Sfârşitul contemplării si noua experienţă estetică

Intervalul unei contemplări – atemporal şi autarhic, mediat de capriciile privirii, hrănind preliminariile unei cogniţii…In acest interval se insinuează distanţa estetică, blazon al privitorului rafinat, dezinteresat şi ascet, care nu-si permite decât plăcerea atrofiată şi victorioasă a intelectului.Relaţia estetică emblematizată de filosofia kantiană a generat cultivarea acestei eludări a sensualismului şi a hedonismului , ca o condiţie a existenţei ei şi ca apanaj al unei distincţii de ordin spiritual.

Dincolo de teoriile receptării sau de o estetică a cotidianului, subzistă, într-un sensus communis, presupoziţia superiorităţii acelei întâlniri dintre subiect si obiectul estetic care nesocoteşte aristocratic timpul evenimenţial , lasă în urmă determinările trupului şi îşi evocă narcisic instrumentele ce mediază apropierea(sau mai degrabă distanţarea) contemplativă.În raport cu aceasta , întâlnirea consumatorului cu obiectul său ar dezvălui o pervertire iremediabilă, indusă de prezenţa utilitarului,a rapidităţii şi a manipulării mediatice ce reduce individul la o pasivitate bulimică.În ciuda faptului că efectele mass-media s-au dovedit a fi mai mult decât dezvăluise teoria glonţului magic şi că trebuie luată în considerare complexitatea factorilor care condiţionează selectarea mesajelor receptate, consumul cultural rămâne polarizat iar relaţia estetică scindată.

Decrisparea experienţei estetice nu se poate produce decât prin eliminarea confundării acesteia cu aprecierea (ca etapă finală a sa) sau cu interpretarea critică, precum şi prin conştientizarea mecanismului ce-i permite să devină o marcă diferenţiatoare.Graţie acestei mărci,receptorii din interiorul câmpului cultural îşi consolidează ,cu o vulnerabilitate orgolioasă,o autonomie permanent ameninţată de câmpul puterii sau de cel economic ( mai nou si de cel bloggeristic).

Contemplarea estetică nu reprezintă decât pasul aproape inconştient pe care subiectul îl face către obiect, mobilizat de o trăire ambiguă, care se decantează (sau nu) prin înţelegere.Limitarea ei la ritualismul unei decriptări treptate şi formalizate a unor valori estetice anterior ataşate obiectelor (pentru că, dacă nu ar fi acolo, contemplarea s-ar transforma în privire indiferentă) nu face decât să-i genereze inoperanţa teoretică în raport cu noile forme de artă , cu elementele de estetică a cotidianului şi cu preeminenţa culturii populare.

Consumatorul grăbit, şcolit în managementul timpului (si mai putin in categoriile estetice) nu-şi mai îngăduie accesul nelimitat la propria durată, popasul contemplativ sau familiarizarea preliminară cu date adiacente care să faciliteze o receptare aprofundată.Supunerea relaţiei acestuia cu obiectul estetic (ce şi-a lărgit evident sfera de apartenenţă) unei judecăţi de valoare, pornind de la comparaţia cu cea discutata anterior (perpetuată de discursul filosofic de influenţă kantiană) e inadecvată pentru că nu-şi conştientizează anacronismul.Schimbarea paradigmelor culturale îşi are întotdeauna doza de nostalgie refractară, încorporata de apărătorii imutabilităţii cărora prezentul le neagă valorile şi le restabileşte statutul social.E natural ca aceştia să refuze redeschiderea întrebărilor existenţiale sau acceptarea flexibilă a drumului către periferia câmpului cultural.Această atitudine e de multe ori efectul a ceea ce Raymond Williams numea in „Culture and Society” iluzionarea (delusion) intelectualilor care cred că pot judeca toate produsele culturale prin raportare la propriile lecturi (aparţinând aşa-zisei culturi înalte), percepând consumul popular ca pe o realitate masificată.

Însă activitatea consumului se apropie de relaţia estetică prin gratuitatea alegerii obiectelor, aceasta nemaibazându-se pe raţiuni sau necesitaţi practice evidente, ci pe fascinaţia noului sau a persuasiunii mediatice.Consumul dezinteresat devine o practică a contemplării condensate, plurale (nu focalizate) şi comparative (un obiect în raport cu altele) care se justifică prin satisfacţia posesiunii emoţionale a calitătilor personificate de obiecte.El legitimează « barbaria » gustului denunţată de Kant, pentru că îşi impune imbatabil activitatea ca o componentă a existentei contemporane şi transformă relaţia estetică traditională prin simplul fapt că cele doua funcţionează la nivelul aceluiaşi individ.Suferă acesta din urmă o scindare a experienţei estetice, etalându-si succesiv si contradictoriu aplombul hermeneutic şi gestica uniformizată a consumului ?

