca cel de la definitia lui Matthew Arnold din 1882 – « the best that has been thought and said in the world » – la cea a lui Raymond Williams din 1958 – « a whole way of life ».Pentru Arnold, ceea ce rămâne în afara culturii este numit « anarchy » şi este asociat cu « the raw and uneducated masses », cultura fiind accesibilă doar celor puţini :

The highly instructed few, and not the scantily instructed many, will ever be the organ to the human race of knowledge and truth.Knowledge and truth in the full sense of the words, are not attainable by the great mass of the human race at all. ( vezi textul la http://www.library.utoronto.ca/utel/nonfiction_u/arnoldm_ca/ca_titlepage.html )

Tipul de evaluare utilizat mai sus aparţine suficienţei mândre a intelectualilor (umanişti, în special) care-şi absolutizează judecăţile, încercând să impună o aristocraţie spirituală pentru a-şi legitima condiţia ameninţată deja la sfârşitul secolului al XIX-lea cu răsturnarea ierarhiilor valorice.Această evaluare persistă în spaţiul românesc, marcat de sincronizări parţiale, întuneric comunist cu iluminări culturale subversive, resincronizări într-o ebrietate perpetuă.

Mutaţia sugerată mai sus, adusă de Williams în « Culture and Society » este importantă pentru că depăşeşte limitarea culturii la zona artelor , atrăgând atenţia şi asupra necesităţii aplicării unor standarde interne culturii populare (şi nu a criteriilor valorice tradiţionale, cu scopul marcat al azvârlirii în deriziune).Dar aici sunt multe de spus, o întreagă direcţie de cercetare (studiile culturale), nu e cazul unor dezvoltări didactice , însă aş insera o încercare de conturare a termenului, paradigmatică pentru evoluţia recentă ( de aici: http://www.polirom.ro/catalog/carte/concepte-fundamentale-din-stiintele-comunicarii-si-studiile-culturale-731/ ) :

concepte-fundamentale-din-stiintele-comunicarii-si-studiile-culturale1concepte-fundamantale-din-stiintele-comunicarii-si-studiile-culturale2

Suntem departe de concepţia muzeistică, de valorile sacramentale, de interpretările univoce şi chiar de pluralismul postmodern.Întorcându-mă la motivele lui Pleşu îmi amintesc de reveria adolescentină (a lecturilor haotice, bovarice, iniţiatice…) rămasă în suflet , după ce maturitatea (relativă şi ea ) aduce înţelegerea dinamicii schimbării. Produsul culturii de hârtie se vede acum incapabil de a decoda cultura cotidiană, cultura creativităţii derizorii , a sensurilor răspândite mediatic, asumându-şi cu o aroganţă anxioasă obtuzitatea atât de combătută.

Nu-mi voi nega adolescenţa, iluzia , adăparea constantă la cultura înaltă (termen impropriu, dar încă util în context) care informează reflecţiile mărunte scrise aici, dar nici nu pot închide fandosit ochii, când paradoxal , singura insulă de comunicare cu atingere culturală (fără bifări în curriculum vitae aducătoare de premii şi parale, ambiţii ascensionale şi căciuleli zilnice – cum bine zice Lascaris – ) care mi-a mai rămas e aici, în bloggăreala asta difuză şi confuză.

Reclame

70 de gânduri despre „Cum poate cineva să fie om de cultură astăzi ?

  1. este evident ca sensul (conceptul) culturii (oricum, de data relativ recenta) se schimba cu timpul – in general, devine mai larg as time goes by… mi se pare un proces invers ‘evolutiei’ artelor, care tind sa devina tot mai mult o chestie de nisha.
    unde mi se pare ca (te) tradezi (cu) un wishful thinking pripit este in convingerea ca ceea ce a fost nu va mai fi: or, istoria dovedeste ca nu e deloc asa. ah, probabil sa nu mai revina in ACEEASI forma; dar eu sint convins ca acestei entropii/confuzii/difuzii ii va urma o perioada de restringere intensiva – de reordonare & rearanjare a conceptului pe niste principii mai clare & mai ‘ecologice’.
    ps n-am inteles cine vorbeste dspr ‘inadecvarea la real a culturii contemporane’?? nu mi se pare deloc asa! ba chiar dimpotriva…

