Răsfoind cartea lui Frédéric Damé, „ Bucureştiul în 1906″ (cu o scurta prefaţă a lui Adrian Majuru , de citit cu http://www.librarie.net/autor/7858/Adrian-Majuru ) gasesc o « apreciere destul de curioasa despre caracterul civilizatiei romanesti »(p.332), preluata de la contele Charles de Mouy : « impregnaţi de atmosfera popoarelor celor mai rafinate, înzestraţi cu instituţii liberale gata făcute, au trecut de la o stare aproape barbară la o civilizaţie foarte avansată, fără sa fi cunoscut tranziţiile lente pe care forţa lucrurilor le-a impus majorităţii popoarelor »(p.333).Afirmaţia nu mai pare deloc « curioasă » după « Istoria civilizaţiei române moderne »(1925) a lui Eugen Lovinescu , în care integralitatea ( preluarea în masă, fără deliberare ) si caracterul revoluţionar (adoptarea bruscă a formelor culturii apusene, fără refacerea treptelor de evoluţie) sunt idei fondatoare.Efectele ar fi, după contele citat, absenţa unei fizionomii clar definite, a unei literaturi puternice, a unei industrii sau arhitecturi proprii, iar progresul ar însemna pentru români o perpetuă imitaţie. Să mai rostim astăzi cuvintele acestea ?
Pentru delectare cu obiceiuri si mentalităţi, am ales o povestioară cu tâlc, în care personajul principal e o caleaşcă , iar accesoriile neavenite – două blănărese :
În « Istoria fondării Bucureştiului », lucrare in care, printre multe naivităţi , există şi unele detalii foarte interesante, Papazoglu povesteşte că, în 1816, doamna ţării, soţia lui Caragea, văzu trecând pe sub ferestrele sale o caleaşcă nou-nouţă cu doi cai fercheşi din cale-afară. Vizitiul era îmbrăcat şi el în straie deosebite, iar în caleaşcă stăteau două femei necunoscute, care nu-i păreau a fi dintre doamnele boierimii oraşului.
Îl chemă pe « baş-ciohodar » şi-i porunci să fugă după caleaşcă şi s-o aducă la Curte.Porunca fu numaidecât îndeplinită.
Caleaşca suspectă fu adusă în curte şi cele două doamne fură rugate să coboare.Aflară atunci că erau nevestele a doi dintre cei mai bogaţi blănari din Bucureşti, Dedu şi Chiochina.
Doamna ţării le ceru să se întoarcă pe jos acasă, « unde aveau treburi de făcut şi copii de crescut ».Cât despre caleaşcă şi cai, acestea fură duse la grajdurile domneşti .
Domnul ţării,Caragea, aflând « ce se petrecuse »,îi chemă pe cei doi blănari, întrebându-i cum cutezau să aibă cai şi o caleaşcă de mare preţ.
Blănarii îi explicară că un negustor din Viena, care le datora 5.000 de franci şi nu putea să li-i plătească, le trimisese caii aceia şi caleaşca.
Domnitorul Caragea porunci să li se plătească 5.000 de franci comercianţilor şi păstră pentru el trăsura şi caii.
Abia în 1828 apar la Bucureşti primele birje (p.287-288).
În răspăr 
Mi-a placut povestioara, definitoriu pentru romanii de azi si de ieri. Toate elementele sunt acolo: proaspat imbogatitii, toapele, femeile geloase etc. Totusi, domnitorul Caragea a avut o atitudine cat de cat corecta, astazi nu stiu daca ai nostrii conducatori ar mai proceda asa.
Pai chiar asa,ce sa caute incaltarile parvenitelor in frumusete de caleasca,ca tolanite in catifele tot muieri raman…Problema e ca muierismul e sadit adanc si in doamne mai fine,iar astazi infloreste otravitor si in forme hibride (imprumut de hormoni masculini)chiar gretoase ,in raport cu naiva cochetarie a doamnelor de altadata.