Daca separarea ar fi netă, ea ar implica o rigiditate nemăgulitoare a individului care i-ar interzice acestuia contemplarea superficială, invadată de impresii nonestetice a unei opere de artă, dar şi privirea atentă, sustrasă, critică a unor obiecte de consum.Practici curente, acestea nu-şi gasesc legitimarea ca relaţii estetice pentru că-şi permit amalgamarea, ireverenţa, tranzitoriul, elemente ce ar putea ameninţa cultura înalta cu trivializarea.De fapt, n-ar reusi poate decât să o salveze de claustrare,specializare şi rigiditate – toate rezultate ale unui exces de rafinament devenit aproape letal.

Cultura populară eludeaza la rândul ei relaţia estetică traditională, pentru că aceasta i-ar putea submina teritoriul, acuzând-o de refuz al valorii şi de o nonşalanţă lipsită de profunzime.Însă manifestările culturii populare (ca proces prin care oamenii atribuie sensuri unor mesaje şi practici curente) trebuie să se elibereze de stigmatul non-valorii tocmai prin frenezia şi accesibilitatea defulărilor oferite.
Redefinirea relaţiei estetice din perspectiva actului contemplativ al receptorului ar plasa criteriul inoperant al « înălţimii » culturii în plan secund (ca o categorie restrânsa la dezbaterile începute la sfârsitul secolului al XIX-lea şi în mare parte lichidate de postmodernism) subliniind mai degrabă capriciile privirii.Ignoranţa sau distragerea ei plictisită nu anulează o relaţie estetică şi nici valoarea obiectului contemplat, aşa cum acribia atestată a contemplatorului profesionalizat nu certifică o relaţie estetică de un rang superior.Trăirea estetică nu mai trebuie definită in funcţie de factorii care o preced sau care o urmează si care, este adevărat, construiesc distinctii între privirea naivă şi cea doctă,între judecata de gust şi aprecierea critică.

Consumul nu mai are doar miza desfăşurării opulente a semnelor bunăstării şi a rangului social, ci a ajuns, aşa cum observa Gilles Lipovetsky in „Fericirea paradoxala” , să îmbunătăţească « capacităţile estetice ale indivizilor, distanţa privirii, sensibilitatea la frumos în afara oricărei perspective utilitare ».Aparenta scindare a experienţei estetice în raport cu obiectul contemplării şi respectiv cu cel al consumului menţine o opozitie nivelabilă din punct de vedere al privirii omului contemporan care e condamnat să vadă totul.

Privirea se grăbeşte, saltă sprintenă peste siruri de obiecte, bifează muzee şi supermarketuri, admiră si cumpără, se odihneşte extenuată in gol.Contemplarea îi este o raritate nerentabilă, o nostalgie denunţată de psihoterapii, o inadaptare malignă.În noile sale forme, ea este o anticameră a consumului, un filtru ajustabil la proprietăţile obiectului şi mai ales la stările de spirit ale subiectului.

Reclame

34 de gânduri despre „Sfârşitul contemplării si noua experienţă estetică

  1. Wow!

    Azi s-a intamplat sa fiu intr-un mall. Si ma uitam la oameni – imi place sa fac asta pana cand enervez pe cate unul si ma pocneste.
    Majoritatea lor aveau cate un „latte”, sau alta beutura cafeinizata si cu o tona de zahar, din care beau cu paiul. Muzakul li se insuruba continuu in creier, iar ei priveau absent la marfurile expuse in vitrine – multe absolut inutile dar neaparat kitchioase. Parca pluteau pe coridoarele alea si serveau doar drept dispozitive anti-gravitationale pentru sacosele, gentile sau cateii din brate.
    Am intrat intr-un magazin si am pus mana pe o pereche de ghete. Pe fata interioara scria „Made in Romania”.

  2. Din ce deduc, esti plin de vanatai in permanenta, Wandering Elf.
    Nu cred ca ne mai putem lamenta de pe baricade anacronice,toti suntem mai mult sau mai putin „dispozitive anti-gravitationale”, problema ar fi cat „estetizam” fiecare experienta consumului (cu observatii de genul „neaparat kitchioase”).
    Emotionanta intalnirea cu ghetele, banuiesc.