  2. Lascaris,cred ca glumesti.

    Alex leo serban,de acord cu ideea nisei,iar reordonarea ce vine o simtim si noi,chiar in coordonata claritatii(intoarcerea asta visata la natural,bazal,oricat de superficiala e si ea un semn).Dar ce a fost nu va mai fi; chiar si o rescriere,o prezenta camuflata,o intoarcere mascata echivaleaza acum cu o noutate,cand exista atatea posibilitati de rearanjare.Deci nu sustineam noutatea in sensul tare,absolut. Si cum ,doamne iarta-ma ,sa am un wishful thinking cu asa ceva,doar vorbeam deunazi despre seductia decadentei…
    Ideea cu inadecvarea ii apartine lui Plesu : „Din tot ce am spus pana acum ramane,cred,in picioare o rezerva de principiu fata de cultura:ea e intr-o anumita indecvare fata de real,fie ca plonjeaza in posibil,fie ca e de tip consolator,fie ca aduce cu sine o prea larga liberate,fie ca e doar o baricada impotriva matematismului generalizat sau impotriva patosului zilnic.”(97)

  3. ah, dar el se refera la cultura inalta!
    tu ai sintetizat spunind ca inadecvarea la real este caracteristica culturii CONTEMPORANE – adica ‘ailalta’, cultura in sens ‘larg’ -, ceea ce, sintem cu totii de acord, este (f)als 😉

  4. Imi pare rau ca s-a inteles altceva,spusesem ca e vorba de concluziile conferintei,iar Plesu se refera numai la cultura inalta.Termenul „contemporan’ ii apartinea, dar nu am mai pus ghilimele pentru ca am sintetizat.

    Wandering Elf,frumoasa intrare,bastonul vine mai tarziu?

  5. Ha,ha,ce pasnic si autocritic e Elful!Sigur ai talente ascunse,zambetul te tradeaza.

    Alex leo serban,am vazut,fiecare ograda cu regulile si intamplarile ei.

  6. cultura inalta nu e ‘muzeala’ decit daca o privesti de ‘sus’, cu dispretul ultimei progenituri – care considera ca, daca s-a nascut mai tirziu, e mai ‘evoluata’…
    ea te poate ajuta sa vezi padurea perena dincolo de numerosii copaci & copacei vremelnici, sa ajungi la esential si sa nu risti sa te pierzi in ‘secundariate’.
    e nevoie, intr-adevar, sa te ‘ridici’ la ea – dar, odata ridicat, ai satisfactia de a o privi direct in ochi, de la egal la egal. ea te include, cu generozitate, pt ca se adreseaza unor oameni presupusi ca egali – nu ca simpli ‘consumatori’…

    asta nu inseamna, fireste, sa renunti cu totul la ‘secundariate’; trebuie doar sa stii sa cerni & sa discerni. a pune totul pe acelasi plan este cel mai jalnic mod de a ‘ridica’ produsele perisabile.

  7. A devenit muzeala prin medierea excesiv admirativa ,prin trivializarea didactica (parca Valery spunea ca a face dintr-un poem un obiect de studiu e o erezie),de fapt prin sfortarile celor ce nu o puteau interioriza de a accede la inaltimea ei (de fapt de a se contamina pentru a-si conferi un statut).Nu cred ca e vorba doar de ultimele progenituri,vina e impartita.
    O istorie culturala merita sa incerce explicatii complexe, incluzand deci si functia perisabilului in „inaltarea” perenului…

  8. dar operele, saracele, n-au nicio vina ca unii le-au transformat in ‘exponate’! cred ca challenge-ul este sa razi ‘crusta’ si sa simti caldura de dedesubt… care exista.
    pe fatada unui muzeu berlinez scria asta: ‘ALL ART HAS BEEN CONTEMPORARY’.
    mi se pare un enunt profetic & profitabil 😉

  9. @in raspar:

    N-as fi vrut sa pomenesc tema inflamabila blogosfera vs. cultura inalta, dar o fac pentru ca aratati aici ca din polemicile recente lipseste ceva esential – un minim efort de punere in perspectiva (conceptuala, istorica). Aveti dreptate: e inadecvat sa evaluezi „cultura de internet” prin prisma unei acceptii datate a notiunii de cultura – restrinsa, elitista, exclusivista. De aici vin prejudecatile depreciative despre oamenii recenti ai internetului si concluziile anxioase (judecati de valoare, de fapt).

