Reactii la Iluzii

White Noise mi-a atras atentia ca  in nr. 441 din  Observator cultural (17.09.2008) apar cateva articole despre cartea lui Eugen Negrici ,”Iluziile literaturii romane”, insotite de un interviu luat autorului.Cum nu pot vedea site-ul revistei (n-am reusit sa aflu care-i problema),am cautat individual fiecare articol (nu stiu daca le-am gasit pe toate) descarcand pagina fara imagini.

Am citit doua articole care nu aduc judecati critice asupra cartii,dar ii rezuma ideile centrale : Serban Axinte ,”Spiritul critic sub anestezie” si Cezar Gheorghe ,”Schimbarea la fata a literaturii romane”.

In schimb,Bianca Burta -Cernat,in „Fals tratat de deziluzionare literara” aduce cateva precizari justificate din care aleg :

De fapt, analiza întreprinsă în această carte are în vedere nu „iluziile literaturii române“ pur şi simplu, ci iluziile literaturii române aşa cum sînt ele filtrate şi consolidate prin discursul metaliterar postbelic. Unghiul de vedere este deci îngustat prin plasarea într-un punct privilegiat, cvasiimobil.

De aici şi afirmaţia criticului – prea peremptorie, parcă, prea „definitivă“ – că „miza pe clasici duce la dirijism şi intoleranţă“, că ideea si prejudecata exemplarităţii inhibă creativitatea, blochează înnoirea si revizuirea. O asemenea optică e justificată, cred, într-o epocă precum aceea de dinainte de 1989 (şi poate chiar în nebuloşii ani ’90), cînd tentaţia opoziţiei faţă de tot ceea ce propune aparatul de îndoctrinare comunistă e, nu doar explicabilă, ci chiar salutară, cînd înnoirea şi experimentul sînt periclitate de pledoaria pentru încremenirea în tipare vechi, iar o nouă promoţie de scriitori (în speţă cea optzecistă) e sistematic pusă în umbră. Dar mai cred totodată că, în clipa de faţă, cînd lucrurile s-au cam inversat, cînd clasicii sînt din ce în ce mai puţin vizitaţi şi din ce în ce mai agresiv puşi la colţ, cînd actualitatea literară, fie şi (sub)mediocră, e valorizată excesiv şi în detrimentul unui trecut literar care nu e totuşi de neglijat, cînd generaţiile traumatizate de o memorie prea încărcată s-ar putea să fie urmate de „generaţii fără memorie“, în momentul de faţă, deci, aserţiunea că miza pe clasici nu e deloc stimulatoare, ba dimpotrivă, s-ar cuveni examinată cu foarte mare atenţie.

La fel,articolul lui Paul Cernat,”Puncte in minus pentru o literatura iluzionata”,aduce cateva obiectii „cordiale” ,din care selectez:

Nu sînt, apoi, decît parţial de acord cu perspectiva relativistă a criticului – modelată de semiotică şi estetica receptării – asupra valorilor clasice şi a perisabilităţii acestora. Evident, permanenţa lor e o iluzie, dar există durate lungi, chiar foarte lungi ale marilor opere canonice, amplificate de dinamica unei exegeze şi a unei instituţionalizări inteligente. Ele revin în atenţie şi se resemantizează în timp.

Un alt punct vulnerabil al cărţii de faţă stă, după mine, în perspectiva prea depreciativă asupra interbelicului, probabil în ideea că idealizarea acestuia a dus la supralicitarea generaţiei ’60 ca recuperatoare a „normalităţii“ .

Deschiderile comparatiste operate ici şi colo înspre „iluziile“ unor ţări sud-est europene sau occidentale şi chiar ale… Coreei de Sud sînt demne de salutat; dar oare nu relativizează ele aparenta unicitate a celor româneşti? Cît despre „balcanism“ – acesta nu e doar o iluzie literară autohtonă, forjată de Ion Barbu şi G. Călinescu, ci şi una regională, geo-politică şi geo-culturală, precum şi un construct imagologic occidental.

Vor urma reactii la reactii…

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s