    Lascaris,ai alte orientari?E doar o provocare…

  3. ‘Consumul nu mai are doar miza desfăşurării opulente a semnelor bunăstării şi a rangului social, ci a ajuns, aşa cum observa Gilles Lipovetsky in “Fericirea paradoxala” , să îmbunătăţească « capacităţile estetice ale indivizilor, distanţa privirii, sensibilitatea la frumos în afara oricărei perspective utilitare ».’
    – ma indoiesc profund de asta… lipovetsky este un optimist incurabil ;P (vezi si ‘ecranul total’, polirom 2008)

    dar discutia (parazitata, inevitabil, de ‘intelegeri’ tragicomice, vezi mai sus) este interesanta, voi reveni negresit!

  4. In raspar, in dromocartie (Virilio) in care traim contemplatia devine din ce in ce mai mult un termen colbuit, apanajul unor excentrici care refuza sa fie fii ai veacului.

  5. Mulliganoglu, eu ma gandeam la faptul ca termenul folosit in estetica – contemplare – ar trebui redefinit si ca ,dupa unii, consumul are si el valente estetice.Relatia estetica in raport cu „lucrurile” e mai complexa decat vor sa vada intelectualii retrograzi.Suna bine „viata intima a lucrurilor” si …de nepatruns.

    Da, Alex Leo Serban, sunt de acord, de aceea am si folosit numele lui Lipovetsky,in nume propriu nu as fi putut sa sustin inca o asa optimista teza.Desi e evidenta o anumita gratuitate a consumului, modul in care ea e interpretata depinde tot de „cultura inalta” a privitorului.

    Brummell, contemplarea e o excentricitate, dar ma gandeam ca o putem salva daca o mai curatam de colbul rationalist, o facem mai senzoriala.

  6. contemplarea e o forma de consum si orice forma de consum poate fi insotita de o experienta estetica. ‘viata intima a lucrurilor’ vine din estetica haiku- poetul devine constient de existenta unei camasi care se usuca in bataia vantului.
    in unele naturi statice ale lui Cezanne obiectele sunt vii, comunica intre ele (dar si cu privitorul), si par a avea o viata independenta de a noastra- perspectiva cu un punct de fuga nu se mai potriveste: obiectele modifica spatiul inconjurator si parca fiecare devine un observator, te intrebi daca para nu-ti arunca o pata verde pe obraz sau amorasul de ghips zambeste. obiecte banale, forme care se pot reduce usor la sfera sau cilindru, dar care traiesc prin culoarea care e in permanenta miscare.

  7. Contemplarea poate fi o forma de consum vizual,insa in estetica traditionala ea e considerata un fel de privire abstrasa, dezinteresata,fapt ce nu prea se potriveste cu societatea de consum.Insa daca redefinim experienta estetica (fapt pe care tu l-ai facut automat)si nu-i mai lipim in coada actul reflectiei /cunoasterii,lasandu-i doar naturaletea senzoriala si intuitia,mai putem folosi termenul referitor la consum.

    Multumesc pentru lamurire,in situatiile mentionate e intr-adevar o viata a lucrurile pe care creatorul le-a conferit-o sau a descoperit-o gratie calitatilor sale de observator.Dar invazia obiectelor (a demascat-o Baudrillard)destinate consumului gospodaresc? Tot de dispozitia privirii depinde recuperarea lor estetica?

  8. pasivitatea din actul observare poate fi urmata de o activitate febrila in care se incearca reproducerea ritmurilor sau corespondentelor dezvaluite in actul de contemplare.

    mancatul unui hamburger poate fi o experienta estetica.

    in ce priveste pregatirea scenei, fetisismul s.c.l., nu-mi par decat pure fantezii destinate reglementarii actului creator (toti vor fi fost intrigati de lucrarile lor in care nu se mai recunosteau, de aici ideea inspiratiei)- ciudat e ca numai occidentalii incearca regularizarea (spre ex. pantofii lui Dali), in timp ce orientalii introduc cadrul experientei estetice, extrem de variabil- de la un cantec religios la o scena casnica, in mod firesc, acesta ocupand in general cea mai mare parte a lucrarii in care este marturisita strafulgerarea.

  9. Acea activitate febrila poate sa tina de experienta estetica (mai degraba de interpretare deja),dar nu de contemplare (care totusi e o componenta a experientei).
    Mancatul unui hamburgher presupune o privire interesata (generata de foame)- nu o contemplare-,atenta evident la coloristica, miros,compozitie iar consumul propriu-zis detaliaza prin gust observatiile primare.O poti considera experienta estetica daca redefinesti contemplarea (sa includa si caracterul interesat si experienta senzoriala)si daca pui totul in seama consumatorului, capabil de experiente si rafinamente nebanuite (analogii,rememorari s.a)in raport cu mancatul hamburgherului.