    Nu stiu de ce e atit de greu de acceptat ca „bloggareala difuza si confuza” (imi place expresia) e reprezentativa pentru un mod alternativ de raportare la cultura inalta, ca merita sa fie considerata fara prejudecati, si nu ca o patologie. Ca blogger-ul se poate construi ca „om de cultura” (si) printr-un bricolaj personal, dezinvolt, chiar plezirist nu mi se pare un fapt nelinistitor, pentru ca nu exclude si nu discrediteaza modul clasic de cladire intru cultura, chiar daca mai risipeste anumite obsesii legate de Bildung (monumentalul, austeritatea, sacralizarea instantelor de validare).

  10. pina una-alta, modul ‘alternativ’ trebuie sa se valideze prin ceea ce va lasa – DACA va lasa ceva! -, caci bloggareala asta difuza & confuza (btw, expresia imi apartine 😉 ), ce e val, ca valul trece…

    iar ideea ca te poti forma, fie si ‘nemonumental’, parcurgind curgator niste bloguri, gugalind gugumaniac & frenetic & linchind lenes niste wikipedii este de-a dreptul naiva.

    tot timpul se insista: ‘trebuie inteleasa aceasta, noua, cultura’! dar de ce?! cind ceea ce creste in urma noastra (cultural vorbind) este tot mai abundent (clasicii, preclasicii, comentariile la unii & la altii etc etc), a te cantona intr-un prezent atit de inconsistent – care merita, intr-adevar, short attention span-ul acestor generatii mutante! – este o excentricitate costisitoare & deloc profitabila.

    eu cred (uite, o profetie!) ca ‘fronda’ generatiilor post-IT va fi tocmai intoarcerea la ‘virsta de aur’… oamenii vor dori sa fie mai simpli, mai putin informati, mai ‘primitivi’, dar mai profunzi… si, de altfel, trendul ecologic nu va fi strain de asta 😉

  11. @ Alex Leo Serban
    (Sigur, daca presupuneti ca pentru mine formarea ca om de cultura echivaleaza cu „linchitul” de wikipedii, ideea aceea poate parea naiva) : )

    Cind ma gindeam la blogging ca bricolaj cultural, imi adusesem aminte de biblioteca portativa pe care si-o fabricase Cendrars – volume facute din pagini rupte din cartile pe care le citise („pagini personale”, importante pentru el) si pe care le tinea in niste buzunare-sertar croite special. I se parea ca bibliotecile traditionale omoara cartile, pentru ca le tin prizoniere („deux ou trois tomes qui ont leur place dans ma carrosserie et que je me suis constitués en arrachant une page par ci, par là dans tel ou tel volume à cause de l’intérêt de la chose dite… 2, 3000 pages dépareillées, sanglées dans une peau de chien rouge, la même que celle inusable de ma carrosserie”).

  12. Alexandru,de acord cu inadecvarea evaluarii culturii de internet (doar) cu instrumentele culturii inalte,ea pleaca de la prejudecata deprecierii uneia.Plezirismul de care vorbesti e cultivat aici si pentru ca in cultura inalta mai functioneaza un (admirabil in rafinamentul lui)protocol al raportarii riguroase,ascetice,reflexive.Aceasta inchidere in ritualuri abstrase risca sa duca la devitalizarea culturii inalte, concomitent cu vaicarelile reprezentantilor canonizati.Nu e vorba de a o „cobori” in sfera palavragelii,ci de a o salva de la extinctie dandu-i vivacitate,intimitate,respiratie.

    Alex Leo Serban,in momentul in care am folosit expresia „bloggareala difuza si confuza” nu am stiut ca va apartine(in sensul ca ati inclus-o deja intr-un text).Va rog sa imi precizati sursa.
    Nu e vorba de a lasa ceva,asta si-a propus cultura inalta,ideea era sa nu mai aplicam criteriul valorii interne si intrinseci. Cultura de internet are tocmai avantajul fluctuatiei, proteicului, autoperfectionarii fara a se sufoca in aerul rarefiat al fixatiilor valorice.Nu cred ca isi propune sa concureze cu zona inalta,e doar un efect care produce unora anxietati.Cele doua se pot integra in existenta aceleasi persoane,fara a produce vreo schizoidie patologica,ci doar reflectand complexitatea realului.
    Daca va referiti la maldarul de nimicuri,dezacorduri si ignoranta de pe bloguri,asta e alta discutie…Il putem compara cu maldarul analog de hartoage inutile.
    Cu profetia,mai asteptam.

  13. @în raspar

    Mi se pare ca anumite patologii sint diagnosticate numai cu privire la blogsfera culturala (nu am la indemina o expresie mai fericita), desi sint raspindite si in cultura academica – „scrisul incontinent”, conformismul, de pilda. Or, cineva care nu se multumeste doar cu „topaiala aleatorie” pe google sau cu „linchitul de wikipedii” trebuie sa se lupte cu o masa informa de maculatura ca sa dea de cartile si articolele cu adevarat importante si folositoare. I s-ar parea ca exista oameni convinsi ca pier de-adevaratelea daca nu publica.

    Cit despre conformism, bietul cercetator de mai sus (acum se odihneste linga un xerox) a trebuit sa dea la o parte publicatii care nu fac decit sa repete ideile si teoriile dominante, din pur conformism si nu pentru ca ar servi la testarea teoriilor sau paradigmelor. Uimitor pentru un mediu in care se presupune ca ar exista discernamint si spirit critic.

    Nici eu nu cred ca argumentul statistic, des invocat – majoritatea blogurilor sint proaste – ar fi important in discutia asta. Asa o fi, numai ca afirmatiile de genul „nu merita sa-ti pierzi timpul citind/scriind bloguri” sint sofisme. Dupa aceeasi logica, cititul si scrisul cartilor de hirtie ar fi o pierdere de timp, pentru ca exista tone de maculatura.

  14. @Alex Leo Serban

    Prezumtiile si argumentele dumneavoastra continua sa ma uimeasca. Am recitit de curind, ca sa inteleg mai bine, articolul in care spuneti ca „democraţia – perfect valabilă ca soluţie politică – devine o adevărată pacoste când e aplicată în alte domenii. Mai ales în cultură!”. Daca inainte „nivelul cultural era definit de o elită, iar masele aspirau, cum-necum, la stardardele fixate de acea elită”, acum „democratia parerilor” duce la nivellement par le bas.

    Chiar daca e publicat intr-un articol de atitudine, argumentul mi se pare periculos – cu putina vreme in urma, competenta politica le era refuzata unor categorii de oameni, motiv pentru care n-aveau dreptul sa-si exprime parerea (sa voteze, de pilda). Dumneavoastra le refuzati acum („maselor”) orice competenta culturala. Mai mult, le refuzati si capacitatea de a le dobindi cumva. De ce e atit de greu sa admiteti ca asemenea competente se pot forma SI aici, printre bloguri, dialogic (la fel cum se pot forma competentele politice, important e ca accesul la discutie, deliberare, sa fie recunoscut)?

  15. in raspar,
    eu cred ca tocmai acel ‘protocol (admirabil, in felul lui)’ face diferenta – altminteri, ar fi toate o apa si-un pamint…
    si mai cred ca, da, oricit ar suna de anacronic & uncool, EXISTA valori intrinseci (alea pe care le stim cu totii si, uneori – pe bloguri, mai ales – le persiflam); fara ele, nu vad cum am mai putea opera cu conceptul de valoare in the first place! pt ca valoarea este functionala doar daca o raportam la Ideea De Valoare in sens tare, non-negociabil; odata stabilita aceasta (prin ipostazele ei categorice) le putem negocia pe celelalte… (cum am putea ‘evalua’ mediocritatea, de ex., daca nu ar exista excelenta? etc)
    deci, ok, fluctuatii, proteiformisme – toate sint ok i guess, cita vreme sint luate drept ceea ce sint; dar nu mai mult decit sint 😉
    (ca sa afirm, din nou, un truism, nu se ‘face cultura’ pe bloguri, ci se discuta cultura – ceea ce este cu totul altceva; ceva secundar & derivat… care, desigur, ii asigura (ei, culturii) ‘vivacitatea’ pe care cu totii i-o dorim…)

    ps formula exista pe unul din multele bloguri pe care le-am bipbip, dar nu e nicio problema – nici eu nu mai stiu sa va spun unde, nici dvs (se vede treaba) nu stiati de existenta ei… sper ca nu va deranjeaza daca, pour une fois, avem aceleasi idei? 😉

    alexandru: daca asta ati inteles, imi pare rau (pt dvs); eu spuneam totusi nitelus altceva… (les nuances, les nuances!)

  16. Alexandru,subscriu la portretul cercetatorului( ai descris intamplari din realitatea imediata)iar cultura academica am tot intepat-o cu infinita afectiune si fidelitate eliberata de conveniente domestice.

    P.S. Te-ai coborat pana la administrarea unui blog?