    Vorbesti de punerea in scena a actului creator.Nu cred ca se poate generaliza,sunt atatea conceptii care reglementeaza ,insotite de suratele lor demolatoare…Problema e ca sunt ascultati mai putin creatorii ,vorbind din laboratorul de creatie,cat acei comentatori ce simplifica,schematizeaza de genul „conceptia artistica a lui x”,abordari mai comode consumatorilor grabiti.

  10. cred ca Yasuda a formulat cel mai bine: „cuvintele ce au izvodit trairea si trairea insasi devin una”- poemul se poate genera decalat infinitezimal, de aici confuzia cauza-efect. sigur, pentru asta trebuie sa fii deschis la sugestii (nu cred ca receptorii estetici functioneaza daca ai capul plin de smecherii contabile), adica „fiecare moment sa fie absolut viu si semnificativ”.

    nu mi-e clar ce intelegi prin contemplare… adica contemplarea exclude interesul pentru obiectul/fenomenul contemplat?! mie imi pare ca tine numai de gradul scazut de implicare al observatorului in fenomenul observat, deci neperturbare, dar nicidecum nu exclude interesul, din contra.

    practicienii, in general, nu-si bat capul cu teoria

  11. Da,mulliganoglu,ai dreptate,eu vorbeam,cum ai observat despre teoreticieni (filozofi,de fapt)care au influentat estetica. Kant de exemplu,vorbeste de actul dezinteresat,considerand ‘barbara” asocierea judecatii de gust cu „atractiile’ si ‘emotiile’ .Doar cand nu este vorba de categoria frumosului,ci doar de cea a agreabilului,acestea sunt acceptate.

    Bine fac ca nu-si bat capul in mod excesiv,altfel o cunoastere de un anumit nivel trebuie sa existe.

  12. mie imi pare ca estetica a fost mereu in urma artei, incercand sa elaboreze manuale din cenusa imprastiata aiurea. iar kant a fost orice, mai putin artist.

    n-am lamurit ce e dezinteresat. daca mestecatul unui hamburger poate duce la o asociere de cuvinte cu valoare lirica, unde-i barbaria?

    din ce am inteles eu, frumosul inseamna proportie. cutia hamburgerului, daca are anumite proportii, poate fi mai frumoasa decat pendula de sec. xix de 5x mai inalta decat lata.

    se poate face sculptura buna folosind sapun de rufe

  13. Act ratat: am vrut sa zic „neaparat scumpe”. Si gandu-mi ramasese cu un pas in urma.

    Mda, trebuie sa vezi personagiile celea purtatoare de „Beverly chihuahua”, ca sa realizezi ca speciatia e in tromba si ne-am separat pe scara.

    Misto discutia cu estetica hamburgerului. Chiar vad pe cate unul oprindu-se din mestecat sa declame versuri in ce-metru-vreti-voi.

    Have a nice trip.

  14. Mulliganoglu,asta m-a revoltat si pe mine,limita conceptului, nepotrivirea cu realitatea contemporana.Multe din aceste teorii vin din dorinta intelectualilor de a-si valida propriile optiuni,de a le ridica la nivelul generalitatilor unanim ridicate in slavi.
    Imi mentin ideea, nu oricine poate vedea sculptura in sapunul de rufe,asta inseamna ca nu orice privire aruncata respectivei sculpturi e una estetica.

    Frumoase gratuitati,Wandering Elf!In rest,hamburgerii nu incita decat la consum rapid si interesat.Multumesc.

    Obsedanta madlena…e semn ca Proust nu e recitit,asa ca hamburgerul e mai cinstit, printr-o popularitate verificata.

  15. da’ de ce nu se poate sculptura in sapun de rufe? sculptura e conditionata de material?! vorbim despre oameni care se pricep la pictura. in aceeasi ordine de idei, nu toata lumea vede lucrarile lui Pollock picturi- care-i problema?

    nu ca e mai cinstit, hamburgerul, ci ca are aceleasi drepturi. tocmai d-aia l-am si pus- exista o teama de normalitate, de gri, de anonimat, obsesia occidentala de a fi unici (care a dus la maimutareli penibile) si asta se simte. s-a facut sculptura buna si cu mamaliga si carnati, nu aici e problema.

    in rest, constat ca pe net se scrie mai mult decat pe hartie. mult mai mult. e ceva aiuritor, nu pricep. am intrat pe liternet: betia de cuvinte capata noi intelesuri acolo. idei… banale dezvoltate pe 7 ecrane, intr-un mediu in care concizia e de asteptat.