    Mulliganoglu,la intrebarea asta ar trebui sa ne punem toti patalamalele pe masa…

  17. Mulliganoglu,eu credeam ca protocolul cere tratament egal,nu interogatoriu.Cum doresti.

    Malone moare pana vine Godot.

  18. Alex Leo Serban,acele valori nu sunt intrinseci,ele rezulta din raportarea unei elite cunoscatoare,care le valideaza si le asigura conditiile pentru receptari viitoare.Valoarea este rezultatul relatiei dintre subiect si obiect.

  19. nu, valoarea este rezultatul relatie dintre subiectul CEL MAI IN MASURA SA LE APRECIEZE si obiect

    ps poate ca malone moare, dar murphy traieste… pt a nu mai vorbi de ‘nenumitul’ 😉

  20. Alex Leo Serban,asta sustineam si eu mai sus,dar folosirea superlativelor aduce riscul contestarii in societati in care nu functioneaza meritocratia,ci nepotismul si ranjetul aprobator,dar si in general pentru ca,din cate stiu nu s-a inventat infailibilitatea umana si nici relatia-model dintre subiect si obiect (mai degraba un cumul de relatii dintre intentio auctoris,intentio operis si intentio lectoris).

  21. vorba unui clasic: ‘nobody’s perfect!’ 😉
    dar cred ca toti tindem spre asta, nu?

    asa ca dati-mi voie sa prefer – in materie de evaluari – un connaisseur care, pe linga gustul personal, are o indelungata istorie familiala in care gustul lucrurilor fine a fost mereu a l’ordre du jour… (connaisseur-ul este un ‘italian’ – adica o persoana care s-a nascut printre lucruri frumoase si va fi ajuns sa le ‘identifice’ din reflex, ca un automatism. ASTA e adevarata cultura: ceea ce va fi devenit natural.)
    de ce credeti ca piata artei are nevoie de experti? cine sa faca diferenta – un amator, chiar si bine intentionat, care abia acum descopera lucruri vazute & analizate demult, sau un cunoscator versat care stie mai tot ce s-a facut, spus & scris in domeniul sau?

    din suma parerilor acestor experti se ajunge la mult-dorita obiectivitate (contestata de unii).

    pe scurt: evaluarea e o chestiune de competenta (e totusi ciudat ca e nevoie sa fie repetate asemenea truisme!).
    poate ca discutiile din blogosfera aduc un plus de prospetime si de spontaneitate, dar senzatia este – de multe ori – ca FOARTE putini spun ceva ce nu s-a mai spus…
    pt un connaisseur, asta e destul de plicticos.

  22. Se pare ca preferam italieni diferiti,existenta in mijlocul „lucrurilor frumoase” are o valoare formativa aparte,dar prezinta si riscul cantonarii in automatism,prin monotonia decorului intalnit zilnic,fara deliberare sau trepte ale receptarii.In directia asta,ader la francezul care, desi postuleaza omogenitatea habitusurilor de grup sau clasa,evita fixismul prin ideea mobilitatii sociale.
    Nu cred ca sustine cineva ca amatorii pot avea altceva decat o viziune amatoristica,insa descoperirea naiva ar trebui incurajata, macar pentru a combate admiratia prafuita care erodeaza cultura inalta.
    Truismele nu trebuie repetate,ci supuse dubiului,revizuite daca e cazul si eliminate,pe cat posibil,dintr-un discurs avizat si nuantat.Evaluarea cere competenta,insa receptarea nu,de aceea blogurile aduc prospetime la nivelul simplelor note de lectura(uneori,intamplator sau nu,apar observatii mai pertinente decat cele prezente in recenziile obligatorii).
    Aceeasi este situatia in afara blogosferei,rar descoperim ceva ce nu s-a mai spus,maculatura abundenta si profesionist mediatizata.

  23. hait! ca e si konoseur.
    domnule! rar se spune-scrie ceva nou, in mod general!
    pardon, stau de vorba cu cineva care mananca noul la breakfast.

    meh.

    zaza, da vrem scanuri. multe-multe!;)

  24. inraspar,
    dimpotriva: eu sustin ca TOCMAI cei care cunosc (ce s-a mai facut) si care au, in plus, exercitiul cotidian al culturii-ca-natura sint capabili sa identifice Noul! e logic, nu? cum sa vezi ceva ‘nou’ daca n-ai vazut, in prealabil, ce s-a mai facut?!
    departe de a deveni o ‘monotonie’, cel daruit cu gust & competenta este o persoana mobila & mereu curioasa, fiind, de fapt, cel mai in masura sa NU se ‘cantoneze’, etc.
    blazarea inerenta devine, in cazul acestuia, un avantaj: acela de a ‘capta’ – cu antenele experientei – acel ceva (infim, uneori) care nu s-a mai facut…

    in schimb, ‘prospetimea’ este – paradoxal – incapabila sa identifice noul, tocmai pt ca nu cunoaste vechiul; pt ea, vechiul ESTE nou!
    receptarea fara competenta este ca o stridie mincata de foame de cineva care constata ca nu mai sint sarmale in frigider 🙂

  25. Cred ca avem nevoie de niste definitii contextuale ale „vechiului’ si ‘noului”.Daca ne raportam la experienta individuala a cunoscatorului,nascut intr-un mediu cu miros de capodopere,muzica a sferelor in surdina si pereti tapetati cu tablouri acestea vor reprezenta automatisme pana la varsta la care experienta se va interioriza .Este posibil sa deschida ochii asupra valorilor in care a trait,dar e la fel de posibil sa le asume ca decor ce-l situeaza intr-o clasa superioara si atat.
    Ca sa nu mai lungesc plictisitorul exemplu,vechiul e si el descoperit ,ca si noul,in functie de datele ereditare si de cele ale experientei spirituale.Ma deranjeaza portretele-tip,prin potrivirea lor exclusiva cu imagini ale perfectiunii visate.

    Un cunoscator are limite,un om recent poate avea revelatia unui autor „vechi” acum descoperit (cunoscatorul,satul si blazat,dupa recenzii si studii,nu se mai intoarce la el),la fel cum poate dovedi o perspectiva sincronica de o obtuzitate frizand absurdul.
    Fara indoiala ca viziunea informata e cea mai apropiata de o receptare adecvata,dar nu singura validabila.

    Individul poate descoperi stridiile ,ignorate atata vreme, cu aceasta ocazie,asa cum cel cu frigiderul burdusit cu stridii poate avea nostalgia sarmalei,dar snobismul il impiedica sa-si manifeste pulsiunile grobiene,mascate de vechile falduri.

  26. amuzant e ca tocmai urechistii se plang de nerespectarea ierarhiilor. istorici ai artei facand pe teologii, limbisti vorbind despre cea mai non-arta (i.e. cinematograful), optotehnicieni portretizand societatea romaneasca; spectrul mizer al randului 3.

  27. inraspar,
    nu cumva aveti prejudecati?
    ma intereseaza sa stiu din ce motiv (daca e avuabil…) preferati mereu-prospetimea neofitului prospetimii mereu-incercate a cunoscatorului? (ignarii care considera cinema-ul o non-arta in ce categorie intra? 😉 )

  28. Alex Leo Serban,o sa va raspund cu sinceritate,ceruta de indelungile discutii.
    Experienta personala a culturii inalte mi-a fost si imi este justificare existentiala,escapism,subiect de cercetare academica(nu de franturi bloggeristice,asta e alta latura),structurare a viziunii lucrurilor marunte.Insa,in studiile institutionalizate pe care le-am facut si le voi mai face,in simpozioane,biblioteci si redactii am intalnit aroganta docta a arivistului cultural,schematizarile pretins stiintifice ce ascund neintelegeri fundamentale,emfaza rostirilor festiviste si alte multe simptome de autodistructie a culturii inalte (prin cei care ar trebui sa o sustina in vremurile acestea de rastriste).
    Nu este firesc sa ma revolt si sa caut o prospetime in mare parte utopica?
    Poate ca ati avut sansa unui mediu protector sau preferati sa ignorati aceste aspecte de la inaltimea elitista a conceptelor ce va sunt dragi.Va intreb si eu acum ,nu cumva aveti prejudecati?

  29. Inraspar, vorbesti prea frumos cu un nene care NU STIE ce inseamna cultura inalta. El nu face cultura inalta. Elle nu este cultura inalta, ci biblia lunara a frizeritei cu pretentii. Stilista isi zice acum.