  16. Hamburgerul nu il vad atat de anonim. Dar daca este sa vorbim la estetic la hamburger, atunci da, trebuie sa ne uitam la calitatea materialelor produse. Cat despre contemplare, cred ca aceasta incepe sa devina interesanta de discutat despre atunci cand folosesti…sa zicem Kobe meat. Adica, ajungi in situatia similara a sushi: iti trebuie o doza de contemplare ca sa fii in stare sa desparti cu finete carnea buna de cea rea de pe puff fish, sa nu iti omori clientii. Kobe cows parca sunt cele mai de calitate in Japonia si un pound de carne costa semnificativ.

    Cum ziceam, de aici poti sa incepi un fel de contemplatie asociata cu consumul.

  17. Pai normal ca se scrie pe net mai mult, pentru ca mult mai multi stiu sa se joace cu click-ul decat sa dea pagina.
    In filmele si in scenariile lui Tarantino gasesti oricum muuulte critici mascate la adresa societatii de consum „de la ei”.
    Chiar, pe cand un topic despre filme? Inraspar, evident.

  18. discutia despre hamburgeri, delicioasa, m-a facut sa incerc toate fast-food-urile alea care nu-s gasesc pe la noi. Tarantino nu mi se pare un critic (oricum, nu ma pricep la filme si poate nu-i inteleg eu subtilitatile).

  19. Nu, nu este critic, ci un mistocar plecat cu pluta (nici eu nu ma pricep la filme, da’ viata bate filmul). Rodriguez e altul, dar mai mult in nisa vampirica.

    Adica ai mancat fastfooduri de vreo 3 zile incoace? Mai, fa-ti un set de analize, serios.

  20. nu, aceste experiente culinare s-au intins pe mai multi an, cand am avut ocazia. preferatul ramane un hamburger mexican (cu chipsuri) de la burger king.

    dar, sigur, asta inseamna prost gust si lipsa de rafinament. adevaratele experiente sunt sturzi cu gusa rosie umpluti cu gheare de vultur egiptean fierte in lapte de unicoarnca.

  21. Mulliganoglu, se poate sculpta in sapun de rufe, problema e cine vede acolo sculptura, cine vede un kitsch si cine o considera pierdere de vreme.Receptarea e multipla si ea tinde sa confere astazi sensurile.

    Se scrie mult,e adevarat,selectia nu mai functioneaza ca o ghilotina,prolificitatea nu mai e sanctionata,frustrarile se preling la vedere…

    De acord,Wandering Elf,nici nu mai putem face altceva decat o asociere contemplare-consum,in ideea unei discriminari.

    Suicide,nu vreau sa te dezamagesc,dar filmele nu sunt deocamdata in zona mea de preocupare arzatoare,deschisa dezbaterii,mai degraba in cea a intimitatii.

    Vad ca discutia gastronomica a ajuns la rafinamente nebanuite,as gusta din cele mentionate (si-or mai pierde din asprime ghearele acelea fierte corespunzator?)dar nu as adera la vreun meniu unilateral.

  22. In raspar, voiam sa scriu ca nu suportul material al ideii plastice conteaza (ea exista intotdeauna; ca e buna sau proasta… asta e alta discutie)- am vazut picturi bune cu pigmenti ordinari. multe din lucrarile lui Picasso (chiar cele mai bune din perioada cubista) sunt realizate din materiale ordinare.

    ma intereseaza gustul, nu nobletea originii carnii.

  23. E greu sa desparti ideea de suportul ei,uneori poti avea neplacuta surpriza a nulitatii(ideatice a) produsului sau tristetea indusa de bajbaielile formale (in ciuda fondului).E totusi vorba de un intreg,separarea e mai mult didactica.

    Noblete confectionata.

  24. relatia dintre un cerc si un patrat este indiferenta la suport; in marmura sau pe hartie de impachetat, conteaza prea putin. raportul dimensiunilor e singurul care conteaza.

  25. Amanunte care pot face altfel de diferente,semnificative in egala masura.Proportiile clasice au mania grandorii esentialului,dar ceea ce iese din raportul „bun” are farmecul reflectarii dizarmoniei realului…
    Avem puncte diferite din care ne raportam,deci discutia exista.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s