  30. in raspar,
    TOTI avem prejudecati… intrebarea e daca nu e preferabil sa ai prejudecata (sau ‘mistica’) culturii inalte decit aceea a culturii de blog.
    just asking 😉

    ps si rugati-l pe dl de mai sus sa inceteze cu insultele, nu face decit sa-mi confirme prejudecatile – transferindu-le (insultele) de pe blogul dumisale (pe care nu mai intru) pe un blog (al dvs) pe care inca imi face placere sa discut… a ma identifica NUMAI cu o revista (decenta si cultivata, altminteri) precum ‘elle’ (pe care, sint convins, nu a deschis-o niciodata!), eludind contributiile mele la ‘dilema veche’, ‘idei in dialog’, ‘cahiers du cinema’ (de care sint convins ca macar a auzit) etc, nu tradeaza doar prejudecata, ci si o ridicola rea-credinta.

  31. Wandering Elf,incerc sa nu am prejudecati si nici pseudojudecati bazate pe cateva schimburi de replici.Am deschis revista „Elle” o data sau de doua ori in viata mea,a trecut ceva timp de atunci si nu imi mai amintesc nimic.O sa cumpar ultimul numar sa vad ce fel de „cultura” e…

    Alex Leo Serban,asa e, prejudecatile vin la pachet,vi se pare din ce am scris mai sus ca am prejudecata culturii de blog?Eu credeam ca am sugerat o iubire protectoare dar nu oarba pentru cealalta…

    Nu cred ca sunt in masura sa-l dascalesc pe domnul de mai sus,insultele sau observatiile acide le face in nume propriu.Cred in forta argumentelor ,nu a pumnului in gura.Intr-adevar, situatia e putin ingrata ,avand in vedere modul in care ati incheiat ultima discutie pe blogul dumnealui,insa modalitatea de a-i face fata va apartine.

  32. E o cultura frumoasa, garantez;) La care domnul are contributii.

    Chiar daca rofl cand il vad isterizandu’se patetic, nu pot sa nu zic chapeau a X-a oara cand vad cat de misto scrii.

    Gata, tac, ca nu vreau sa o vad pe carmen miranda dandu-se lovita.

  33. ignarul in cauza e tocmai C.Noica

    aleshe, tie tocmai cultura iti lipseste, tupeu ai garla- pe aste plaiuri poa’ sa te intreaca fizz (nu e intamplatoare asemanarea voastra).

    (cultura nu inseamna fusta cu buline a nu-stiu-carei-pupeze din nu-sti-ce-fellini)

  34. *In raspar, ma intristeaza sa vad manevrele astea de dacii&romanii. nu te voi mai deranja. oricum, e bine sa se consemneze ca ignarul (inca necategorisit) e C.Noica, asta pentru cultura generala a celor care au sarit niste parleazuri.

  35. Roma, eh?:) Nu am citit opusul lui ALS, am pierdut ceva?, poate il gasesc la discount la Gaudeamus. Pe opus si nu pe autorul sau. Cine stie, poate o sa ii sopteasca cineva, perfid, „eu sunt bybykul!”. Autorului si nu opusului.
    I am just messing around, of course.
    La Gaudeamus am de gand sa trec, dar asta e alta poveste.

  36. e pe toate rafturile. iti sare in brate.

    acum, sa dam ce al cezarului. filmul, mai ales daca vorbim de ceva gen fellini, este cultura. poate intr’un sens mai larg al cuvantului, dar este. asa ca daca a reusit sa scrie ceva cu vitalitate despre fellini/roma, atunci why not?

  37. e posibil, putin probabil. mai interesanta mi-ar parea parerea unui mesevist, daca tot e vorba de spectatori egzotici.

    dupa mine, critica de film tre’ facuta cu filme, nu cu vorbe.

  38. mesevist? cine e ala?

    critica unei sculpturi se face printr-o alta sculptura? a unei picturi printr-o alta pictura? etc.
    din cate stiu, critica include vorbirea despre. cu sau fara sens, e partea a doua.
    cum ai putea face critica lui passolini printr-un alt film?

    sau poate sa o ia mai larg, sa o discute dupa ce ia un curs de-al lui ianosi daca mai tine cursuri. deci nu neaparat critica.

  39. mesevist e un condamnat la munca silnica pe viata.

    sunt multe exemple. Picasso a fost un mare critic de arta. dar si-n film, exemplu mai incoace: Tarantino, Kill Bill. in fine, nu conteaza parerile mele. sunt convins ca ne va explica leo cum e cu filmul si astea, ca doar e doctor in arte vizuale.

  40. de picasso nu stiu mare lucru.
    de tarantino, din cat am vazut la el, e si o doza mare de parodie si de cautare a unor nise. De ex. double feature’ul ultim a fost si asta. si ce fel de critica poti sa ii mai faci lui kill bill?

    yeap, astept si eu esplicatiile. pana atunci, battlestar galactica.

  41. io scena duelului Miyamoto Musashi / Baiken Shishido as filma-o ca-n cartea, cu toate detaliile morisca copilului gen. in fine, astea sunt dantelarii, ma opresc aici.

    sa vina alexie sa ne zica ce si cum

  42. despre ce vorbesti? ce carte?
    e un duel, intre bill si lucy liu, ceva cu chestii de care zici tu. apropo, ea (liu) isi parodiaza un pic rolul din payback. iar inceputul e preluat din rodriguez, care duce la extrem westernurile maneliste mexicane. adica, intai a fost from dusk till dawn si dupa aia kill bill.

    cateva din temele sale le gasesti in filmul asta mai vechi
    http://www.imdb.com/title/tt0113101/
    mai putin cunoscut, dar must see, daca esti tarantino afficionado. eu l-am vazut din intamplare.

    japonezismele vin ulterior.

  43. asa. si tot tarantino mai e implicat si in sin city, tot cu rodriguez, in care ai o singura japonica.
    film iar pe limita, dupa mine si care m-a lasat cu gura cascata. a cui critica e filmul asta? a filmului noir? a benzilor desenate? ale ambelor? un misto al intrebarii care e sensul vietii?

    sa vina ALS!

  44. Vai,am fost sa-mi cumpar Elle(deocamdata citesc reclamele) si iata ce am pierdut.Mulliganoglu care se supara pe mine ca fac exces de manevre si Elful care apreciaza calitatea artistica a luptelor.

    Mulliganoglu,nu te intrista,am nervii tari si la mine discutiile nu se termina cu banari sau injuraturi.Te rog sa ma deranjezi in continuare.

    Elfule,multumesc si nu esti banat,chiar daca ma rogi.Cred ca o sa ma banez pe mine,ca masinaria mi-a cerut sa-mi aprob propriul comentariu.

  45. Mulliganoglu, sa faci 10 plecaciuni atingand pamantul cu fruntea si doar atunci (poate) In Raspar te va ierta de lezmaiestatea comisa.

  46. elfule, acum am vazut mesajul cu ‘4 rooms’. vorbeam despre scena duelului gogo vs. mambo sirianca, o interpretare, dupa mine, a celui dintre baiken si musashi din saga samurailor, mai precis ‘samurai 1’ (cartea: Musashi, Eiji Yoshikawa). ma rog, Tarantino a umblat putin la arme. mambo-musashi are doar o sabie, gogo-baiken foloseste doar lantul cu bila, nu si secera.

  47. eu cred ca ALS-ul face conspecte infrigurate, ca e un pic depasit de situatie.
    in Elle nu se scrie despre asa ceva.
    😀

  48. musashi a fost cel care lupta cu doua sabii odata,nu?
    si apropo,ALS ar trebui sa faca conspecte din codul bushido,cred ca i-ar fi de folos.

  49. @n raspar:

    E uimitor – Sinteti prevenitoare si intelegatoare in discutii, aveti argumente masurate si opinii nuantate, si uite ce vijelii se stirnesc in jurul lor!

    Cred ca ideea domnului Alex Leo Serban potrivit careia democratia e o pacoste cind e aplicata in cultura (din articolul „Bloggerul, noul proletar”) merita sa fie discutata si cu alta ocazie.

    Desi, domnule Alex Leo Serban, pareti destul de refractar la nuantele din discursul interlocutorilor, de parca ati vrea sa ajungeti la aceeasi concluzie dupa fiecare discutie („teoriile despre bloggeri mi se verifica cu asupra de masura”…).

    (P. S. – nu am un blog, imi place uneori sa glosez pe marginea blogurilor care-mi plac)

  50. Alexandru,cred ca tocmai asta e,sunt interlocutori care asteapta sa ma enervez,sa inchid dictatorial discutii atunci cand acuzele, dezlanarea sau vulgaritatile ating punctul maxim.Abordarile protocolare,feciorelnice si perfect logice sunt aproape utopice cand sunt implicate fiintele in intregul lor,asa ca am rabdare (eu,o persoana nervoasa si nerabdatoare)sa captez iesirile relevante,raspunsurile cu miez care ne mai scapa uneori.

    De acord cu discutarea articolului.Te asteptam sa mai glosezi pe aici.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s